• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Avertizare meteo emisă de meteorologi. Județele care ”fierb” la final de săptămână

    Angelica Lefter – Agrointeligența

    Vremea extrem de caldă continuă în mai multe județe din țară. Meteorologii au emis două avertizări de coduri Galbene și Portocalii de caniculă și disconfort termic, valabile timp de două zile.

    Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a actualizat mesajele de avertizare pentru caniculă și disconfort termic pentru zilele de joi – 22 august și vineri – 23 august. Zonele cele mai afectate de căldură rămân cele din sudul și sud-estul țării: Oltenia, Muntenia și Dobrogea.

    Mesaj 1 – Avertizare meteorologică

    Cod Galben

    Interval de valabilitate: 22 august
    Fenomene vizate: caniculă, disconfort termic ridicat
    Zone afectate: sudul și estul Olteniei, nordul Munteniei și cea mai mare parte a Dobrogei

    În sudul și estul Olteniei, nordul Munteniei și cea mai mare parte a Dobrogei va fi disconfort termic ridicat și caniculă. Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 și 35 de grade.

    Pe parcursul zilei de joi, 22 august, vântul va avea temporar intensificări în est, sud-est și extremitatea de sud-vest a țării.

    Cod Portocaliu

    Interval de valabilitate: 22 august
    Fenomene vizate: val de căldură, caniculă, disconfort termic accentuat
    Zone afectate: cea mai mare parte a Munteniei și sud-vestul Dobrogei

    Valul de căldură va persista pentru a zecea zi consecutiv. În cea mai mare parte a Munteniei și sud-vestul Dobrogei va fi caniculă și disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. În general temperaturile maxime vor fi de 35…38 de grade, iar noaptea va fi local tropicală, cu minime cuprinse între 18 și 21 de grade.

    Județele care intră sub incidența codurilor Galben și Portocaliu de caniculă, joi – 22 august: Argeș, București, Brăila, Buzău, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Ilfov, Ialomița, Olt, Prahova, Tulcea, Teleorman, Vâlcea.

    Județele care intră sub incidența codurilor Galben și Portocaliu de caniculă, joi – 22 august

    Citiți și: Ministrul Barbu: În România se lucrează acum la o rachetă care să aducă ploaia

    Mesaj 2 – Avertizare meteorologică

    Cod Galben

    Interval de valabilitate: 23 august
    Fenomene vizate: caniculă, disconfort termic ridicat
    Zone afectate: sudul și estul Olteniei, cea mai mare parte a Munteniei, Dobrogea continentală

    În sudul și estul Olteniei, cea mai mare parte a Munteniei și în Dobrogea continentală va fi disconfort termic ridicat și caniculă. Temperaturile maxime vor fi în general de 34…36 de grade, iar noaptea va fi local tropicală, cu minime cuprinse între 17 și 21 de grade.
    În următoarele zile valul de căldură se va extinde în aproape toată țara.

    Cod Portocaliu

    Interval de valabilitate: 23 august
    Fenomene vizate: val de căldură, caniculă, disconfort termic accentuat
    Zone afectate: județele Teleorman, Giurgiu, Ilfov și municipiul București

    Valul de căldură va persista pentru a unsprezecea zi consecutiv. În județele Teleorman, Giurgiu, Ilfov și în municipiul București va fi caniculă și disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. În general temperaturile maxime vor fi de 36…37 de grade, iar minimele de 20…21 de grade.

    Județele care intră sub incidența codurilor Galben și Portocaliu de caniculă, vineri – 23 august: Argeș, București, Brăila, Buzău, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Ilfov, Ialomița, Olt, Prahova, Tulcea, Teleorman, Vâlcea.

    Județele care intră sub incidența codurilor Galben și Portocaliu de caniculă, vineri – 23 august


    Te-ar mai putea interesa

    Cum va fi vremea în luna iunie: temperaturi peste normal și deficit de ploi în mai multe regiuni Bursa agricolă în luna iunie. Prețul per tona de grâu, orz și rapiță la începutul verii Subvenția pe pârloagă 2026. Fermierii au obligația să transmită APIA fotografii din teren până pe 5 iunie Daniel Bilinciuc a construit cu credință o afacere de succes. Povestea de la Mitocu Dragomirnei pentru ”Campioni pe teren” AgroReclamații. Ciorile au distrus până la 95% din culturile unui fermier din Ialomița: „E un dezastru anul acesta”

    Ultimele știri

    Averse torențiale, descărcări electrice, vijelii – județele care intră sub alertă meteo! Fertilland Bor Max de la Rodbun – secretul unei culturi de floarea-soarelui puternice și profitabile ANSVSA a actualizat procedura prin care crescătorii trebuie să declare animalele bolnave sau moarte Șef APIA: Supraglomerarea centrelor APIA – risc ca unii fermieri să piardă subvențiile! Instabilitatea guvernamentală, un pericol pentru agricultură. Avertisment: Nu merge cu „premier surogat”!