• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Primele atestate de rețete consacrate: Împletiții suprapuși, cabanosul, parizerul, salamul Torpedo și alte opt bunătăți românești

    agrointeligenta.ro

    Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, a înmânat vineri primele atestate de rețete consacrate unor producători din industria de morărit-panificație și din industria cărnii. Astfel, au fost acordate atestate pentru următoarele produse: „Franzelă București”, „Împletiți suprapuși”, „Pâine albă cu cartofi”, „Pâine neagră cu cartofi”, „Pâine semialbă cu cartofi”, Cabanos, Ciolan presat, Crenvurști cu carne vită, Jambon afumat fără os, Mușchi file afumat, Parizer, Salam “Torpedo”.

    ”Suntem astăzi în fața unui moment important în care concretizăm o activitate începută în luna martie a acestui an, prin care am introdus în industria alimentară anumite produse pe care le puteți vedea astăzi aici, obținute după rețete consacrate, așa cum au fost ele denumite într-un ordin de ministru pe care l-am aprobat împreună cu Agenția Națională pentru Protecția Consumatorilor și cu Ministerul Sănătății și pentru asta vreau să îi mulțumesc domnului ministru Bănicioiu pentru că este alături de noi astăzi, pentru a vedea și produsul muncii noastre din această perioadă”, a declarat ministrul Daniel Constantin în deschiderea evenimentului.

    Rețeta consacrată românească reprezintă produsul alimentar românesc fabricat cu respectarea compoziției utilizate cu mai mult de 30 de ani înainte de data intrării în vigoare a Ordinului privind atestarea produselor alimentare obținute conform rețetelor consacrate românești (2.04.2014), la care operatorii din sectorul alimentar aderă voluntar în vederea înregistrării.

    ”Această inițiativă a plecat de la faptul că tot mai mulți cetățeni ai acestei țări caută produse cu o calitate înaltă, care să fie certificate de instituții ale statului. Începând de astăzi, în anumite magazine de desfacere veți găsi aceste produse care vor fi marcate de un logo special. Acest logo îl obțin produsele atestate de către o comisie formată din reprezentanți ai Ministerului Agriculturii, ai Ministerului Sănătății și ai Agenției Naționale pentru Protecția Consumatorilor”, a completat Daniel Constantin.

    10400845_935532106460397_4565109660968586241_n10374511_935532056460402_5327660722285371371_n 10426758_935532153127059_3929115404159343343_n 10710580_935532186460389_3335501760622891865_n 10426301_935532213127053_6369942491260264675_n Foto: Facebook.com/Daniel Constantin

     

    Te-ar mai putea interesa

    Cartofi dați vacilor după prăbușirea prețurilor. Fermier: „E sfâșietor să vezi că toată munca nu valorează nimic” ANM anunță două zile cu furtuni și vijelii. Cod galben pentru mai multe județe din țară Vis împlinit cu sprijinul comunității: două văcuțe Mini Highland au schimbat viața unei familii de corporatiști O cunoscută afacere de familie s-a închis după 16 ani: „Nu lipsa clienților ne-a pus la pământ, ci administrația” Piața cerealelor – între cotații și realitate. Fermier: Cei care cumpără îmi închid telefonul când le spun cât e prețul la bursă

    Ultimele știri

    Achiziții spital public: lapte la 3,58 lei/litru și telemea la 15,3 lei/kg. Fermier: ”Prețul m-a pus pe gânduri” Satul fără vaci. Mărturia unui antreprenor: „Au trebuit doar 20-30 de ani ca nimeni să nu mai crească animale” Protestul oierilor a fost aprobat! 5.000 de ciobani vin joi la București în fața ANSVSA și a Guvernului Republica Moldova a declarat stare de alertă energetică: dependența de motorina din România a creat blocaje Tánczos Barna: 4.000 de fermieri nu și-au primit integral subvențiile APIA. „Este o întârziere de nepermis”