• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Sol sănătos? Optim pentru culturi de rapiță, orz și grâu? Avem soluția!

    Dr. Ing. Bogdan Costea -

    Solul este factorul nostru principal de producţie. Avem nevoie de un sol sănătos, optim, fără blocaje ale elementelor, cu proprietăţi fizice, chimice şi biologice perfecte, care să lucreze în sprijinul nostru, pentru obţinerea unor randamente excelente la unitatea de suprafaţă. Pentru toţi fermierii, o producţie superioară, de o calitate superioară, făcută la nişte costuri acceptabile este idealul spre care tindem.

    Vom porni de la recomandarea USDA (Departamentului pentru Agricultură al Statelor Unite ale Americii) pentru sănătatea solului şi anume pH -ul neutru:

    Practic, pentru a beneficia de toate părțile pozitive ale unui sol sănătos (adică optim pentru plantele de cultură și viețuitoarele din el) și pentru ca acest sol să lucreze pentru noi în atingerea dezideratului nostru: o recoltă maximă din punct de vedere cantitativ și calitativ, cu cheltuieli ținute în frau, solul nostru trebuie să aibă un pH constant, neutru.

    Stabilirea și menținerea unui sol sănătos are o importanță deosebită din mai multe puncte de vedere. O structură favorabilă a solului și efectele pozitive care o însoțesc pot fi obținute în prin practici de cultivare și gestionare a solului bine alese. Cu toate acestea, în cazul culturilor arabile, este esențial să înțelegem pierderile regulate de nutrienți din câmpurile noastre și să acordăm atenție stării chimice a solurilor noastre.

    De exemplu, pe un sol cu un pH de 5,2, nu vom avea acces la 66% din cantitatea de ingredient activ de fosfor aplicată, iar atunci când aplicăm îngrășăminte cu conținut de azot, doar 43% din ingredientul activ total este utilizat, restul fie se levigă fie scapă în atmosferă. În timpul perioadelor ploioase, efectul de levigare poate fi și mai pronunțat. În cazuri extreme, acest lucru ar putea însemna că, la aplicarea a 100 kg de DAP (18:46), doar 15 kg de ingredient activ P pot susține în mod eficient creșterea culturilor agricole, iar pentru suplimentarea cu azot, practic am lucra cu doze înjumătățite pentru toate tipurile de îngrășăminte.

    Solurile cu pH scăzut pot fi contracarate prin suplimentarea cu calciu. Dincolo de capacitățile sale de ajustare a pH-ului, calciul favorizează, de asemenea, interacțiunile dintre mineralele argiloase și materia organică, influențând astfel în mod pozitiv structura solului din zona rădăcinilor. În consecință, suplimentarea cu calciu are efecte favorabile, cum ar fi creșterea conținutului de fosfor ușor accesibil plantelor și ușor solubil în sol. O mai bună disponibilitate a fosforului îmbunătățește absorbția și conținutul de fosfor al plantelor.

    Dacă pentru pH-ul acid este primordială importanţa includerii în tehnologie a TERRACALCO® 95, noi am reuşit să îi demonstrăm utilitatea în numeroase experienţe şi în pH-uri neutre şi alcaline, cu plusuri în creşterea disponibilităţii diverselor elemente nutritive, îmbunătăţiri fizice ale solului, ale vieţii din sol, totul văzându-se şi în sporuri de producţie.

    Un astfel de exemplu, într-un sol cu pH neutru, chiar uşor alcalin, dar slab aprovizionat în calciu (mai nou, găsim în urma analizelor, mai multe soluri neutre şi alcaline cu această problemă!). În acest caz, am observat impactul produsului nostru TERRACALCO® 95, asupra disponibilității fosforului în sol. La trei săptămâni după aplicarea nutrienților de toamnă, dar înainte de aplicarea TERRACALCO® 95, au fost colectate probe de sol atât din zonele tratate, cât și din cele netratate. Ulterior, colectarea de probe a fost repetată înainte de aplicarea nutrienților de primăvară și după recoltare. În timpul experimentului, doza maximă de aplicare a TERRACALCO® 95 a fost stabilită la 500 kg/ha. Rezultatele indică faptul că doza aplicată nu a denaturat pH-ul slab alcalin al solului ci din contră, acesta a rămas aproape de starea inițială. Cu toate acestea, conținutul de fosfor accesibil plantelor a crescut semnificativ până în primăvară, în comparație cu zonele netratate, iar nivelurile ridicate de nutrienți au fost detectabile chiar și după recoltare.

    Având în vedere cele menționate mai sus, se poate concluziona că aplicarea TerraCalco®:

    Cum facem să obţinem producţia ideală dar să şi ţinem costurile în frâu?

