• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Alertă meteo în vigoare. Rafalele de vânt pot depăși 100-110 km/h!

    Oana Timar – Agrointeligența

    Toamna își intră în drepturi. Administrația Națională de Meteorologie a emis astăzi, duminică – 8 octombrie, un cod galben de intensificări ale vântului. De mâine, luni – 9 octombrie, vremea intră într-un proces de răcire la nivel național.

    Duminica aceasta este una însorită, dar sunt așteptate rafale de vânt ce pot ajunge și la peste 100 de km/h la munte, la altitudini înalte, de peste 1.700 de metri.

    ANM a emis un cod galben ce a intrat în vigoare de astăzi, 8 octombrie, de la ora 10:00, și este în vigoare până diseară, 8 octombrie, la ora 23:00. Fenomenul vizat de amertizare este cel de intensificări ale vântului.

    În intervalul menționat, vor fi perioade în care vântul va avea intensificări în est și sud, apoi și în centru și vest, cu viteze de 55…65 km/h și local peste 70 …80 km/h îndeosebi în sud-estul țării.

    La munte vor fi rafale de 80…90 km/h, iar în Carpații Meridionali și de Curbură, la altitudini de peste 1700 m, în general de 100…110 km/h.

    Vremea se va răci semnificativ, duminică în jumătatea nordică a țării, iar luni și în rest. În noaptea de duminică spre luni temperaturile vor fi ușor negative în nordul și centrul teritoriului și se va produce brumă.

    Județe sub cod galben duminică, 8 octombrie 2023

    Cum va fi vremea luni, 9 octombrie 2023

    În cursul zilei de luni, 9 octombrie, valorile termice vor scădea şi în jumătatea sudică, astfel încât la nivelul întregii ţări se vor situa sub normele caracteristice perioadei. Cerul va fi variabil, cu înnorări şi ploi slabe pe arii restrânse în nord-vestul şi centrul teritoriului şi doar izolat în rest. În nordul Carpaţilor Orientali, iar la altitudini mari şi în celelalte masive, trecător vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţăã şi ninsoare. Vântul, diminuat în intensitate faţã de intervalul anterior, va mai avea intensificări pe crestele montane, cu rafale de peste 60…80 km/h şi pe alocuri, ziua, în regiunile estice.

    Temperaturile maxime se vor încadra între 8 şi 20 de grade, iar cele minime între 2 şi 13 grade. Dimineaţa şi noaptea, îndeosebi în depresiuni, vor fi condiţii de ceaţă şi izolat de brumă.

    Citiți și: Vremea în umătoarele patru săptămâni – grafic ploi și temperaturi în octombrie


    Te-ar mai putea interesa

    Gropi săpate în pământ, folosite drept depozit pentru tone de varză murată. DSVSA a intervenit Intrarea în legalitate a tractoarelor și combinelor, fără drumuri la RAR. Soluția oferită fermierilor Fermierii din Cooperativa Agricolă Gheorghe Doja pun pepenii din câmp direct pe bandă. Eficiența în câmp, dublată! Piața cerealelor, la zi. Raportul USDA pe iulie – România: 11 milioane de tone de grâu; 3,52 milioane de tone de rapiță MADR susține că nu știa despre legea care introduce închisoarea pentru folosirea apei din puțuri sau râuri

    Ultimele știri

    Agricultura României intră în cel mai important ciclu de decizie din ultimul deceniu. Rolul finanțării specializate este vital în acest proces Piața cerealelor – retrospectiva săptămânii 8-17 iulie: prețuri, tendințe, producții estimate Piața cerealelor, la zi. O fereastră la grâu care nu se deschide prea des – oportunitate pentru fermierii români Imagini virale: aglomerație de camioane în portul Constanța. Și, totuși, un trader este lăudat! ASAS deschide un nou capitol al colaborării cu China: acord pentru cercetarea horticolă