• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • România va exporta grâu în Algeria. Prețul pe tonă plătit de statul nord-african

    Violina Gorcinschi-Jitaru – Agrointeligența

    Algeria a cumpărat cel puțin 590.000 de tone de grâu provenite, în special, din Rusia, România și Bulgaria, în cadrul unei licitații internaționale care s-a încheiat luni-31 iulie, conform traderilor europeni. Grâul a fost achiziționat cu circa 276 de dolari/tonă, incluzând și costul de transport. Potrivit unor estimări, Agenția de stat pentru cereale din Algeria ar fi achiziționat până la 800.000 de tone de grâu.

    Grâul din regiunea Mării Negre este din ce în ce mai căutat de cei mai importanți clienți de cereale ai Uniunii Europene, datorită prețului său avantajos. Algeria, un cumpărător-cheie pe plan internațional, a cumpărat, în cadrul unei licitații, până la 800.000 de tone de grâu, conform estimărilor, iar printre furnizori se află și România, a raportat nasdaq.com. Se preconizează că expedierile vor avea loc în această toamnă, în perioadele 1-15 octombrie și 16-31 octombrie.

    Algeria ar fi cumpărat până la 800.000 de tone de grâu

    Agenția de stat pentru cereale din Algeria (OAIC) a cumpărat cel puțin 590.000 de tone de grâu de măcinat în cadrul unei licitații internaționale care s-a încheiat luni-31 iulie, au declarat comercianții europeni în evaluările inițiale.

    Achizițiile inițiale raportate au fost de aproximativ 276 de dolari pe tonă și costul de transport inclus, au spus aceștia.

    Primele estimări privind cantitățile cumpărate au fost de cel puțin 590.000 de tone, iar unele dintre acestea ajung până la 800.000 de tone.

    Traderii au declarat că marea parte a grâului licitat provine din regiunea Mării Negre, în special din Rusia, România și Bulgaria, deși originea nu este menționată achizițiile Algeriei.

    „Aș paria ca achiziția să fie provenită numai din Marea Neagră. Nu cred că vestul UE are șanse realiste de a fi furnizor, deoarece prețurile la Marea Neagră sunt foarte mici”, a declarat un trader.

    Rezultatele reflectă evaluările comercianților. Mai târziu, sunt posibile estimări suplimentare în ceea ce privește prețurile și cantitățile cumpărate.

    Se plănuiește ca grâul să fie expediat în două perioade, din principalele regiuni de aprovizionare, inclusiv Europa: 1-15 octombrie și 16-31 octombrie. Dacă vine vorba despre grâul din America de Sud sau Australia, expedierea va avea loc cu o lună mai devreme.

    Algeria nu publică rezultatele licitațiilor sale, iar rapoartele se bazează pe estimări comerciale. Algeria este un client vital pentru grâul din UE, în special din Franța, dar cerealele rusești și-au extins în mod agresiv, recent, prezența pe piața algeriană.


    Te-ar mai putea interesa

    Bursa agricolă în luna iunie. Prețul per tona de grâu, orz și rapiță la începutul verii Cum va fi vremea în luna iunie: temperaturi peste normal și deficit de ploi în mai multe regiuni Subvenția pe pârloagă 2026. Fermierii au obligația să transmită APIA fotografii din teren până pe 5 iunie AgroReclamații. Ciorile au distrus până la 95% din culturile unui fermier din Ialomița: „E un dezastru anul acesta” Subvenția pe hectar pe care o vor primi fermierii români în anii următori

    Ultimele știri

    Averse torențiale, descărcări electrice, vijelii – județele care intră sub alertă meteo! Fertilland Bor Max de la Rodbun – secretul unei culturi de floarea-soarelui puternice și profitabile ANSVSA a actualizat procedura prin care crescătorii trebuie să declare animalele bolnave sau moarte Șef APIA: Supraglomerarea centrelor APIA – risc ca unii fermieri să piardă subvențiile! Instabilitatea guvernamentală, un pericol pentru agricultură. Avertisment: Nu merge cu „premier surogat”!