• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • USDA: Producția de zahăr în UE va crește anul viitor datorită recoltelor bune de sfeclă

    Violina Gorcinschi-Jitaru – Agrointeligența

    Producția de zahăr în UE va crește în 2024, potrivit estimărilor Departamentului de Agricultură al SUA (USDA). Recoltele slabe de sfeclă de zahăr din Franța au fost compensate de randamentele crescute din zona de Est a Uniunii. Țări precum România, Slovacia, Ungaria au crescut suprafețele cultivate cu sfeclă de zahăr. Astfel, în sezonul 2023-2024 se așteaptă ca producția de sfeclă să ajungă la 15,5 milioane de tone, ducând la o scădere cu 500.000 de tone a importurilor de zahăr în UE.

    Producţia de zahăr în Uniunea Europeană este aşteptată să crească cu 3% în sezonul 2023/24, în condiţiile în care o recoltă consistentă de sfeclă de zahăr în zona de Est a blocului comunitar va contracara scăderea producţiei în Franţa, a estimat ieri, marţi-22 noiembrie, Departamentul american al Agriculturii (USDA), a transmis Reuters, citată de Agerpres.

    sfecla de zahar
    Suprafața de sfeclă de zahăr cultivată a crescut în UE (foto: weradio.ro)

    Producția de zahăr în UE, mai bună

    Potrivit USDA, producţia de sfeclă de zahăr a UE ar urma să ajungă la 15,5 milioane de tone, impulsionată de creşterea suprafeţelor cultivate cu sfeclă de zahăr în Polonia, cu 19%, în România, Slovacia, Ungaria şi Spania. În schimb, în cazul Franţei, suprafeţele cultivate cu sfeclă de zahăr au fost reduse din cauza îngrijorărilor cu privire la chimicalele interzise.

    Uniunea Europeană este al treilea mare producător de zahăr, după Brazilia şi India, iar potrivit USDA blocul comunitar este şi al cincilea mare importator. În sezonul 2023/24 importurile de zahăr ale UE ar urma să scadă cu 500.000 de tone, până la 2,5 milioane de tone.

    La nivel global, USDA estimează că producţia de zahăr se va situa la 183,5 milioane de tone în sezonul 2023/24, cu 8,2 milioane de tone mai mult decât în sezonul 2022/23. USDA se aşteaptă la o producţie solidă de zahăr în Brazilia, de 41 milioane de tone, precum şi la o producţia bună în India, un punct de vedere care diferă de alte estimări. Potrivit USDA, producţia de zahăr a Indiei va fi de 36 milioane de tone, cu patru milioane de tone mai mare decât în sezonul precedent.


    Te-ar mai putea interesa

    Vești despre prețul grâului: Cotații mai bune în portul Constanța, Rusia crește exportul, cererea Egiptului scade Intrarea în legalitate a tractoarelor și combinelor, fără drumuri la RAR. Soluția oferită fermierilor Cireșe bio gratis pentru cei își culeg singuri fructele. Un pomicultor a lansat o ofertă inedită: „Cât culegeți, împărțim frățește!” MADR susține că nu știa despre legea care introduce închisoarea pentru folosirea apei din puțuri sau râuri Fermierul Constantin Foca din Botoșani – firme în concordat și datorii de milioane de euro. Schema ”Tribunalul”

    Ultimele știri

    ALERTĂ – Zborul MAXIM al dăunătorilor din culturile de porumb a fost atins ! Noul Guvern de la Kiev a reinstaurat Ministerul Agriculturii în Ucraina Războiul fructelor: Rusia blochează importurile din Turcia după ce Ankara a oferit garanții de securitate Ucrainei Familia Creițariu duce tradiția mai departe. Povestea de la Cuciulata, Brașov, pentru ”Campioni pe teren” Agricultura României intră în cel mai important ciclu de decizie din ultimul deceniu. Rolul finanțării specializate este vital în acest proces