• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Vot mâine în PE pentru consumul de pesticide. Marius Micu, COPA: România, obligată să aleagă răul cel mai mic!

    Violina Gorcinschi -

    Fermierii așteaptă cu sufletul la gură ziua de mâine, miercuri – 22 noiembrie, când se va vota, în cadrul Parlamentului European (PE), Regulamentul privind utilizarea durabilă a produselor fitosanitare (SUR) ce vizează reducerea cantității de pesticide folosite în agricultură la nivelul Uniunii Europene. Există trei propuneri în acest moment: o reducere de 25%, propusă de Președinția spaniolă, o reducere de 35%, propusă de Comisia AGRI din Parlamentul European și cea mai dură dintre variante, unde indicatorul de tăiere este de 50%, susținută de Comisia ENVI-Comisia de Mediu și Climă. Există două etape de vot: votul pe amendamente și votul final, unde se va decide acest aspect important din activitatea fermierilor.

    În contextul importanței majore reprezentate de votul decisiv de mâine privind Regulamentul SUR, Marius Micu, Vicepreședinte al  COPA, a vorbit, în cadrul ediției de astăzi, marți – 21 noiembrie, a emisiunii AgroStrategia, o coproducție Agrointeligența și TVR, despre ce atitudine ar trebui să adopte europarlamentarii la vot pentru a reprezenta cât mai bine interesele fermierilor pe subiectul reducerii cantității de produse fitosanitare utilizate la nivelul UE.

    „Mâine este o zi importantă pentru România, întrucât pe masa Parlamentului European se află un regulament care poate avea conotații când va fi transpus în legislația națională, foarte mari pentru fermierii din România. Regulamentul SUR prevede reducerea utilizării cantităților de produse fitosanitare în agricultură. Nu este un subiect nou, a fost dezbătut în ultimii ani, unde au existat sau din care au rezultat mai multe variante care sunt supuse mâine în discuție și în adoptare în cadrul Parlamentului European.  O să mă refer doar la un indicator pentru că dezbaterea este mult mai largă. România e la 0,67 kg substanță activă pe hectar, iar media UE prin Green Deal este de 2,2 kg substanță activă pe hectar”, a explicat Marius Micu.

    Marius Micu: „Europarlamentarii români trebuie să aleagă răul cel mai mic”

    Indicatorii propuși la votul Regulamentului SUR de mâine sunt de 25, 35, respectiv 50%, opțiuni din care europarlamentarii vor trebui să aleagă. Cu toate că niciuna dintre aceste alegeri nu este ideală pentru fermierii românii, politicienii ar trebui să voteze „răul cel mai mic”.

    „Pe masa Parlamentului European se află propunerea Președinției spaniole, de o reducere cu 25% – acest procent este semnificativ pentru fermierii români; avem propunerea care a reieșit din Comisia AGRI de agricultură din Parlamentul European, un indicator care are o valoare de 35% ca și propunere și o putem lua ca a doua propunere în discuție, însă cea mai dură propunere, care se corelează cu obiectivul Green Deal, este cea a Comisiei de Mediu și Climă, Comisia ENVI, cu un indicator de 50%. Se vor supune la vot cele trei propuneri, unde fiecare europarlamentar va trebui să aleagă. Bineînțeles că, în această primă etapă, zic eu, ar fi inspirat pentru noi să votăm răul cel mai mic, chiar dacă vorbim despre un procent de 25%, care într-adevăr, ne va impacta. De ce spun lucrul acesta? Pentru că dacă ne vom abține, înseamnă că ne vom anula votul. Dacă riscăm să nu ne concentrăm pe votul pe amendamente, vom ieși cu o propunere a regulamentului pe care nu o vom mai putea controla, intrând în cea de-a doua etapă în care va fi supunerea la votul final. Într-adevăr, atunci putem să avem „Da”, „Abținere” sau „Nu”. Votul pentru ambele etape va avea loc pe data de 22 noiembrie”, a explicat Marius Micu.

    În cadrul discuției, Vicepreședintele COPA-COGECA a insistat pe ideea că România nu are ca opțiune o abținere la votul pe amendamente, ci mai degrabă trebuie să mizeze pe un vot „împotrivă” în etapa finală.

    „Trebuie să fim atenți și la procesul adoptării acestui Regulament din punct de vedere tehnic pentru că vom fi nevoiți să votăm, într-adevăr, pe amendamente și cred că aici trebuie să avem o poziție pe răul cel mai mic, să nu riscăm ca propunerea finală să fie cu procentul cel mai mare și, într-adevăr, mizăm ca regulamentul SUR, în ultima etapă, pe propunerea integrală, să aibă un vot „împotrivă”, ceea ce înseamnă respingere. Dacă ne abținem, ne anulăm votul. Aici nu este o opțiune pentru România, nici în votul pe amendamente, nici în votul final.  Acum, dacă europarlamentarii simt că putem obține mai mult, adică se coagulează o majoritate pe votul pe amendamente, este normal să votăm pentru zero reducere pe amendamentul respectiv. În acest moment nu există o asemenea propunere și este foarte greu să avem o respingere a amendamentului care prevede obiectivul central din Green Deal, din care rezultă de fapt acest regulament la masa discuției”, a precizat vicepreședintele COPA-COGECA.

