• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Vestea bună pe care comisarul european Phil Hogan o va da fermierilor pe 23 martie

    agrointeligenta.ro

    În cadrul vizitei efectuate în România, comisarul european pentru agricultură și dezvoltare rurală Phil Hogan a dezvăluit câteva dintre planurile sale pentru viitorul apropiat. Între acestea, și unul care vizează direct șansele României de a-și crește rata de absorbție a fondurilor europene pentru proiectele în agricultură și mediul rural.

    Peste o săptămână, adică luni, 23 martie, comisarul Hogan va anunța deschiderea unor noi linii de finanțare pentru proiectele în agricultură. Creditele vor putea fi accesate de către statele membre rpin Banca Europeană de Investiții.

    Înființată în 1958 prin Tratatul de la Roma, această insituție financiară a Uniunii Europene se implică alături de alte instituții bancare, în finanțarea programelor de investiții care sunt conforme cu obiectivele economice stabilite de UE și care servesc intereselor europene comune.

    Potrivit declarațiilor făcute în România de către comisarul european Phil Hogan, noile linii de creditare prin BEI vor putea fi folosite pentru co-finanțarea sprijinului acordat tinerilor fermieri, dar și pentru chestiuni care ”ard” în agricultura românească și cea comunitară în general. ”Această decizie va oferi acces la finanțare pentru diferite zone agricole: sprijin pentru fermierii tineri, sprijin pentru industria laptelui în contextul eliminării cotelor de lapte, pentru silvicultură, sprijin pentru activități de branding și marketing a produselor agricole, precum și pentru pre-finanțarea măsurilor de finanțare a proiectelor agricole”, a declarat comisarul european Phil Hogan.



     

     

    Te-ar mai putea interesa

    Piața cerealelor – între cotații și realitate. Fermier: Cei care cumpără îmi închid telefonul când le spun cât e prețul la bursă Avans APIA 2026. Prima tranșă din subvenții – mai devreme, plată mai mare pe hectar! ANM anunță două zile cu furtuni și vijelii. Cod galben pentru mai multe județe din țară DNA confirmă trimiterea în judecată a șefilor APIA și ANF. Adrian Pintea și Romeo Șoldea, suspendați din funcție Legumicultorul Ion Păunel avertizează: Urmează prăbușirea prețului la tomate. Castraveții și-au mai revenit după blocajul din piață

    Ultimele știri

    Achiziții spital public: lapte la 3,58 lei/litru și telemea la 15,3 lei/kg. Fermier: ”Prețul m-a pus pe gânduri” Satul fără vaci. Mărturia unui antreprenor: „Au trebuit doar 20-30 de ani ca nimeni să nu mai crească animale” Protestul oierilor a fost aprobat! 5.000 de ciobani vin joi la București în fața ANSVSA și a Guvernului Republica Moldova a declarat stare de alertă energetică: dependența de motorina din România a creat blocaje Tánczos Barna: 4.000 de fermieri nu și-au primit integral subvențiile APIA. „Este o întârziere de nepermis”