• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Liderul unei cunoscute asociații a fost condamnat la închisoare în primă instanță

    Violina Gorcinschi -

    Mihai Iulian Vlas, cunoscut fermierilor ca liderul Asociației Angus RO a fost condamnat în primă instanță pentru emiterea de adeverințe de rasă false. Acestea erau utilizate de alți crescători pentru a încasa fraudulos subvenții de la Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură. Condamnarea de 3 ani și 4 luni de închisoare primită de Vlas nu este definitivă.

    Mihai Iulian Vlas, fermier din Fălticeni, județul Suceava, a fost luat în vizor de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Suceava, ulterior a fost găsit vinovat în primă instanță de infracțiunile de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente sau declarații false, inexacte sau incomplete, cu scopul de a obține pe nedrept fonduri europene, complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente sau declarații false, inexacte sau incomplete, cu scopul de a obține pe nedrept fonduri europene și fals în înscrisuri sub semnătură privată. Fermierul a fost condamnat în primă instanță la închisoare, sentință pentru 3 ani și 4 luni, și la plata sumei de 178.484 către APIA, constituită parte civilă în proces. Sentința Tribunalului Suceava poate fi atacată cu apel, potrivit Monitorul de Suceava.

    Ar fi luat bani în schimbul emiterii adeverințelor false pentru APIA

    Potrivit unui comunicat al DNA Suceava, Mihai Iulian Vlas, pentru a obține pe nedrept sume de bani în cadrul schemei de plată tip sprijin cuplat în sectorul zootehnic, ar fi depus, în cursul anului 2016, la APIA, mai multe documente false cu privire la îndeplinirea condițiilor de eligibilitate. În anii următori, ar fi ajutat și alți fermieri să facă același lucru, punând la dispoziția acestora același tip de documente.

    „Concret, documentele respective, pretins a fi eliberate de o asociație de crescători de taurine, atestau în mod nereal înscrierea unor taurine în Registrul Genealogic al Rasei Aberdeen Angus, gestionat la nivel național de către asociația menționată. Prin aceste demersuri, inculpatul ar fi obținut pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum total de 35.207 lei. În cursul anilor 2018 și 2019, inculpatul, cu intenție, a pus la dispoziția altor patru fermieri același tip de documente pe care aceștia, fără vinovăție, le-au depus ulterior la APIA. Prin aceste demersuri fermierii au obținut pe nedrept subvenții agricole în cadrul aceleiași scheme de plată în cuantum total de 143.277 lei”, s-a arătat în comunicatul DNA Suceava.

    Mihai Iulian Vlas ar fi fost reprezentantul unei asociații Angus RO din Suceava, dar adeverințele de rasă pură le elibera pe cont propriu, contra unor sume de bani percepute în numele Asociației, dar pe care îi băga în propriul buzunar. Printre cei care au luat subvenții în baza acestor adeverințe false se numără fermieri din zona Câmpulung Moldovenesc, dar și Botoșani.

    Citiți și: Conflict între două asociații de crescători de vaci. Miza? Subvențiile fermierilor și ajutorul de la stat!

    De precizat că, în prezent, Asociația Angus RO figurează la Agenția Națională pentru Zootehnie ca fiind conducătoarea mai multor registre pentru rase de bovine: Highland, Galloway, Aubrac, Sură de stepă, Pinzgau de Transilvania, Salers. Nu există informații publice despre cine conduce, în prezent, această asociație, iar site-ul acesteia nu mai funcționează.


    Te-ar mai putea interesa

    Suprafața de teren agricol deținut de străini în fiecare județ Emil Turdean: Sunt fermieri persoane fizice cu o mie de hectare, care nu plătesc nimic statului Arătură, minim-till sau no-till? Rezultate obținute după 5 ani în ferma sa de sătmăreanul Bekes Arnold

    Ultimele știri

    Fermierii dintr-o comună – lăsați fără subvenția APIA din cauză că nu l-au votat pe actualul primar Aproape 10.000 de porci au fost uciși din cauza unui focar de febră aftoasă Fermier bistrițean ucis de propria vacă gestantă