• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Reacția producătorului de utilaje IRUM după anularea sesiunii Rabla Tractoare

    Angelica Lefter – Agrointeligența

    Singurul producător român de tractoare agricole și forestiere, IRUM Reghin, a anunțat că așteaptă cu nerăbdare reluarea programului ”Rabla pentru Tractoare”. Compania se numără printre companiile ce au fost autorizate ca dealer în cadrul programului derulat de Ministerul Mediului prin Administrația Fondului pentru Mediu (AFM).

    IRUM a reacționat după comunicatul oficial cu privire la anularea primei sesiuni a programului Rabla pentru Tractoare. Constructorul de utilaje din Reghin, județul Mureș, a arătat că programul încă nu reușește să aibă o finalitate, ceea ce îi afectează profund atât pe dealerii de utilaje cât și pe fermieri.

    Citiți și: Sesiunea pentru Rabla Tractoare va fi reluată. AFM – explicații privind blocajul

    IRUM a transmis că este așteptată o decizie finală cât mai rapidă în cazul acestui program ”Rabla pentru Tractoare”, astfel încât această primă ediție să fie un pas înainte, nu unul înapoi, pentru toți cei implicați.

    ”Având în vedere numeroasele întrebări pe care ni le adresați cu privire la programul Rabla pentru tractoare, vă transmitem că așteptăm și noi, cu sufletul la gură, o decizie finală.

    În calitate de singur producător român de tractoare agricole și forestiere, dealer validat în acest program și susținător constant al acestei inițiative care aduce un sprijin real pentru fermierii din România, urmărim îndeaproape fiecare etapă.

    Faptul că programul încă nu reușește să aibă o finalitate ne afectează profund — la fel ca pe toți cei care așteaptă, cu speranță, să-și modernizeze parcul de utilaje.

    Sperăm ca lucrurile să se așeze curând și ca această primă ediție să nu fie un pas înapoi, ci un pas înainte, pentru toți cei implicați”, se arată pe pagina de Facebook a IRUM.

    Citiți și: Dealer Rabla pentru Tractoare: ”Din 80 de fermieri colaboratori, niciunul nu a reușit să depună”

    IRUM Reghin a fost fondată în 1953 şi a devenit o societate cu capital complet privat în anul 1999, când societatea Maviprod a preluat-o şi a menţinut obiectul principal de activitate prin fabricarea de maşini şi utilaje dedicate industriei forestiere.

    Potrivit AFM, blocajele apărute în momentul de încărcare a documentelor au afectat procesul de înscriere în programul ”Rabla pentru Tractoare”, fiind înregistrate zeci de mii de dosare create, dar nefinalizate, precum și numeroase sincope raportate de utilizatori. În aceste condiții, Administrația Fondului pentru Mediu a decis anularea sesiunii, considerând că procesul a fost viciat și nu au fost asigurate condiții egale pentru toți solicitanții. Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a dat, ulterior, asigurări că programul ”Rabla pentru Tractoare” va fi reluat.


    Te-ar mai putea interesa

    Fermierii din Cooperativa Agricolă Gheorghe Doja pun pepenii din câmp direct pe bandă. Eficiența în câmp, dublată! Constanța Ștefan, Asociația Țara Loviștei: 100.000 de familii de oieri vor deveni cazuri sociale dacă restricțiile ANSVSA se prelungesc Cireșe bio gratis pentru cei își culeg singuri fructele. Un pomicultor a lansat o ofertă inedită: „Cât culegeți, împărțim frățește!” Piața cerealelor, la zi. Raportul USDA pe iulie – România: 11 milioane de tone de grâu; 3,52 milioane de tone de rapiță MADR susține că nu știa despre legea care introduce închisoarea pentru folosirea apei din puțuri sau râuri

    Ultimele știri

    Agricultura României intră în cel mai important ciclu de decizie din ultimul deceniu. Rolul finanțării specializate este vital în acest proces Piața cerealelor – retrospectiva săptămânii 8-17 iulie: prețuri, tendințe, producții estimate Piața cerealelor, la zi. O fereastră la grâu care nu se deschide prea des – oportunitate pentru fermierii români Imagini virale: aglomerație de camioane în portul Constanța. Și, totuși, un trader este lăudat! ASAS deschide un nou capitol al colaborării cu China: acord pentru cercetarea horticolă