    Marius Micu: COPA-COGECA este pentru respingerea propunerii de regulament SUR

    COPA-COGECA a făcut, în prealabil, demersuri pentru a-i informa pe parlamentarii europeni despre poziția fermierilor români în ceea ce privește regulamentul SUR.  Concluzia este că, indiferent de apartenența politică, europarlamentarii ar trebui să adopte aceeași poziție, în interesul agricultorilor.

    „Este clar că poziția noastră pe votul final trebuie să fie nu de respingere a europarlamentarilor (??). Europarlamentarii cunosc poziția fermierului român în raport cu acest regulament pentru că acesta este discutat de o bună perioadă de timp, când am avut întâlniri cu europarlamentarii români și am încercat să le explicăm mai pe larg ceea ce discutăm noi astăzi. Bineînțeles că unii s-au poziționat „pro”, alții au spus că se mai gândesc, dar aici cred că ar trebui să coagulăm, indiferent de familie politică, indiferent orientări și, totodată, prin demersurile pe care COPA-COGECA le-a făcut la nivel european. Poziția COPA-COGECA este să respingem, în ansamblul său, această propunere de regulament SUR. Totodată, săptămâna trecută, la sediul COPA-COGECA, au fost invitate toate reprezentanțele statelor membre la Bruxelles pentru a se discuta și a se armoniza opoziția de vot. Totodată, această întâlnire avut rostul de a „scora” intenția de vot. Pe altă parte, inclusiv la nivel național, prin Alianța pentru Agricultură și Cooperare, am încercat să facem toate demersurile, atât la nivel național, cât și la nivel european pe această propunere de regulament.  Am găsit înțelegere, bineînțeles, ca de fiecare dată, în ceea ce înseamnă decizia europeană la nivelul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, unde poziția și susținerea a fost comună”, a spus Marius Micu.

    România se află pe o poziție bună în ceea ce privește cantitatea de substanță activă utilizată la hectar, situându-se sub media propusă de UE, de 1,1 kg/ha.

    „Consumatorul trebuie să înțeleagă, că până la urmă, ne protejăm noi ca țară, noi ca fermieri care respectă întru totul. Ba mai mult, România astăzi respectă deja obiectivul pe care Uniunea Europeană vrea să fie aplicat până în 2030. Adică, la 0,67 kilograme substanță activă la hectar cantitate utilizată, astăzi, în 2023, noi suntem deja sub media propusă peste câțiva ani, de 1,1 kg. Dacă este să extindem la nivelul UE, trebuie să avem o discuție în ceea ce privește pentru că nu putem să avem 9 kg substanță activă la hectar, iar acel produs obținut prin această tehnologie care presupune utilizarea a 9 kg substanță activă pe hectar să ajungă în piață, deși și acesta este reglementat în acest moment. Piața europeană este suprareglementată și verificată în ceea ce privește siguranța alimentară, însă marile probleme sunt din țările terțe”, a explicat Vicepreședintele COPA.

    Marius Micu, despre noile tehnici genomice: „România trebuie să joace corect”

    Subiectul reglementării noilor tehnici genomice, ce ar putea ajuta fermierii să compenseze reducerea cantităților de pesticide folosite, este încă unul delicat, atât la nivel european, cât și la nivel național.

    „Este un subiect care se află pe masa discuțiilor atât la nivel european, cât și la nivel național de ceva vreme. România trebuie să joace corect și să apere interesele fermierilor români. Noi susținem noile tehnici genomice, noi susținem inovația, însă într-un mod corect pentru protejarea fermierului român. Se încearcă categorisirea acestor produse obținute prin noi tehnici genomice, în două categorii, o să mă refer la decât la una la și anume la categoria NGT, și anume categoria NGT1, unde prin regulament prevederea este să nu avem mai mult de 20 de modificări genetice. Unde apare problema? Noi suntem de acord cu tehnologia, inovația, chiar ne și trebuie. Pentru că reducerea pesticidelor se poate compensa prin aceste noi tehnici genomice, însă când vorbim doar de 20 de modificări genetice în prima categorie, înseamnă că nu le putem distinge de produsele convenționale existente pe piață. Ceea ce se încearcă, în momentul de față, la nivel european, nu este un pachet prin care să legiferăm utilizarea noilor tehnici genomice, ci se încearcă crearea unui pachet legislativ din punct de vedere comercial.  Dacă nu putem  distinge convenționalul de NGT, pragul fiind foarte foarte mic, înseamnă că va trebui să discutăm despre patente, să discutăm despre piață și această discuție pe NGT ar băga în aceeași oală și produsele convenționale.  Ce trebuie să înțelegem aici este că, prin această propunere de pachet legislativ, trebuie să nu reglementăm piața produselor existente. Este ca și cum am reglementa acum apa, aerul, ce avem de la Dumnezeu, deci nu putem să includem produsele convenționale în această discuție”, a conchis Marius Micu, vicepreședintele COPA.

    Agrostrategia – TVR 1. Invitat: Marius Micu, Vicepreședinte COPA-COGECA (21.11.2023)


    Te-ar mai putea interesa

    Bursa ploilor – cât a plouat până astăzi în fiecare județ Mușcate: plantare, îngrijire, înmulțire Agnes Jansen, olandeza care produce legume bio la Sărata: Mă pensionez și caut pe cineva să continue ferma

    Ultimele știri

    Fermierii cu subvențiile în conturi înainte de Paște. Lista anunțată de APIA Program APIA de 1 Mai și Paște 2024. Zilele în care se mai fac plăți pentru subvenții Czajkowski, de la A050, cea mai performantă semănătoare pentru strip-till