• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • România primește acces la fonduri europene pentru a ajuta fermierii afectați de inundații

    agrointeligenta.ro -

    Comisia Europeană a anunțat noi măsuri de sprijinire a statelor membre afectate de dezastre de climă. După cum a anunțat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în timpul vizitei sale recente în Polonia, Comisia propune modificare a trei regulamente ale UE pentru a se asigura că fondurile UE pot fi mobilizate rapid în sprijinul redresării post-dezastru.

    Comisia Europeană a anunțat modificări importante la actele normative ce reglementează Fondul european de dezvoltare regională (FEDR) și Fondul de coeziune (FC) și Fondul social european Plus (FSE+) pentru perioada de programare 2021-2027, precum și la Regulamentul privind Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) ca parte a cadrului pentru perioada 2014-2022.

    Aceste propuneri vin ca răspuns direct la inundațiile care au afectat țările din Europa Centrală și de Est și la incendiile forestiere din Portugalia din septembrie 2024. Luate la pachet, aceste propuneri vor permite celor șapte state membre în cauză (Polonia, România, Austria, Cehia, Ungaria, Portugalia și Slovacia) să redistribuie aproximativ 18 miliarde de euro, dintre care aproximativ 17,7 miliarde de euro în cadrul fondurilor politicii de coeziune și 588 de milioane de euro în cadrul FEADR) către situațiile create de dezastrele de climă.

    „Atunci când se produc dezastre climatice, Europa este mai puternică atunci când este unită. Am văzut efectele directe ale inundațiilor din statele membre ale UE în septembrie și am promis să introduc noi flexibilități pentru a sprijini statele membre să se redreseze, să repare și să reconstruiască. Propunerile de astăzi arată că ne îndeplinim aceste promisiuni: prin injectarea lichidităților, prin creșterea prefinanțării și a cofinanțării fondurilor UE, facem o diferență reală pentru oamenii și regiunile care sunt grav afectate de aceste dezastre. Le oferim statelor membre instrumentele necesare pentru a deveni mai reziliente și mai bine pregătite pentru crizele viitoare”, a declarat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

    Flexibilitate pentru statele membre în utilizarea fondurilor de coeziune

    Fondurile politicii de coeziune sprijină deja statele membre să prevină dezastrele de climă și să se redreseze în urma acestora. Cu toate acestea, propunerile de astăzi oferă statelor membre o flexibilitate suplimentară pentru a utiliza o parte din fonduri în repararea infrastructurii și a echipamentelor deteriorate, pentru furnizarea alimentelor și asistență materială de bază și sprijin social și medical și pentru a sprijini temporar finanțarea schemelor privind reducerea timpului de muncă, arată un comunicat de presă al Comisiei Europene.

    În plus, vor fi introduse două noi măsuri în cadrul FEDR și FSE+, anunță sursa citată. În primul rând, o prefinanțare suplimentară de 30% va oferi un aflux imediată de lichidități pentru a reduce presiunea bugetară asupra statelor membre afectate. În al doilea rând, UE va fi în măsură să finanțeze până la 100% măsurile de sprijin, fără a fi necesară cofinanțarea națională pentru a demara lucrările de reconstrucție.

    Un procent maxim de 10% din fondurile existente ale politicii de coeziune alocate statelor membre pentru perioada de programare 2021-2027 poate fi utilizat pentru realizarea acestor obiective, permițând transferuri între fondurile politicii de coeziune.

    În plus, și datorită modificărilor propuse astăzi la fondurile de dezvoltare rurală ale UE (cadrul juridic al FEADR pentru perioada 2014-2022), statele membre vor avea mai multă flexibilitate pentru a sprijini fermierii, proprietarii de păduri și întreprinderile afectate de dezastre naturale.

    Sprijinul financiar oferit de FEADR va fi acoperit în proporție de 100% din fondurile UE. Modificarea va permite statelor membre să ofere în mod direct și rapid asistență de urgență fermierilor, deținătorilor de păduri și întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri) sub formă de sume forfetare. În plus, statele membre vor beneficia de o mai mare flexibilitate pentru a introduce și a consolida măsuri de refacere a potențialului de producție al fermelor și pădurilor afectate.

    Statele membre decid modificarea programelor de sprijin

    Odată adoptate și în conformitate cu principiul gestiunii partajate, statele membre interesate vor trebui să decidă cu privire la modul optim de utilizare a acestor flexibilități și cu privire la cuantumul finanțării care trebuie redirecționată prin programe, pentru situațiile create de dezastrele recente, ținând seama, în același timp, de nevoile lor specifice. Statele membre vor trebui apoi să prezinte Comisiei Europene, spre revizuire și adoptare, modificările aduse programelor.

    Propunerea de astăzi vine ca răspuns direct la inundațiile devastatoare care au lovit Europa Centrală și de Est cauzate de furtuna „Boris” și de incendiile forestiere care au devastat Portugalia în septembrie 2024 și poate acoperi dezastrele naturale care au avut loc începând cu 1 ianuarie 2024.


    Te-ar mai putea interesa

    Fraudă în apicultura românească, anchetată de Parchetul European. S-au făcut primele percheziții Fermierii care pierd subvenția APIA de 42,47euro pe hectar Zeci de fermieri români au fost înșelați cu tractoare aduse din afară

    Ultimele știri

    Plăți APIA. Reguli noi pentru subvenția pe hectarul de pajiște Subvenții APIA. Noile reguli pentru rotația culturilor pe terenurile eligibile S-a înființat Consiliul European pentru Agricultură și Alimentație, cu rol de consiliere a Comisiei