• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Plăți finale la subvențiile APIA. Peste 670.000 de fermieri, cu banii în conturi

    agrointeligenta.ro -

    Situația la zi a plăților APIA. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a autorizat la plată peste 95% din totalul fermierilor declarați eligibili în Campania aferentă anului de cerere 2024, potrivit unui comunicat de presă al agenției.

    Astfel, în perioada 2 decembrie 2024 – 21 februarie 2025, APIA susține că au fost autorizați la plată 677.761 fermieri cu suma totală de 637.928.827 euro (3.173.926.408 lei), reprezentând plăți finale aferente anului de cerere 2024.

    ”Începând cu data de 2 decembrie 2024 și până la acest moment, în conformitate cu atribuțiile ce îi revin, pentru plată finală aferentă Campaniei 2024, APIA a plătit din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), suma totală de 501.022.630,86 euro (2.492.737.879,08 lei), pentru un număr de 676.145 beneficiari.
    În Campania 2024, plățile din (FEADR) și (BN1) pentru intervențiile DR (dezvoltare rurală) se efectuează de către Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR)” se arată în comunicatul APIA.

    Plăţile pentru intervențiile finanțate din FEGA se fac în lei, la cursul de schimb valutar de 4,9753 lei/euro, iar plăţile pentru măsuri finanțate din FEADR la cursul de schimb valutar de 4,9756 lei/euro.

    APIA reamintește că, în Campania de plată a avansului aferent cererilor de plată depuse în anul 2024 au fost făcute plăți din FEGA, FEADR și BN1 în valoare de 1.283.042.988 euro (6.383.586.787 lei).

    Plățile compensatorii, achitate de AFIR

    Fermierii, care au exploatațiile în zone cu constrângeri naturale sau aplică pentru intervenții de mediu și climă, au primit prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) plăți pentru compensarea pierderilor de venit în valoare totală de 393,1 milioane de euro (393.129.835,86 de euro). Fondurile au fost plătite de AFIR fermierilor care sunt beneficiari ai intervențiilor de bunăstarea animalelor, de mediu și climă din cadrul Planului Strategic 2023 – 2027, de la demararea Programului (aprilie 2024) și până în prezent conform unui comunicat de presă remis de AFIR.

    Din suma totală plătită de AFIR, 80,9 milioane de euro au fost transferați fermierilor pentru agro-mediu și climă pe pajiști permanente (DR-01). Plăți consistente s-au realizat și pentru bunăstarea animalelor (DR-06), valoarea acestora ridicându-se la 125,6 milioane de euro.

    Totodată, AFIR a transferat fonduri de 94,7 milioane de euro în conturile beneficiarilor pentru zone afectate de constrângeri naturale – Zona Montană (DR-09) și alte 80 de milioane de euro pentru zone afectate de constrângeri naturale semnificative (DR-10). Plățile aferente exploatațiilor din zonele afectate de constrângeri naturale specifice (DR-11) însumează 6,9 milioane de euro, până în prezent.


    Te-ar mai putea interesa

    Cel mai mare producător de carne de porc din România și-a deschis primul magazin propriu Samsarii au dat lovitura înainte de sărbători – au cumpărat ceapă verde de la producători și au vândut-o la prețuri mari în piețe Soiul de cireșe care a trecut cu bine de îngheț și va avea producție normală în livada lui Gelu Bogdan

    Ultimele știri

    Arătură, minim-till sau no-till? Rezultate obținute după 5 ani în ferma sa de sătmăreanul Bekes Arnold Agro Kar, un distribuitor de utilaje agricole din Ucraina, își va lansa propria linie de tractoare Comisia Europeană promite sprijin financiar pentru fermierii afectați de febra aftoasă