• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • „Nu știm ce vom face cu laptele după 1 august”. Apel disperat al micilor fermieri

    Oana Timar – Agrointeligența

    După 1 august, laptele din Bucovina riscă să rămână nevândut, micii fermieri cer soluții urgente. Crescătorii de animale din comuna Fundu Moldovei și din localitățile învecinate, județul Suceava, lansează un apel public către procesatori, investitori și autorități, după ce au apărut temeri că o parte din laptele produs în micile exploatații familiale nu va mai fi preluat începând cu luna august.

    Potrivit fermierilor, în ultimele săptămâni au circulat informații și discuții în sector care indică posibilitatea ca unii procesatori să își reducă achizițiile de lapte din zonă sau să se orienteze către alte surse de lapte, inclusiv importuri. Deși nu există deocamdată o confirmare oficială privind deciziile care vor fi luate după 1 august, îngrijorarea este tot mai mare în rândul crescătorilor de bovine.

    „Suntem foarte mulți gospodari și fermieri din Bucovina care nu știm ce vom face cu laptele nostru după data de 1 august”, transmit aceștia într-un mesaj public distribuit pe rețelele sociale.

    Vaci crescute în Bucovina
    Vaci crescute în Bucovina

    Fermierii subliniază că laptele provine de la vaci crescute în sistem tradițional, pe pășunile din Bucovina, în exploatații familiale care funcționează de generații.

    „Vacile noastre sunt crescute tradițional, pășunate pe pajiștile din Bucovina și îngrijite cu multă muncă și responsabilitate. Producem zilnic lapte natural, obținut în gospodării familiale care există de generații”, se arată în apel.

    Aceștia spun că nu solicită ajutoare sau tratamente preferențiale, ci doar posibilitatea de a-și valorifica producția și de a-și continua activitatea.

    „Nu cerem pomană și nu cerem privilegii. Cerem doar să avem posibilitatea să ne vindem laptele și să ne continuăm munca cinstită”, transmit crescătorii.

    Apel către procesatorii de lapte

    Fermierii fac apel către fabricile de procesare a laptelui, cooperativele agricole, investitorii și antreprenorii interesați de materia primă produsă în zona de munte a județului Suceava.

    Aceștia consideră că laptele obținut în gospodăriile din Bucovina reprezintă o resursă valoroasă care ar trebui valorificată pe plan local și național.

    Mesajul fermierilor vine într-o perioadă dificilă pentru sectorul laptelui, marcată de creșterea costurilor de producție, fluctuațiile prețurilor și presiunea exercitată de importurile de produse lactate și materii prime.

    Micii fermieri cer sprijin pentru producția locală de lapte

    Crescătorii de animale din Fundu Moldovei speră ca mesajul lor să ajungă la procesatori și la factorii de decizie înainte ca eventualele schimbări din piață să afecteze sute de gospodării din zonă.

    „Dacă sunteți procesator și căutați lapte de calitate, luați legătura cu noi. Susțineți fermierii români și produsele locale”, este apelul transmis de producătorii din Bucovina.

    Pentru cei interesați de colaborare, fermierii au pus la dispoziție și un număr de contact: 0726 921 246.


    Te-ar mai putea interesa

    Agrinvest Credit IFN SA schimbă regulile în agricultură: credite până la 10 ani și reducere a dobânzii de până la 10%/an pentru cei disciplinați Bayer dă înapoi la contractele pentru semințe după presiunea autorităților din SUA. Ce trebuie să înțeleagă fermierii români din această mutare Bursa agricolă în luna iunie. Prețul per tona de grâu, orz și rapiță la începutul verii AgroReclamații. Ciorile au distrus până la 95% din culturile unui fermier din Ialomița: „E un dezastru anul acesta” Ministerul Agriculturii trimite corpul de control peste comercianții care susțin că vând legume românești

    Ultimele știri

    „Nu știm ce vom face cu laptele după 1 august”. Apel disperat al micilor fermieri Festivalul Cireșelor și Căpșunilor – un succes. Fermierii din AFF au adus fructe proaspete în Capitală! Nicolae Istudor, rectorul ASE, favorit pentru funcția de ministru al Agriculturii în Guvernul Tomac APIA a încheiat campania de primire a cererilor pentru subvențiile agricole din acest an – cifre oficiale Moment istoric: USAMV București și Ministerul Mediului au semnat Pactul Național pentru Mediu de Ziua Mondială a Mediului