• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Guvern: Fermierii bio au 60 de zile pentru a cere ajutor de minimis. Primesc compensații și fermierii afectați de ploile lui 2014!

    agrointeligenta.ro

    Guvernul a adoptat, în ședința de miercuri, 29 aprilie, trei hotărâri care vin în sprijinul agricultorilor.

    Prima dintre acestea se referă la introducerea unei noi perioade de depunere a cererilor de ajutor pentru schema de minimis „Ajutor specific compensatoriu acordat exploatațiilor vegetale înregistrate în sistemul de agricultură ecologică”. Noua perioadă va fi de 60 de zile, începând de la data intrării în vigoare a actului normativ. Se estimează că acest ajutor că va fi acordat unui număr total de 9.600 de beneficiari.

    A doua Hotărâre se referă tot la o schemă de minimis de ajutor pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice manifestate în perioada ianuarie-august 2014, care se acordă pentru sectorul vegetal. De prevederile acestei Hotărâri urmează să beneficieze un număr de peste 7.500 de producători agricoli, resursele financiare necesare, în sumă de 28,229 milioane lei, fiind asigurate de la bugetul de stat. Ajutoarele de minimis se plătesc întreprinderilor într-o singură tranșă, în termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a actului normativ.

    În fine, prin cea de-a treia Hotărâre, se completează lista beneficiarilor programelor naționale de sprijinire a sectorului vitivinicol care pot primi sprijin din partea Uniunii Europene pentru promovarea vinurilor cu instituțiile sau autoritățile publice, după caz, aflate în asociere, în condițiile legii, cu una sau mai multe dintre formele asociative profesionale ale sectorului vitivinicol. Măsura vine ca urmare a modificării unor reglementări ale Uniunii Europene și va avea, printre efecte, punerea în valoare a potențialului de producție, promovarea cu prioritate a soiurilor românești pentru vin, competitive pe plan european, precum și acțiuni de informare asupra schemei denumirilor de origine controlată și a indicațiilor geografice.



     


    Te-ar mai putea interesa

    România, singura pedepsită! La sute de focare, în Bulgaria și Grecia exportul oilor a fost interzis doar local Piața cerealelor, la zi. Coceral: România – recoltă de 12,72 milioane tone la grâu și 2,63 milioane tone la rapiță Cisterne cu lapte, blocate la granița cu Bulgaria după ce au fost găsite aflatoxine în laptele importat Rareș Bogdan: „Blocarea exporturilor de oi din România servește pe tavă Spaniei contracte uriașe” Exclusiv: Exportul de ovine din România a fist blocat! Decizia, luată de un oficial din Spania, țară care va prelua contractele oierilor români

    Ultimele știri

    Terracalco 95: soluția ignorată care îți poate crește producția cu până la 40% și îți reduce costurile la jumătate ”V-am dus în excursii și voi așa îmi răspundeți?” Florin Deznan, în insolvență cu RDF, este supărat că fermierii îi cer banii în avans pentru cereale Cad primele capete în scandalul exporturilor de ovine! DNA a descins la DSVSA Arad. Inspectori veterinari, suspectați că au ascuns un focar de boală la oi Piața cerealelor, la zi – prețuri. România, în plin recoltat la orz, se menține lider la exporturi