• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Deputații au respins proiectul ce privea investiţiile în irigaţii. Pică și abonamentul pentru irigații, dar și trecerea în proprietate a sistemelor secundare către fermieri

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Deputații au respins astăzi proiectul care de aprobare a celebrei Ordonanțe de Urgență nr. 79/2015, modificată în Parlament pentru a crea cadrul legislativ necesar investirii a un miliard de euro pentru reabilitarea sistemului național de irigații. Prin amendamente, dacă ar fi trecut, noua lege ar fi adus un abonament de irigații și ar fi permis organizațiilor de udători să ia în proprietate, cu clauze rezolutorii,  sistemele secundare de irigații.

    Programul ambițios de a reabilita sistemul național de irigații va mai întârzia un pic, cel puțin din punct de vedere legislativ. Astfel, deși Daniel Constantin plănuia să aloce de anul viitor 145 de milioane de euro pentru a demara lucrările pe cinci ani, actul normativ nu a fost adoptat. Astfel,  proiectul de lege a întrunit 181 de voturi pentru, 98 de abţineri şi trei voturi împotrivă, în condiţiile în care o lege organică, cum este şi această iniţiativă legislativă, se adoptă cu jumătate plus unu din voturile tuturor deputaţilor.

    Daniel Constantin: “Este probabil ca Guvernul să adopte o astfel de ordonanţă de urgenţă”

    Ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, a spus că este probabil ca Guvernul să adopte o astfel de ordonanţă de urgenţă.

    ”O să facem tot posibilul să căutăm alte căi – ordonanţă de urgenţă – pentru acest proiect”, a precizat ministrul, potrivit Agerpres.

    Ministrul agriculturii şi-a exprimat regretul pentru neadoptarea acestui important proiect de lege care, pe lângă stabilirea regimului juridic al infrastructurii principale şi secundare de irigaţii, aloca cel mai important buget pentru modernizarea ei pe care l-a avut România după 1989, şi anume un miliard de euro pe o perioadă de cinci ani.

    ”Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale va primi în perioada 2016-2020 suma de 1,015 miliarde euro necesară reabilitării infrastructurii principale de irigaţii, după cum urmează: în anul 2016, 145 milioane euro, urmând ca în următorii 4 ani fondurile alocate să crească anual cu circa 17% astfel încât, să se atingă plafonul aprobat aferent programului de investiţii multianual”, se arăta în documentul respins astăzi de deputați.


    Te-ar mai putea interesa

    Bursa agricolă în luna iunie. Prețul per tona de grâu, orz și rapiță la începutul verii Subvenția pe pârloagă 2026. Fermierii au obligația să transmită APIA fotografii din teren până pe 5 iunie AgroReclamații. Ciorile au distrus până la 95% din culturile unui fermier din Ialomița: „E un dezastru anul acesta” Cum va fi vremea în luna iunie: temperaturi peste normal și deficit de ploi în mai multe regiuni Parlamentul a adoptat legea pentru plata unei subvenții de 15 euro/familia de albine

    Ultimele știri

    Fertilland Bor Max de la Rodbun – secretul unei culturi de floarea-soarelui puternice și profitabile ANSVSA a actualizat procedura prin care crescătorii trebuie să declare animalele bolnave sau moarte Șef APIA: Supraglomerarea centrelor APIA – risc ca unii fermieri să piardă subvențiile! Instabilitatea guvernamentală, un pericol pentru agricultură. Avertisment: Nu merge cu „premier surogat”! România – țara cu un tractor la fiecare 58 de hectare de teren arabil