• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Prima ediție a Convenției Naționale a Cartofului

    agrointeligenta.ro

    Federația Națională ”Cartoful” din România, Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Cartof și Sfeclă de Zahăr Brașov și Centrul de Comunicare al Fermierilor din România organizează prima ediție a Convenției Naționale a Cartofului, în perioada 3-4 martie, la Poiana Brașov.

    La eveniment este anunțată prezența a numeroși specialiști și fermieri din România, dar și din Polonia, Olanda și Israel.

    Alături de prezentarea unei tematici de mare interes pentru producătorii de cartofi din România, privind ultimele noutăți și tehnologii și tendințe în domeniul protecției fitosanitare, Convenția Națională a Cartofului va include discuții privind măsurile și modul de aplicare a prevederilor noului PNDR prin care fermierii pot accesa fonduri europene până în 2020.



     

     


    Te-ar mai putea interesa

    MADR susține că nu știa despre legea care introduce închisoarea pentru folosirea apei din puțuri sau râuri Fermierii din Cooperativa Agricolă Gheorghe Doja pun pepenii din câmp direct pe bandă. Eficiența în câmp, dublată! Cireșe bio gratis pentru cei își culeg singuri fructele. Un pomicultor a lansat o ofertă inedită: „Cât culegeți, împărțim frățește!” Lege nouă: Închisoare pentru fermierii care folosesc ilegal apă sau stropesc culturile cu pesticide interzise! Constanța Ștefan, Asociația Țara Loviștei: 100.000 de familii de oieri vor deveni cazuri sociale dacă restricțiile ANSVSA se prelungesc

    Ultimele știri

    Agricultura României intră în cel mai important ciclu de decizie din ultimul deceniu. Rolul finanțării specializate este vital în acest proces Piața cerealelor – retrospectiva săptămânii 8-17 iulie: prețuri, tendințe, producții estimate Piața cerealelor, la zi. O fereastră la grâu care nu se deschide prea des – oportunitate pentru fermierii români Imagini virale: aglomerație de camioane în portul Constanța. Și, totuși, un trader este lăudat! ASAS deschide un nou capitol al colaborării cu China: acord pentru cercetarea horticolă