• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Rabla pentru tractoare – modificare în ghid. AFM: Intenția clară este excluderea de la finanțare a vehiculelor de tip ATV și UTV

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Președintele Administrației Fondului pentru Mediu, Florin Bănică, a transmis vineri un mesaj referitor la programul Rabla pentru Tractoare în care dă garanții că această finanțare este adresată exclusiv fermierilor. Acesta a anunțat că rectificarea privind excluderea ATV-urilor de la plată a fost deja publicată în Monitorul Oficial.

    Șeful AFM, instituție prin care se derulează programul Rabla Tractoare a anunțat printr-un mesaj publicat pe pagina de socializare a instituției, că finanțarea este destinată tuturor fermierilor care au nevoie de tractoare pentru activități agricole. Acesta a spus că în urma unei erori de redactare survenite în cuprinsul Ghidului Rabla pentru Tractoare, a fost emisă de îndată o rectificare oficială care a fost publicată în Monitorul Oficial, în vederea corectării textului.

    Citiți și: Ministrul Mediului, Mircea Fechet: Unii se pregăteau să cumpere ATV-uri prin programul Rabla pentru tractoare

    Președintele Administrației Fondului pentru Mediu, Florin Bănică

    Președinte AFM: Intenția clară este excluderea de la finanțare a vehiculelor de tip ATV și UTV, care nu sunt destinate activităților agricole

    Administrația Fondului pentru Mediu susține în mod ferm modernizarea agriculturii prin înnoirea parcului național de utilaje agricole și rămâne consecventă acestui obiectiv, a spus șeful AFM.

    Acesta a completat că ân urma unei erori de redactare survenite în cuprinsul Ghidului Rabla pentru Tractoare, a fost emisă de îndată o rectificare oficială care a fost publicată în Monitorul Oficial, în vederea corectării textului. ”Dorim să subliniem că intenția clară a AFM este excluderea de la finanțare a vehiculelor de tip ATV și UTV, care nu sunt destinate activităților agricole, fără a afecta tractoarele care sunt utilizate real în fermele din România”, a mai spus șeful AFM.

    Citiți și: Ghidul final pentru Rabla Tractoare a fost publicat în Monitorul Oficial. Condiții, calendar fermieri

    Florin Bănică: Programul Rabla pentru Tractoare continuă conform scopului său inițial

    Florin Bănică a asigurat toți fermierii interesați că Programul Rabla pentru Tractoare continuă conform scopului său inițial: sprijinirea achiziției de echipamente agricole moderne, eficiente și sustenabile.

    ”Vom menține transparența și responsabilitatea în implementarea acestui program de interes național. Încurajăm toți beneficiarii să consulte informațiile actualizate disponibile pe site-ul AFM și să apeleze cu încredere la echipa noastră pentru sprijin și clarificări. Suntem aici pentru fermieri și pentru dezvoltarea unui sector agricol performant și durabil”, a mai transmis directorul.

    Rectificare publicată în Monitorul Oficial

    Te-ar mai putea interesa

    Gropi săpate în pământ, folosite drept depozit pentru tone de varză murată. DSVSA a intervenit Cireșe bio gratis pentru cei își culeg singuri fructele. Un pomicultor a lansat o ofertă inedită: „Cât culegeți, împărțim frățește!” MADR susține că nu știa despre legea care introduce închisoarea pentru folosirea apei din puțuri sau râuri Constanța Ștefan, Asociația Țara Loviștei: 100.000 de familii de oieri vor deveni cazuri sociale dacă restricțiile ANSVSA se prelungesc Fermierul Constantin Foca din Botoșani – firme în concordat și datorii de milioane de euro. Schema ”Tribunalul”

    Ultimele știri

    Agricultura României intră în cel mai important ciclu de decizie din ultimul deceniu. Rolul finanțării specializate este vital în acest proces Piața cerealelor – retrospectiva săptămânii 8-17 iulie: prețuri, tendințe, producții estimate Piața cerealelor, la zi. O fereastră la grâu care nu se deschide prea des – oportunitate pentru fermierii români Imagini virale: aglomerație de camioane în portul Constanța. Și, totuși, un trader este lăudat! ASAS deschide un nou capitol al colaborării cu China: acord pentru cercetarea horticolă