    Cel mai profesionist răspuns e că începem cu analiza solului, cu a vedea ce e în acesta. Începem de la textură, structură, pH, aciditate hidrolitică, capacitate de schimb, pentru a putea proiecta exact cum se va comporta solul nostru când îi aplicăm diverse îngrăşăminte sau sisteme de lucrări ale solului. De asemenea, macro şi microelementele (materia organică, N, P, K, Ca, Mg, Na, S, Zn, B, Cu, Mo, Mn) prezente în acesta ne dau indicaţia clară cu ce anume să aplicăm pentru a obţine rezultatele dorite. Pentru a vedea părţile bune şi părţile mai puţin bune ale solului nostru şi binenteles pentru a acţiona în consecinţă. Trebuie să privim cartarea solului ca pe o investiţie. Chiar pe termen lung. Având toate cunoştinţele referitoare la ce găsim în solul nostru, putem să ne facem planul de fertilizare şi amendare, bazat pe solul nostru, rotaţia culturilor şi producţia scontată, pentru următorii 3-4 ani.

    O astfel de informaţie, cu ceea ce se găseşte în solul nostru, cu parametrii structurali, ne poate scuti de împrăştierea unor cantităţi prea mari de îngrăşăminte, acolo unde, poate nu este nevoie, sau, dimpotrivă, aplicarea unor îngrăşăminte cu anumite elemente acolo unde este neapărată nevoie.

    Şi bineînțeles, deblocarea sau folosirea la maxim a unor elemente blocate, prin utilizarea TerraCalco® . Iar în situaţia noastră, pentru a recomanda aplicarea TerraCalco® într-o doză profesionistă 100%, pentru a afâna solul, a debloca elementele blocate, a îmbunătăţi viaţa microbiană, a tampona efectele azotului şi aproviziona plantă în calciu, avem nevoie de analize de sol, una dintre ele fiind de exemplu, aciditatea potenţială – aciditatea hidrolitică.

    Dar dacă nu avem analiza şi vrem rezultate? Cât TerraCalco® aplicăm?

    În funcţie de efectele dorite şi doze, se poate administra asfel:

    1. O doză de 200-500 kg/ha, pe solurile uşoare –medii cu efect clar şi direct în:
    – deblocarea şi folosirea totală a îngrăşămintelor aplicate;
    – afânarea şi structurarea pozitivă a solului;
    – creşterea pH ului în zona aplicată;
    – consum specific în Ca.

    2. O doză între 500-1.000 kg/ha se aplică pe solurile grele cu scop clar în afânarea solului, creşterea pH-ului şi deblocarea elementelor nutritive (sau scăderea pH ului spre neutru pe solurile cu sărăturate, exces de Na).

    3. O doză > de 1.000 kg/ha se aplică în urma analizelor de sol, pe suprafeţele cu probleme mari, sol foarte greu, argilă > 40 %, dorinţa de rezultate rapide.

    Pentru a avea rezultate perfecte, măsurabile şi un sol afânat, cu un pH în apă neutru, ideal oricărei culturi, specialiştii noştrii din teren vor crea un program de aplicare a TerraCalco® pe unul sau mai mulţi ani, cu efectuarea de analize de sol şi monitorizarea acestora.

    Cum şi când aplicam TerraCalco® ?
    – Aplicăm cu orice maşină de împrăştiat îngrăşăminte chimice granulate!
    – Obligatoriu după aplicare încorporăm pentru rezultate imediate
    – La pregătirea terenului, apoi încorporăm (de la 60 zile înainte şi până la cateva zile înainte de semănat), la rapită, grâu său orz
    – Putem aplica atât înainte de o lucrare de bază a solului cât şi de o lucrare superficială (combinator, disc)
    – Nu conţine apă, este granulat şi se aplică cu uşurinţă ca un îngrăşământ.

    Pentru ce aplicăm TERRACALCO®?

    Terracalco se aplică cu succes pentru rezolvarea problemelor ce ţin de structura solului (el afânând solul, crescând capacitatea pentru apa și aer, solurile comportându-le mult mai bine la secetă sau ploi abundente), deblochează fosforul, potasiul şi creşte numărul bacteriilor nitrificatoare și nu numai, îmbunătăţeşte clar fauna din sol (microorganisme, râme etc), tamponează efectele secundare nocive ale îngrășămintelor (acidificare, compactare) şi rezolvă problemele de aprovizionare în calciu, ale tuturor plantelor de cultură (de exemplu rapița consumă pentru fiecare tonă de producție, între 50 -60 kg de calciu iar orzul și grâul între 10 si 12 kg /tona de producție. Mai mult decat atât, pH ul neutru pentru orz este un factor limitativ, deosebit de important https://agrointel.ro/264634/dorinta-un-sol-optim-un-ph-neutru-avem-solutia/ )

