• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Imaginile groazei: mii de capre și oi ucise din cauza variolei. Senator: Statul tratează crescătorii de animale ca pe niște infractori

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Un senator român trage un semnal de alarmă privind situația fermierilor cărora li s-au omorât mii de oi și capre, din cauza variolei ovine. Este vorba despre crescătorii din localitățile Tufeni și Crâmpoia, județul Olt, unde autoritățile au sacrificat circa 7.000 de capete din cauza confirmării unui focar de variolă.

    Senatorul POT, Robert Ghiță, a arătat într-o postare făcută pe pagina sa că fermierii din cele două localități sunt extrem de afectați de decizia autorităților de a sacrifica animalele unde s-a confirmat variola ovină. Este vorba despre șapte fermieri din Olt cărora autoritățile le-au ucis peste 3.000 de oi și capre, iar de peste trei luni așteaptă să primească despăgubiri.

    Citiți și: Oierii lăsați fără despăgubiri vor să intre în greva foamei. Fermier: ”Am depus sesizări la DNA, ÎCCJ și CCR, să se ia măsuri”

    Senatorul POT, Robert Ghiță

    Imaginile groazei din fermele unde autoritățile au ucis mii de capre și oi 

    Senatorul român a publicat pe pagina sa mai multe imagini care arată amploarea dezastrului din fermele din județul Olt. ”În urma vizitelor efectuate în satele Tufeni și Crampoia, am constatat, direct de la fața locului, grave probleme cu care se confruntă crescătorii de oi și capre, probleme generate de decizii și acțiuni abuzive ale statului român. Oamenii din aceste comunități trăiesc din muncă cinstită, din creșterea animalelor, iar în loc să fie sprijiniți, sunt sufocați de controale excesive, birocrație inutilă, sancțiuni disproporționate și reglementări făcute fără consultarea reală a fermierilor. Aceste practici nu fac decât să distrugă zootehnia tradițională și să alunge tinerii de la sate”, a arătat demnitarul pe pagina sa.

    Animale ucise în Olt (foto: Robert Ghiță/Facebook)

    Citește și: Oierii care au avut variolă în ferme au rămas și fără animale, și fără despăgubiri!

    Senator: Este inadmisibil ca statul român să trateze crescătorii de animale ca pe niște infractori
    Robert Ghiță a mai subliniat că este inadmisibil ca statul român să trateze crescătorii de animale ca pe niște infractori, în loc să îi considere parteneri esențiali pentru securitatea alimentară și pentru economia rurală. ”Abuzurile administrative și lipsa unor politici coerente afectează direct existența oilor și caprelor, dar mai ales traiul familiilor care depind de acestea. În calitate de senator de Olt, voi ridica aceste probleme în Parlament și voi cere explicații clare instituțiilor responsabile. Statul trebuie să fie în slujba cetățeanului, nu împotriva lui”, a mai arătat acesta.

    Calvarul celor șapte fermieri, șase din localitatea Tufeni și unul din Crâmpoia, a început în luna iulie a acestui an, când într-o fermă mai multe animale au dat semne de boală. Proprietara animalelor a solicitat ajutorul medicului veterinar și a încercat, vreme de aproape două săptămâni, să le trateze. Confirmarea că este vorba de variola ovină a venit zile bune mai târziu, când a și fost convocat comitetul județean și s-au decis măsurile de acțiune în focar. Urmare a acelui plan de măsuri s-a trecut la uciderea, în total, a peste 3.000 de oi și capre aparținând celor șapte fermieri.


    Te-ar mai putea interesa

    Fermierii din Cooperativa Agricolă Gheorghe Doja pun pepenii din câmp direct pe bandă. Eficiența în câmp, dublată! MADR susține că nu știa despre legea care introduce închisoarea pentru folosirea apei din puțuri sau râuri Constanța Ștefan, Asociația Țara Loviștei: 100.000 de familii de oieri vor deveni cazuri sociale dacă restricțiile ANSVSA se prelungesc Piața cerealelor, la zi. Raportul USDA pe iulie – România: 11 milioane de tone de grâu; 3,52 milioane de tone de rapiță Cireșe bio gratis pentru cei își culeg singuri fructele. Un pomicultor a lansat o ofertă inedită: „Cât culegeți, împărțim frățește!”

    Ultimele știri

    Agricultura României intră în cel mai important ciclu de decizie din ultimul deceniu. Rolul finanțării specializate este vital în acest proces Piața cerealelor – retrospectiva săptămânii 8-17 iulie: prețuri, tendințe, producții estimate Piața cerealelor, la zi. O fereastră la grâu care nu se deschide prea des – oportunitate pentru fermierii români Imagini virale: aglomerație de camioane în portul Constanța. Și, totuși, un trader este lăudat! ASAS deschide un nou capitol al colaborării cu China: acord pentru cercetarea horticolă