• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Președintele României a semnat demisia lui Florin Barbu și numirea lui Tanczos Barna la MADR

    Oana Timar – Agrointeligența

    Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat că a semnat ieri seară, vineri – 24 aprilie, demisiile miniștrilor PSD, inclusiv pe cea depusă de Florin Barbu de la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). De asemenea, președintele a validat și numirile interimare la ministerele unde funcția de ministru a rămas vacantă. În cazul Ministerului Agriculturii, conducerea este preluată de vicepremierul Tanczos Barna.

    Președintele Nicușor Dan a decis să nu mai amâne validarea demisiilor PSD. Deși avea la dispoziție un termen de 15 zile, șeful statului a semnat demisiile la numai o zi după depunerea acestora, cel mai posibil cu scopul de a nu prelungi, și mai mult, criza guvernamentală.

    ”Am semnat aseară demisiile miniștrilor social-democrați și propunerile de miniștri interimari, transmise de către Guvern”, a anunțat Nicușor Dan.

    Citiți și: Primul mesaj al ministrului propus, Tánczos Barna, despre subvențiile fermierilor!

    Șeful statului a dat și un semnal puternic privind obiectivul său ca România să nu piardă finanțări europene din cauza instabilității guvernamentale.

    ”Îmi voi exercita în continuare rolul de mediator. Ca atare, i-am invitat, luni (27 aprilie – n.r.), pe liderii celor patru partide politice pro europene (PNL, USR, PSD și UDMR) și pe liderul grupului parlamentar al minorităților naționale, pentru a avea o discuție tehnică și aplicată despre programele majore pentru România, precum SAFE și PNRR”, a mai precizat Nicușor Dan.

    Tanczos Barna, la conducerea MADR începând de luni, 24 aprilie

    Vă reamintim că joi, 23 aprilie, miniștri PSD din guvern și-au depus demisiile din funcție. Printre politicienii demisionari se află și Florin Barbu, care a demisionat de la Ministerul Agriculturii. În urma acestui demers, premierul ilie Bolojan a comunicat liste membrilor din guvern care vor prelua funcțiile vacante, în cazul MADR conducerea fiind preluată de către vicepremierul Tanczos Barna.

    Astfel, dacă deciziile președintelui Nicușor Dan vor fi publicate în Monitorul Oficial în cursul acestui weekend, de luni, miniștri interimari vor prelua dreptul de decizie și de semnătură în locul miniștrilor demisionari ai PSD.


    Te-ar mai putea interesa

    MADR susține că nu știa despre legea care introduce închisoarea pentru folosirea apei din puțuri sau râuri Piața cerealelor, la zi. Raportul USDA pe iulie – România: 11 milioane de tone de grâu; 3,52 milioane de tone de rapiță Constanța Ștefan, Asociația Țara Loviștei: 100.000 de familii de oieri vor deveni cazuri sociale dacă restricțiile ANSVSA se prelungesc Intrarea în legalitate a tractoarelor și combinelor, fără drumuri la RAR. Soluția oferită fermierilor Lege nouă: Închisoare pentru fermierii care folosesc ilegal apă sau stropesc culturile cu pesticide interzise!

    Ultimele știri

    Agricultura României intră în cel mai important ciclu de decizie din ultimul deceniu. Rolul finanțării specializate este vital în acest proces Piața cerealelor – retrospectiva săptămânii 8-17 iulie: prețuri, tendințe, producții estimate Piața cerealelor, la zi. O fereastră la grâu care nu se deschide prea des – oportunitate pentru fermierii români Imagini virale: aglomerație de camioane în portul Constanța. Și, totuși, un trader este lăudat! ASAS deschide un nou capitol al colaborării cu China: acord pentru cercetarea horticolă