• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Iată de ce TVA redus pentru alimente va duce la scumpiri

    Lucian Davidescu – Agrointeligența

    TVA mic îi avantajează doar pe marii comercianţi, dar ameninţă să-i îngroape pe cei mici, care oricum nu plătesc.

    Probabil este întâmplător, dar România este acum în cea mai bună situaţie fiscală posibilă. TVA ridicată pentru alimente, dar cu posibilitatea unei taxe zero. Mai exact, micii producători care vând în pieţele agro-alimentare nu trebuie să încaseze şi să plătească taxa. Sunt scutiţi în mod explicit, prin lege.

    TVA diferenţiat reprezintă un stimul – subtil şi acceptabil – pentru producătorii mici, autohtoni. Ajută şi la reducerea importurilor, dar nici nu distorsionează foarte mult preţurile, le dă ţăranilor un avantaj competitiv, dar nu suficient de mare încât să falimenteze hipermarketurile.

    Efectele în economie sunt multiple.

    1. Este asigurată latura de protecţie socială. Cine chiar are nevoie de alimente mai ieftine le poate găsi la piaţă.

    2. Este maximizată colectarea fiscală de la cei care îşi permit să plătească şi nu se uită prea mult la diferenţele de preţ.

    3. Sunt stimulaţi micii producători şi comercianţi, care în felul acesta au un avantaj competitiv în faţa marilor reţele.

    4. Este încurajată – indirect – producţia internă, pentru că este mai greu ca alimentele de import să intre legal în circuitul pieţelor agroalimentare.

    Micii comercianţi pot beneficia de scutire de taxe fie explicit, pe baza statutului de producător agricol, fie implicit, pentru că oricine are cifră de afaceri mică se poate înregistra ca neplătitor de TVA. Asta se întâmplă peste tot, iar UE acceptă situaţia. Pe de altă parte, oricum nu prea există o corelaţie între nivelul TVA şi preţul alimentelor, aşa cum se vede şi în grafic.

    Ce ar trebui să facă statul? Păi aproape nimic, în primul rând să nu mai încurce lucrurile. Să nu mai pună la grămadă evaziunea din agricultură şi comerţul legitim scutit de taxe, pe care oamenii o percep – firesc – drept hărţuială.

    În schimb, TVA redus la alimente este o favoare nu pentru micii, ci pentru marii producători şi comercianţi. Cei mici pierd din avantajul scutirii de taxe, astfel că pe piaţă rămân doar cei mari, care percep TVA-ul “redus”.

    Care ar fi consecinţele reducerii TVA pentru alimente?

    1. În prima fază, marii comercianţi ieftinesc alimentele.

    2. În a doua fază, o parte dintre micii producători şi vânzătorii din pieţe dau faliment, pentru că nu mai au un avantaj competitiv suficient.

    3. În a treia fază, pentru că nu mai au competiţie, marii comercianţi ridică preţurile la nivelul anterior sau chiar mai sus.

    riscograma.ro


    Te-ar mai putea interesa

    Piața cerealelor, la zi. Raportul USDA pe iulie – România: 11 milioane de tone de grâu; 3,52 milioane de tone de rapiță Cireșe bio gratis pentru cei își culeg singuri fructele. Un pomicultor a lansat o ofertă inedită: „Cât culegeți, împărțim frățește!” Intrarea în legalitate a tractoarelor și combinelor, fără drumuri la RAR. Soluția oferită fermierilor Fermierul Constantin Foca din Botoșani – firme în concordat și datorii de milioane de euro. Schema ”Tribunalul” Fermierii din Cooperativa Agricolă Gheorghe Doja pun pepenii din câmp direct pe bandă. Eficiența în câmp, dublată!

    Ultimele știri

    Agricultura României intră în cel mai important ciclu de decizie din ultimul deceniu. Rolul finanțării specializate este vital în acest proces Piața cerealelor – retrospectiva săptămânii 8-17 iulie: prețuri, tendințe, producții estimate Piața cerealelor, la zi. O fereastră la grâu care nu se deschide prea des – oportunitate pentru fermierii români Imagini virale: aglomerație de camioane în portul Constanța. Și, totuși, un trader este lăudat! ASAS deschide un nou capitol al colaborării cu China: acord pentru cercetarea horticolă