• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Hoț de porumb prins ”în acțiune” de fermier cu ajutorul dronei

    agrointeligenta.ro

    Filmarea cu un hoț prins la furat de porumb a strânit revolta fermierilor. Inginerul Ionică Nechifor din județul Botoșani a publicat pe pagina sa de Facebook imagini cu cultura agricolă în care surprinde și un ”dăunător” aparte. ”Echipat” cu căruță și saci de rafie, hoțul fuge cu ”prada”, totul fiind surprins însă de camera dronei la apariția căreia intrusul începe să fugă.

    Un zbor de monitorizare a culturii de porumb a scos la iveală și un furt în plină desfășurare. La lumina zilei, îmbrăcat însă neobișnuit de gros pentru această perioadă a anului, inclusiv cu căciulă, o persoană străină este surprinsă în mijlocul lanului. Auzind și văzând aparatul zburător, străinul din mijlocul porumbului se pachichează și începe să alerge printre rândurile de plante. Din când în când mai aruncă câte o privire peste umăr pentru a verifica dacă mai este urmărit.

    Hoș surprins la furat în lanul de porumb
    Hoțul fuge cu căruța parcată la marginea lanului de porumb

    Drona îl însoțește pe ”musafir” până la marginea lanului unde este ”parcată” o căruță cu cal și în care se poate vedea un sac deja plin cu ceea ce nu pot fi decât știuleți sustrași de pe câmpul agricol.

    Filmarea, făcută publică de către fermierul și zootehnistul Ionică Nechifor, poate reprezenta o probă clară pentru prinderea celui sau a celor care sustrag, în această perioadă, porumb din câmpurile agricultorilor. Fie că sunt folosiți pentru consum uman sau sunt dați la animale, cocenii în lapte reprezintă o pradă râvnită mai ales în rândul comunităților rurale, unde furturile din ferme au devenit un fenomen generalizat, iar intervenția autorităților nu pare să poată stopa ”flagelul”.

    Inginerul Ionică Nechifor a declarat pentru Agrointeligența-AGROINTEL.RO că, deși hoțul a fost identificat, a ales ca episodul de furt să se lase doar cu un avertisment.

    ”I-am dat de urmă dar am decis să îl iertăm, să fie doar un avertisment că nu își poate bate de joc de munca cuiva. Noi suntem trei exploatații mai și facem cu rândul, ne ajutăm fiind suprafețe mari și tentația pe măsură. Paguba nu a fost însemnată, doar un sac de știuleți dar când se intră cu căruța în lan, se distruge mai mult. De obicei așa fac, intră cu căruța în lan și zic că au luat de fiert câțiva știuleți, dar nu e chiar așa. Noi am vrut prin postarea din mediul online să descurajăm hoții de a mai produce pagube. Drona este foarte utilă, benefică la mai multe operațiuni, putem face inclusiv determinări privind starea culturii în interiorul lanului (când ai 100 hectare într-un lan), identifici zonele afectate sau unde sunt anumite probleme”, a spus fermierul din Botoșani.


    Te-ar mai putea interesa

    Bayer dă înapoi la contractele pentru semințe după presiunea autorităților din SUA. Ce trebuie să înțeleagă fermierii români din această mutare Cum va fi vremea în luna iunie: temperaturi peste normal și deficit de ploi în mai multe regiuni Subvenția pe hectar pe care o vor primi fermierii români în anii următori Subvenția pe pârloagă 2026. Fermierii au obligația să transmită APIA fotografii din teren până pe 5 iunie Guvernul lansează programul ”Diaspora Investește Acasă” cu granturi de 200.000 euro pentru noile afaceri!

    Ultimele știri

    ANSVSA a actualizat procedura prin care crescătorii trebuie să declare animalele bolnave sau moarte Șef APIA: Supraglomerarea centrelor APIA – risc ca unii fermieri să piardă subvențiile! Instabilitatea guvernamentală, un pericol pentru agricultură. Avertisment: Nu merge cu „premier surogat”! România – țara cu un tractor la fiecare 58 de hectare de teren arabil Situație critică într-un județ unde 75.000 de hectare riscă să rămână fără subvenții APIA