• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • S-a dat liber la circulaţia porcilor în România. Cine câştigă şi cine pierde

    agrointeligenta.ro

    Marii crescători sunt în alertă, după ce ANSVSA a autorizat vânzarea porcilor crescuţi de populaţie către abatoarele autorizate. Ei se tem că vor apărea boli care să aducă din nou restricţii la export.

    “Pe de o parte ne temem că ar putea să apară boli cu transmisie în marile exploataţii, iar pe de altă parte vorbim de o concurenţă neloială din partea ţăranilor, pentru că nu sunt fiscalizaţi. În plus, se pierde trasabilitatea cărnii de porc”, afirmă Ioan Antoci, director general Suinprod Roman.

    Şi Dimitrie Muscă, proprietarul combinatului Agroindustrial Curtici, spune că decizia ANSVSA va “aduce mult rău ţării, pentru că ne vom întoarce la pestă”. El dă exemplu cazul Ucrainei, ţară unde au apărut focare de pestă porcină africană, din cauza lipsei de control asupra mişcării porcilor domestici din gospodăriile poulaţiei.

    Muscă susţine că prin această deczie ANSVSA nu face decât să “distrugă fermele comerciale care se ocupă cu creşterea porcilor”.

    Pentru godpodăriile populaţiei, decizia ANSVSA ar putea fi însă un lucru bun, pentru că animalele pot fi vândute la abatoare, iar creşterea porcilor ar putea aduce venituri familiilor din mediul rural.

    La sfârşitul lunii octombrie, efectivele totale de porci erau de 2,7 milioane de capete, din care peste 1,8 milioane de capete se găseau în fermele cu flux industrial, iar 300.000 în ferme familiale, potrivit datelor de la Minsterul Agriculturii. Cei mai mari jucători pe piaţa locală sunt Smithfield România şi Vegetal Trading (parte a grupului Marex Brăila).

    Livrările de carne si produse procesate din carne de porc au fost întrerupte în 2003, după ce ţara noastră a recurs la vaccinarea porcilor pentru eradicarea pestei porcine clasice. Exporturile au fost reluate în acest an, însă în prezent doar o singură companie – Smithfield România, filiala locală a gigantului american Smithfield Foods- a fost autorizată de ANSVSA la export.

    Potrivit ordinului 67 al Autoritãtii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor din 26 octombrie 2012, mişcarea suinelor vii este permisă din exploataţiile nonprofesionale numai către alte exploataţii nonprofesionale, târguri de animale, autorizate/înregistrate sanitar-veterinar în vederea vânzării către alte exploataţii nonprofesionale sau abatoare.

    Mişcarea porcilor se va face numai după ce aceştia au fost inspectaţi de medicul veterinar de liberă practică împuternicit de direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene. Transportul către abator, atunci când porcii trec printr-un târg de animale, se poate efectua numai dacă animalele sunt însoţite de mai multe documente, printre care se numără certificatul de sănătate sau documentul privind informaţiile pentru lanţul alimentar.


    Te-ar mai putea interesa

    Piața cerealelor, la zi. Raportul USDA pe iulie – România: 11 milioane de tone de grâu; 3,52 milioane de tone de rapiță Constanța Ștefan, Asociația Țara Loviștei: 100.000 de familii de oieri vor deveni cazuri sociale dacă restricțiile ANSVSA se prelungesc Lege nouă: Închisoare pentru fermierii care folosesc ilegal apă sau stropesc culturile cu pesticide interzise! MADR susține că nu știa despre legea care introduce închisoarea pentru folosirea apei din puțuri sau râuri Gropi săpate în pământ, folosite drept depozit pentru tone de varză murată. DSVSA a intervenit

    Ultimele știri

    Agricultura României intră în cel mai important ciclu de decizie din ultimul deceniu. Rolul finanțării specializate este vital în acest proces Piața cerealelor – retrospectiva săptămânii 8-17 iulie: prețuri, tendințe, producții estimate Piața cerealelor, la zi. O fereastră la grâu care nu se deschide prea des – oportunitate pentru fermierii români Imagini virale: aglomerație de camioane în portul Constanța. Și, totuși, un trader este lăudat! ASAS deschide un nou capitol al colaborării cu China: acord pentru cercetarea horticolă