    Recomandări la aplicarea TerraCalco® 95 în toamnă

    Pentru perioada de toamnă, aplicăm TerraCalco® pentru culturile de rapiță, cereale şi apoi celelalte culturi ce vor fi semănate în primăvară. Principalulul obiectiv este să aplicăm înainte de o lucrare de pregătire a solului (disc, combinator, freză, grapă sau orice agregat care încorporează granula de TerraCalco® între 2 şi 25 cm) sau în unele cazuri, înainte de o lucrare de bază (arat, scarificat). Ideea e să îi asigurăm granulei de TerraCalco® umiditate mare prin încorporare, pentru un contact perfect cu solul, cu scopul de a se dizolva şi a acţiona foarte rapid, pentru pregătirea condiţiilor optime de care are nevoie viitoarea cultură care va fi însămânţată. Granula astfel aplicată se descompune în prezenţa umezelii ridicate şi acţionează direct şi fără echivoc îmbunătăţind partea fizică, chimică şi biologică a solului.

    Ca şi interval calendaristic, aplicăm înainte de înfiinţarea culturii, chiar cu 6 luni până la câteva zile înainte de semănat. Nu avem restricţii din acest punct de vedere, dar recomandăm încorporarea pentru o lucrare de calitate. Vom vedea rezultate în termen scurt, sol mai uşor, afânat, cu nutrienți disponibili, optim pentru viitoarea cultură. Din acest motiv, fermierii care utilizează TerraCalco® 95 ne transmit că văd plante mai dezvoltate, mai rezistente la secetă şi care în final dau producţii mai bune şi de o calitate ridicată.

    Cu alte cuvinte, de la fermier la fermier, îţi recomandăm TerraCalco® dacă:

    În concluzie, TerraCalco® şi-a dovedit eficacitatea în îmbunătăţirea radicală a solului, aducând reale beneficii solului, iar în baza unui program de aplicare, creşte în timp record calitatea şi cantitatea producţiilor TerraCalco® se dizolvă foarte bine (o tonă de Terracalco conţine aproximativ 2.500.000 granule!), bineînțeles în funcţie de umiditate şi încorporare, între 75-100% imediat, apoi dacă rămâne, restul cantităţii pe parcurs (astfel că va acţiona imediat, deblocând elementele nutritive, dar şi în timp, reuşind să aprovizioneze cultură cu calciu, îmbunătăţind pe termen lung solul). Cele mai bune rezultate pot fi obținute prin respectarea unei reguli fundamentale de aplicare – încorporarea produsului în stratul superior de 20 cm al solului și asigurarea unui amestec uniform. În timpul acestui proces de amestecare, trebuie să se acorde atenție la obținerea unei distribuții uniforme și la maximizarea contactului dintre produs și sol

    Sperăm că te-am convins să crezi în TerraCalco® şi să îl introduci, testându-l în tehnologia pe care o foloseşti. Te rugăm să ne contactezi, colegii mei şi toată echipa de producţie, logistică, tehnică şi comercială, îţi stau la dispoziţie pentru stabilirea produsului, ambalajului, fabricii, livrării, programului de aplicare, doza necesară/unitatea de suprafaţă şi monitorizarea continuă a culturii tale, cu scopul clar şi bine definit, ca tu, dragă fermierule, să fi sigur că ai tot sprijinul pentru obţinerea randamentului maxim la unitatea de suprafaţă!

    Dr. Ing. Bogdan Costea – Market Manager Agriculture Europe – 0757929157
    Ing. Florin Turturea – Team Manager Agricultura Romania – 0742 247 858
    Ing. Cătălin Ispas – Tehnical Sales – Muntenia & Oltenia – 0722 163 562
    Ing. Florentin Rusu– Tehnical Sales – Moldova – 0728 857 124
    Ing. Raul Goiceanu – Tehnical Sales – Transilvania – 0723 517 054
    Ing. Gabriel Bisorca – Tehnical Sales – Banat & Crișana – 0726 359 362
    Email: agricultura@carmeuse.ro
    http://www.carmeuse-agricultura.ro
    www.terracalco.ro
    https://www.facebook.com/CarmeuseHolding


    Te-ar mai putea interesa

    Mușcate: plantare, îngrijire, înmulțire Fertilizarea castraveților cu îngrășăminte bio – 6 rețete simple Macerat de coada calului – rețetă. Beneficii

    Ultimele știri

    Fermierii cu subvențiile în conturi înainte de Paște. Lista anunțată de APIA Program APIA de 1 Mai și Paște 2024. Zilele în care se mai fac plăți pentru subvenții Czajkowski, de la A050, cea mai performantă semănătoare pentru strip-till