• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • MADR: Ultimele precipitații au refăcut rezerva de apă din sol în cea mai mare parte a regiunilor agricole

    Oana Timar – Agrointeligența

    Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a centralizat informațiile actualizate de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) referitoare la aprovizionarea cu apă din sol. Astfel, precipitațiile înregistrate începând din 16 noiembrie 2023 și până în prezent au refăcut rezerva de apă din sol, îndeosebi în zonele din estul, sud-estul și sudul țării, unde seceta pedologică era extremă, potrivit unui comunicat de presă al MADR.

    La această dată aprovizionarea cu apă se prezintă în limite satisfăcătoare, apropiate de optim și chiar optim în cea mai mare parte a regiunilor agricole, arată sursa citată.

    ”Dacă în intervalul 1-16 noiembrie 2023 cantitatea medie de precipitații a fost de 43,6 l/mp, pentru intervalul 1-26 noiembrie, aceasta a crescut până la valoarea de 86,3 l/mp (max.), cu 44,8 l/mp peste media climatologică a lunii noiembrie”, arată situația centralizată de Ministerul Agriculturii.

    Record de precipitații căzute în Dobrogea, în luna noiembrie

    Potrivit datelor comunicate de ANM, luna noiembrie 2023 este a-II-a lună cea mai ploioasă din 1961 până în prezent, după luna noiembrie a anului 1966 (96,9 l/mp). Zona Dobrogea înregistrează un record sub aspectul cantității medii de precipitații în această lună, valoarea de 128,7 l/mp căzută în perioada 1-26 noiembrie 2023 fiind cea mai ridicată valoare din istorie, depășind recordul anterior de 88,9 l/mp din noiembrie 1975. Menționăm că, în intervalul 1-16 noiembrie 2023 cantitatea medie de precipitații în această regiune era de 11,6 l/mp, față de o medie lunară de 34,8 l/mp.

    Conform datelor furnizate de ANM pentru MADR, nivelul de precipitații pentru ultimele trei luni a fost înregistrat, după cum urmează:


    Te-ar mai putea interesa

    Fermierii din Cooperativa Agricolă Gheorghe Doja pun pepenii din câmp direct pe bandă. Eficiența în câmp, dublată! Fermierul Constantin Foca din Botoșani – firme în concordat și datorii de milioane de euro. Schema ”Tribunalul” Lege nouă: Închisoare pentru fermierii care folosesc ilegal apă sau stropesc culturile cu pesticide interzise! „Acum 20 de ani, un fermier putea cumpăra o casă din lâna de la 600 de oi”. Daniel Buda cere schimbarea regulilor pentru vânzarea lânii Piața cerealelor, la zi. Raportul USDA pe iulie – România: 11 milioane de tone de grâu; 3,52 milioane de tone de rapiță

    Ultimele știri

    Agricultura României intră în cel mai important ciclu de decizie din ultimul deceniu. Rolul finanțării specializate este vital în acest proces Piața cerealelor – retrospectiva săptămânii 8-17 iulie: prețuri, tendințe, producții estimate Piața cerealelor, la zi. O fereastră la grâu care nu se deschide prea des – oportunitate pentru fermierii români Imagini virale: aglomerație de camioane în portul Constanța. Și, totuși, un trader este lăudat! ASAS deschide un nou capitol al colaborării cu China: acord pentru cercetarea horticolă