• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Director DAJ: Grâul a început să își formeze spicul mai repede cu două-trei săptămâni, rapița a înflorit mai devreme

    Oana Timar – Agrointeligența

    Culturile din vestul țării arată foarte bine, mai ales după ce, pe 10 aprilie, județul Timiș a beneficiat de un val de ploi care au ajutat plantele să se dezvolte. Codruț Ancheș, directorul Direcției Agricol Județene (DAJ) Timiș, a explicat că la nivelul județului, culturile au o evoluție foarte bună, dar asta în funcție și de clasa de calitate a terenului.

    În toamna anului 2023, în județul Timiș, au fost semănate 160.000 de hectare de grâu, 11.000 de hectare de orz, 2.800 de ha de orzoaică și 53.100 de hectare de rapiță. S-au semănat în jur de 100.000 – 110.000 hectare cu porumb, 80.000 de ha cu floarea soarelui și 18.000 -20.000 de ha cu soia.

    “Per total, avem o stare fiziologică foarte bună la culturile de toamnă. Într-adevăr, fața de anii trecuți, în 2024, am avut timp favorabil pentru dezvoltarea tuturor culturilor de cerealele. Temperaturile au fost ridicate, începând cu sfârșitul lunii ianuarie începutul lunii februarie și au avut o creștere de câteva grade în fiecare săptămână. Per total, nu este un an rău, având în vedere ploile ce au căzut după 15 aprilie corelate cu temperaturile mari care au dus la o dezvoltare bună a plantelor, chiar o grăbirea a evoluției”, a spus Ancheș, citat de Ziua de Vest.

    Rapița a înflorit cu două-trei săptămâni mai devreme

    Rapița a înflorit cu două-trei săptămâni mai devreme, decât normalul anilor 2023 – 2022 – 2021 datorită căldurile intense chiar de peste 30 de grade în unele zile. Cultura a suferit puțin și datorită lipsei precipitațiilor, dar a evoluat bine, având în vedere că ploile au venit în momentul în care se dezvoltă bobul din păstaie.

    După 20 aprilie, grâul a început să formeze spicul, mai repede cu două-trei săptămâni față de anii anteriori, tot datorită căldurii care a venit începând cu luna februarie.

    “Din punctul meu de vedere, dacă ploile nu veneau, fiecare zi însemna o pierdere gravă de producție pentru toți fermierii. O cantitate bună de precipitații a venit la timp și a salvat culturile agricole. Au ajutat foarte mult”, a explicat directorul DAJ Timiș.

    Codruț Ancheș recomandă fermierilor o verificare permanentă a stării culturilor pentru a preveni și a combate din faza incipientă bolile și dăunătorii care pot să apară, datorită condițiilor climatice deosebite. Tratamentele aplicate la timp vor fi mai eficace și mai economice.

    “Fac această recomandare, fiindcă nu ar trebui să se abuzeze de combaterea chimică, deoarece poluează solul, apa, aerul, produsele vegetale și creează dezechilibre mari în comportamentul albinelor care sunt foarte importante pentru toate culturile”, a spus directorul DAJ.


    Te-ar mai putea interesa

    Parlamentul a adoptat legea pentru plata unei subvenții de 15 euro/familia de albine Subvenția pe hectar pe care o vor primi fermierii români în anii următori Daniel Bilinciuc a construit cu credință o afacere de succes. Povestea de la Mitocu Dragomirnei pentru ”Campioni pe teren” Cum va fi vremea în luna iunie: temperaturi peste normal și deficit de ploi în mai multe regiuni AgroReclamații. Ciorile au distrus până la 95% din culturile unui fermier din Ialomița: „E un dezastru anul acesta”

    Ultimele știri

    Agrinvest Credit IFN SA schimbă regulile în agricultură: credite până la 10 ani și reducere a dobânzii de până la 10%/an pentru cei disciplinați Anunț despre banii pentru subvențiile de agro-mediu, bunăstarea animalelor și pentru agricultură ecologică Averse torențiale, descărcări electrice, vijelii – județele care intră sub alertă meteo! Fertilland Bor Max de la Rodbun – secretul unei culturi de floarea-soarelui puternice și profitabile ANSVSA a actualizat procedura prin care crescătorii trebuie să declare animalele bolnave sau moarte