• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Eurostat: Cum stă România în privința sistemelor de depozitare a gunoiului de grajd

    Violina Gorcinschi -

    Fermele din România, cu mai multe facilități de depozitare a gunoiului de grajd în 2020. Eurostat a emis, recent, un raport care arată că, în intervalul 2010-2020, în UE a avut loc o îmbunătățire în ceea ce privește depozitarea gunoiului de grajd în ferme. Potrivit statisticilor, peste 40% din fermele din România aveau în dotare facilități de depozitare a dejecțiilor, cu o creștere de o,1 puncte procentuale pentru cele acoperite (lichide) în acest interval.

    În 2020, 40% din unitățile agricole din UE aveau facilități de depozitare a gunoiului de grajd. Țările cu cele mai multe ferme dotate cu depozitare pentru gunoiul de grajd erau Slovenia (aproape 100%), Latvia (98%) și Estonia (92%), în timp ce cele mai puține erau în Cipru (7%), Grecia (11%) și Italia (18%). În România, procentul este cu puțin peste 40%, în jurul mediei UE.

    Procentul de ferme din UE cu instalații pentru depozitarea gunoiului de grajd în 2020 (foto: Eurostat)

    România, cu mai multe facilități de depozitare a gunoiului de grajd în 2020

    În 2020, 57% din fermele UE cu infrastructură de depozitare a gunoiului de grajd aveau facilități pentru bălegar solid, 16% aveau instalații acoperite pentru gunoi de grajd lichid, 10% aveau sisteme de gunoi adânci, 6% aveau gropi sub adăpostul animalelor, 5% au depozitat gunoi de grajd lichid fără acoperire, iar restul de 6% au depozitat gunoi de grajd în alte unități, s-a precizat în raportul Eurostat.

    Ponderea exploatațiilor cu facilități de depozitare neacoperite pentru gunoiul de grajd lichid în UE a scăzut cu 5 puncte procentuale între 2010 și 2020, ceea ce ar reduce riscurile de mediu.

    Citește și: Cât poate câștiga în plus un crescător de vaci din biogaz și biometan

    Modificări privind numărul de ferme cu depozite neacoperite pentru gunoiul de grajd lichid în perioada 2010-2020 (puncte procentuale)

    Instalațiile de depozitare a gunoiului de grajd lichid fără acoperire prezintă un risc pentru mediu din cauza emisiilor de amoniac (NH3) și a scurgerii de nutrienți în apele de suprafață și subterane.

    În Țările de Jos și Malta, nu mai există ferme cu instalații de depozitare a gunoiului de grajd neacoperite. În multe alte țări, ponderea fermelor cu astfel de facilități a scăzut semnificativ, în special în Luxemburg (-43 pp), Irlanda (-36 pp), Germania (-35 pp) și Belgia (-32 pp), în timp ce în România a scăzut doar cu 0.1 pp.

    Citește și: Premieră: O rasă de vaci care elimină mai puțin metan. Un fermier din Canada, primul crescător al vacilor ”anti-poluare”

    Cu toate acestea, în alte țări UE, utilizarea instalațiilor de depozitare a gunoiului de grajd lichid neacoperit a devenit mai frecventă, în special în Spania (+5 pp) și Estonia (+3 pp), cu creșteri ușoare înregistrate și în Cehia (+0,4 pp), Bulgaria (+0,2 pp) și Italia (+0,1 pp).


    Te-ar mai putea interesa

    Oierul Ioan Suciu anunță că vinde 200 de litri de lapte de oaie pe zi: ”Prețul de criză, ca peste tot! 10 lei litrul!” Soiul de cireșe care a trecut cu bine de îngheț și va avea producție normală în livada lui Gelu Bogdan Samsarii au dat lovitura înainte de sărbători – au cumpărat ceapă verde de la producători și au vândut-o la prețuri mari în piețe

    Ultimele știri

    Arătură, minim-till sau no-till? Rezultate obținute după 5 ani în ferma sa de sătmăreanul Bekes Arnold Agro Kar, un distribuitor de utilaje agricole din Ucraina, își va lansa propria linie de tractoare Comisia Europeană promite sprijin financiar pentru fermierii afectați de febra aftoasă