• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Numărul focarelor de pesta oilor a ajuns la 60 în patru județe. Peste 230.000 de animale sacrificate

    Oana Timar -

    Numărul focarelor de pesta oilor a ajuns la 60 în patru județe, iar peste 230.000 de animale sacrificate din cauza acestei boli care a fost confirmată atât în exploatații comerciale, cât și în gospodării.

    România figurează astăzi, luni – 19 august, cu 60 de focare (8 exploatații comerciale, 14 exploatații comerciale de tip A, 37 exploatații non profesionale și o stână) de pesta rumegătoarelor mici (PRM) cu un total de 232.927 de animale existente în Baza Națională de Date a Sistemului de Identificare și Înregistrare a Animalelor (BND-SNIIA), după cum urmează:
    – în județul Tulcea sunt 49 focare în 10 localități din care: 7 exploatații comerciale, 14 exploatații comerciale de tip A și 28 de exploatații non profesionale cu un total de 212.973 animale;
    – în județul Constanța sunt 9 focare în 6 localități în exploatații non profesionale cu un total de 6.865 de animale;
    – în județul Timiș un singur focar într-o exploatație comercială cu un total de 12.500 de animale;
    – în județul Ialomița un singur focar într-o stână cu un total de 589 de animale.

    În ceea ce privește condițiile sanitare veterinare pentru comerțul (circulația intracomunitară și exportul) cu animale vii din specia ovină și caprină, informăm operatorii economici care desfășoară sau intenționează să desfășoare activități de comerț intracomunitar sau export cu rumegătoare mici că, pe perioada evoluției PRM în România, aceștia vor trebui să respecte, pe lângă regulile de certificare sanitar veterinară și obligații suplimentare de testare, potrivit unei informări sanitar veterinare.

    În paralel, ANSVSA își continuă demersurile pentru renegocierea condițiilor sanitare veterinare, atât cu țările de destinație existente, cât și cu altele noi.

    Mesaje transmise fermierilor prin intermediul DSVSA

    ANSVSA solicită operatorilor economici din România implicați în comerțul cu rumegătoare să acorde maximă atenție instrucțiunilor transmise de ANSVSA prin intermediul DSVSA județene, pentru a proteja efectivele de rumegătoare mici împotriva acestei boli.

    Orice suspiciune de boală trebuie notificată în cel mai scurt timp DSVSA județene.

    Pesta rumegătoarelor mici este o boală virală gravă, care nu afectează omul, dar afectează rumegătoarele mici, respectiv ovinele și caprinele. Mortalitatea în cazul animalelelor infectate poate ajunge la 70%.


    Te-ar mai putea interesa

    Zeci de fermieri români au fost înșelați cu tractoare aduse din afară Subvenția APIA de 98,80 euro/ha, la plată din 2 decembrie pentru micii fermieri Plăți finale la APIA. Calculator tranșa a doua din subvenția pe hectar și animale, din 2 decembrie

    Ultimele știri

    Fermierii care nu respectă programul angajaților își vor pierde subvențiile APIA Fermierii cer să poată folosi pășunile pentru instalarea panourilor fotovoltaice Krone lansează pe piață o serie de remorci agricole pentru camioane