• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Câte oi are Ghiță Ciobanul și de ce nu pleacă vara în concediu

    Angelica Lefter – Agrointeligența

    Câte oi are Ghiță Ciobanul și de ce nu poate pleca în vacanță, vara, cu soția și copiii. Cunoscutul crescător de ovine din județul Sibiu, de la Jina, spune că a ajuns să aibă 1.500-1.600 de oi, iar pentru că în sezonul cald, animalele trebuie îngrijite, nu își permite luxul să plece în concediu.

    Oieritul este o activitate de la care nu se ia pauză, de aceea, cine se ocupă de creșterea ovinelor știe câtă atenție trebuie oferită animalelor. Puțini dintre cei care fac zootehnie își permit timp liber pentru ei sau familiile lor, de aceea concediile sunt fie inexistente, fie amânate.

    Ghiţă Ciobanul, pe numele său real Gheorghe Dănuleţiu este unul dintre oierii care se dedică întru totul fermei sale, de aceea concediul, în cazul său, mai are de așteptat până în toamnă, potrivit click.ro.

    Turma de oi a fermierului Ghiță Ciobanul (foto: Facebook/Ghiță Ciobanul)

    Ghiță Ciobanul se ocupă singur de cele 1.600 de oi pe care le deține

    Ghiţă Ciobanul are 38 de ani și deține în prezent între 1.500 și 1.600 de oi. Fermierul a devenit cunoscut în 2013, după ce a filmat o reclamă la o companie de telefonie mobilă. Acum, ciobanul are parte de un program încărcat la stână.

    Oierul a declarat că atât el, cât și soția lui, nu vor avea concediu în această vară, ci tocmai în toamnă.

    ”Avem în total 1.500 – 1.600 de oi. Sunt multe, da. Eu în general mă ocup de ele, iar soția se ocupă să facă brânză. Păstrăm o tradiție pe care o moștenim din tată în fiu. Am mai auzit tot felul de persoane, cum ar fi primari care se laudă că au oi…aia nu sunt ciobani adevărați, noi suntem ciobani adevărați că doar asta facem și așa am văzut la părinții noștri. Este moștenire din tată în fiu”, a spus Ghiță Ciobanu.

    Oierul și-a amânat concediul pentru că nu are pe cine lăsa în locul său la stână

    Ghiță Ciobanul este împreună cu soția lui, Andreea, de mai bine de zece ani și au doi copii împreună de care au mare grijă, și muncesc din greu, zi și noapte pentru a nu le lipsi nimic.

    Crescătorul de animale a mărturisit că, atât el, cât și familia sa, vor merge în vacanță peste câteva luni, deoarece până atunci au foarte mult de muncă, iar forță de muncă în oierit nu prea se mai găsește.

    ”Vara noi tot timpul suntem la muncă, la noi la stână, în general iarna noi avem mai mult timp liber. Soția, poate vrea vacanță, și eu vreau multe, dar nu prea se poate, așa este la noi. Oameni nu mai avem cu cine să lucrăm, că nu le place munca, nu le mai place să muncească, așa că am rămas noi doi și cam atât. O să mergem în vacanță din octombrie în colo, momentan suntem cu munca”, a explicat Ghiță Ciobanul.
    Ghiță și Andreea s-au cunoscut în 2012, când acesta era baci la oi în zona Zalău. S-au căsătorit un an mai târziu și au făcut o nuntă tradițională la Căminul Cultural din sat, în prezența prietenilor și a celor două familii.

    Este cu atât mai greu să se despartă de stână deoarece problemele pot să apară peste noapte, așa cum s-a întâmplat în acest an, când a fost prădat de hoți, care i-au sustras 9 ovine și i-au adus o pagubă de 3.600 de lei.


    Te-ar mai putea interesa

    Cum va fi vremea în luna iunie: temperaturi peste normal și deficit de ploi în mai multe regiuni Guvernul lansează programul ”Diaspora Investește Acasă” cu granturi de 200.000 euro pentru noile afaceri! Daniel Bilinciuc a construit cu credință o afacere de succes. Povestea de la Mitocu Dragomirnei pentru ”Campioni pe teren” Dosar penal pentru oierul care a omorât ursul ce îi atacase turma de oi Subvenția pe pârloagă 2026. Fermierii au obligația să transmită APIA fotografii din teren până pe 5 iunie

    Ultimele știri

    Vot în Parlament: legarea câinilor în lanț, interzisă mai mult de două ore. Animalele pot fi confiscate Senatul a adoptat proiectul AUR care va crea parteneriate directe între micii fermieri și consumatori Dezastru la o fermă din Vaslui: 132 de oi ucise de câini vagabonzi. Paguba: 200.000 de lei Prelungirea plafonării adaosului comercial la alimentele de bază până la sfârșitul anului – vot în Parlament Bucureștiul găzduiește, în perioada 4–6 iunie 2026, cea de-a XV-a ediție a Conferinței Internaționale „Agriculture for Life, Life for Agriculture