• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Lâna ajunge și în acest an la foc. Președinte de asociație: ”E un chin în condițiile în care costă 10 lei tunsul unei oi”

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Ciobanii se află în plin sezon de tuns al oilor iar situația privind vânzare lânii se repetă și în acest an. În mediul online crescătorii de oi au început să publice videoclipuri în care ard ”în direct” lâna.

    Crescătorii de oi se lovesc și în acest an de probleme valorificării lânii iar în lipsa clienților aleg să o ardă. Oierii așteaptă deja de doi ani un semn de la investitorii care ridică cea mai mare fabrică de procesare a lânii din Europa, în județul Olt.

    Citiți și: Ciobanii, supărați că n-au unde să vândă lâna: ”Prefer să îi dau foc decât să o vând cu 50 de bani”

    Ciobanii ard și în acest an lâna

    Lâna ajunge și în acest an la foc

    Crescătorii de ovine tund în luna mai oile iar în acest an direcția lânii este direct…focul. Deși aveau speranțe că vor găsi cliențiși chiar exista promisiunea deschiderii unei fabrici de prelucrare, ciobanii contorizează încă un sezon de pierderi.

    Ioan Cîmpian, președintele Asociației Pro Ovis a declarat pentru presa locală că exista promisiunea înființării unei fabrici de prelucrare dar lucurile nu s-au mișcat deloc în ultimul timp. ”În noiembrie 2023, m-am întâlnit cu trei persoane care se ocupau de fabrica de la Slatina și mi-au spus că se va face acolo cea mai mare fabrică din Europa și vă vor începe din 2024 să colecteze lână ca să își facă un stoc. De atunci, nu am mai avut nicio discuție cu ei, nu au mai venit să ne caute, dar am auzit de la Ministerul Agriculturii că nu sunt blocate lucrările acolo și că merg înainte. Anul acesta sau la anul ar urma să fie pusă în funcțiune. Încă nu știu însă nimic despre ce se întâmplă. În județ nu se colectează lâna. Ciobanii fie o îngroapă în pământ, fie îi dau foc. E un chin cu lâna în condițiile în care costă 10 lei tunsul unei oi. La o turmă de 2.000 de oi, costă 20.000 de lei tunsul”, a spus președintele de asociație pentru timponline.ro.

    Fabrica despre care a vorbit Ioan Cîmpian ar urma să funcționeze în comuna Făgeţelu din județul Olt. Va avea o capacitate de prelucrare de minimum 25.000 de tone lână brută pe an.

    Citiți și: Ministrul Agriculturii – veste bună pentru oieri! Soluția găsită pentru a nu se mai arunca lâna!

    În trecut ciobanii făceau bani frumoși din vânzarea lânii

    Ioan Cîmpian își amintește că în 1988, pentru lâna obținută de la 300 de oi și-a cumpărat o Dacie care costa 75.000 de lei. ”Azi, de la 3.000 de oi, ar trebui să faci bani de 10 Dacii vânzând lâna, dar acum nu câștigi nimic, ba mai ieși și în minus cu 20.000 de lei plătind tunsul. E mai gros firul lânii aici, la noi, dar se găsesc utilizări. Să nu credeți că ne dădeau nouă bani și o aruncau. Se făceau covoare”, a mai subliniat președintele de asociație.

    Numai în județul Bistrița-Năsăud anul trecut erau 280.000 de oi. În condițiile în care o oaie are 3 kilograme de lână, în județ se obțin 840.000 de kilograme de lână anual care se aruncă la gunoi.


    Te-ar mai putea interesa

    Constanța Ștefan, Asociația Țara Loviștei: 100.000 de familii de oieri vor deveni cazuri sociale dacă restricțiile ANSVSA se prelungesc „Acum 20 de ani, un fermier putea cumpăra o casă din lâna de la 600 de oi”. Daniel Buda cere schimbarea regulilor pentru vânzarea lânii Lege nouă: Închisoare pentru fermierii care folosesc ilegal apă sau stropesc culturile cu pesticide interzise! MADR susține că nu știa despre legea care introduce închisoarea pentru folosirea apei din puțuri sau râuri Cireșe bio gratis pentru cei își culeg singuri fructele. Un pomicultor a lansat o ofertă inedită: „Cât culegeți, împărțim frățește!”

    Ultimele știri

    Agricultura României intră în cel mai important ciclu de decizie din ultimul deceniu. Rolul finanțării specializate este vital în acest proces Piața cerealelor – retrospectiva săptămânii 8-17 iulie: prețuri, tendințe, producții estimate Piața cerealelor, la zi. O fereastră la grâu care nu se deschide prea des – oportunitate pentru fermierii români Imagini virale: aglomerație de camioane în portul Constanța. Și, totuși, un trader este lăudat! ASAS deschide un nou capitol al colaborării cu China: acord pentru cercetarea horticolă