• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ce buget li se pregătește fermierilor. Anunțul ministrului Finanțelor

    agrointeligenta.ro

    Bugetul de stat pe 2025 este așteptat de către fermieri. De alocările financiare pentru sectorul agricol depinde plata subvențiilor și ajutoarelor din acest an, astfel că fiecare anunț venit de la Ministerul Finanțelor este de mare interes. La acest moment se pare că sunt șanse minime ca legea bugetului de stat pe 2025 să fie aprobată în această lună.

    Tánczos Barna, ministrul Finanțelor, a făcut o serie de anunțuri cu privire la modul în care va fi creionat bugetul de stat pe acest an. Este de așteptat ca proiectul de lege pentru alocările bugetare să fie făcut public în săptămânile următoare, el urmând să conțină și sumele pentru sprijinirea sectorului agricol.

    ”O să facem tot posibilul ca anul acesta să nu avem creșteri de TVA, de impozite, taxe, în afara celor prinse în Ordonanță și să reușim să construim un buget în care să atingem ținta de 7% deficit, care e și un angajament al României față de UE, bazându-ne pe reorganizarea statului, a instituțiilor, comasările, multe deja începute. Deci să ne încadrăm în această țintă de deficit fără să creștem taxe”, a declarat ministrul Finanțelor la B1 TV. Tánczos a afirmat apoi că „dacă ANAF funcționează cum trebuie, încasările merg cum trebuie, nu e nevoie de o majorare a impozitelor și taxelor”.

    Tánczos Barna, ministrul Finanțelor

    Ministrul Finanțelor: 2025 – anul solidarității

    Pe pagina sa de Facebook, ministrul Finanțelor a dat mai multe detalii: ”Deși e zi liberă, bugetul nu poate aștepta. Astăzi am avut mai multe intâlniri în care am discutat despre perspectivele macroeconomice pentru 2025, cu partenerii Ministerului Finanțelor. Împreună cu conducerea ANAF am analizat modalitatea în care a atins un procent de realizare a obiectivelor de încasare de 98,9%, aducâd în plus 71 miliarde de lei față de încasările din 2023. Am început identificarea măsurilor prin care Direcția Antifraudă, respectiv Autoritatea Vamală pot crește eficiența acivităților de descurajare a evaziunii fiscale”.

    Ministrul Finanțelor a menționat că ”anul acesta va fi anul solidarității, anul în care statul trebuie să exercite un control riguros al cheltuielilor publice”.

    ”Reformele implementate de Guvern vor duce la crearea unui stat mai suplu, în slujba cetățeanului, un stat care este în același timp un partener corect al antreprenorilor. Trebuie să continuăm măsurile de susținere a economiei, să menținem nivelul investițiilor şi să protejăm cetățenii de creșterea prețurilor”, a mai spus Tánczos Barna.

    De precizat că dacă fermierii sperau ca bugetul de stat pe 2025 să fie deblocat la început de an, se pare că acest lucru va mai dura. ”Până pe 27 ianuarie vom prezenta coaliției și guvernului o primă variantă a bugetului pe 2025 pentru a fi analizată și începută procedura parlamentară”, a mai declarat Tanczos Barna.


    Te-ar mai putea interesa

    Vești despre prețul grâului: Cotații mai bune în portul Constanța, Rusia crește exportul, cererea Egiptului scade Cireșe bio gratis pentru cei își culeg singuri fructele. Un pomicultor a lansat o ofertă inedită: „Cât culegeți, împărțim frățește!” Intrarea în legalitate a tractoarelor și combinelor, fără drumuri la RAR. Soluția oferită fermierilor Gropi săpate în pământ, folosite drept depozit pentru tone de varză murată. DSVSA a intervenit Lege nouă: Închisoare pentru fermierii care folosesc ilegal apă sau stropesc culturile cu pesticide interzise!

    Ultimele știri

    Agricultura României intră în cel mai important ciclu de decizie din ultimul deceniu. Rolul finanțării specializate este vital în acest proces Piața cerealelor – retrospectiva săptămânii 8-17 iulie: prețuri, tendințe, producții estimate Piața cerealelor, la zi. O fereastră la grâu care nu se deschide prea des – oportunitate pentru fermierii români Imagini virale: aglomerație de camioane în portul Constanța. Și, totuși, un trader este lăudat! ASAS deschide un nou capitol al colaborării cu China: acord pentru cercetarea horticolă