• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Raport USDA iunie 2023: România va avea o producție de rapiță de 2,2 milioane de tone

    Violina Gorcinschi-Jitaru – Agrointeligența

    România se va număra anul acesta printre cei mai mari producători de rapiță din Uniunea Europeană, potrivit raportului Departamentului pentru Agricultură al Statelor Unite ale Americii – USDA. Instituția din SUA arată, în raportul publicat pentru luna iunie, că datorită vremii bune din această primăvară, România va obține o recoltă record la rapiță, de 2,2 milioane de tone.

    Producția de rapiță din cadrul UE, pentru anul comercial 2023-2024, este estimată în creștere la 21 milioane de tone, cu 0,5 milioane de tone (sau cu 2%) mai mult decât se estimase luna trecută și cu 1,5 milioane de tone (sau cu 7%) mai mult decât anul trecut. Este de așteptat ca producția totală de rapiță să fie mai mare cu 21% față de media din ultimii 5 ani.

    Estimările în ceea ce privește suprafața recoltată nu s-au schimbat față de luna trecută, rămânând la 6,1 milioane de hectare, cu 2% mai mult față de anul 2022 și cu 8% peste media din ultimii 5 ani. Randamentul de rapiță pe hectar este estimat la 3,46 de tone, în creștere față de luna trecută cu 2%, cu 5% față de anul trecut și cu 12% față de media ultimilor 5 ani.

    un camp de rapita
    România, pe locul 4 în UE la producția de rapiță (foto: flickr.com)

    Țara noastră, unul din cei mai mari producători de rapiță din UE

    Precipitațiile abundente și zilele însorite au ajutat cultura de rapiță din nordul, centrul și sud-estul Europei. În acest an, potențialul de randament la această cultură a crescut semnificativ. După nivelul optim de umiditate de la începutul primăverii, vremea mai uscată din mai a facilitat reproducerea și umplerea timpurie a silicvelor. USDA se așteaptă la o recoltă superioară la rapiță, însă există îngrijorări cu privire la seceta actuală din Franța și din alte zone din nordul Europei, care s-ar putea extinde pe o perioadă mai lungă de timp. În cazul în care s-ar întâmpla acest lucru, randamentul la producția de semințe ar scădea.

    Ținând seama de vremea bună din această primăvară, producția de rapiță din Franța și România a fost revizuită pozitiv cu un plus de  0,25 milioane de tone pentru fiecare stat. Conform raportului USDA, Franța ar urma să fie cel mai mare producător de rapiță al UE în anul comercial 2023-2024, cu o producție totală de 4,8 milioane de tone. Următoarea țară ca producția la rapiță ar fi Germania, cu o recoltă prognozată la 4,5 milioane de tone. România, care nu a produs cantități semnificative de rapiță până acum 10 ani, se estimează că va obține o recoltă record, de 2,2 milioane de tone, în 2023-2024, clasând țara noastră pe locul 4 în topul producătorilor de rapiță din UE, în urma Poloniei, unde se estimează că se vor produce 3,4 milioane de tone. Recoltarea la rapiță va avea loc la sfârșitul lunii iunie și în luna iulie.


    Te-ar mai putea interesa

    Lege nouă: Închisoare pentru fermierii care folosesc ilegal apă sau stropesc culturile cu pesticide interzise! MADR susține că nu știa despre legea care introduce închisoarea pentru folosirea apei din puțuri sau râuri Intrarea în legalitate a tractoarelor și combinelor, fără drumuri la RAR. Soluția oferită fermierilor Piața cerealelor, la zi. Raportul USDA pe iulie – România: 11 milioane de tone de grâu; 3,52 milioane de tone de rapiță Fermierul Constantin Foca din Botoșani – firme în concordat și datorii de milioane de euro. Schema ”Tribunalul”

    Ultimele știri

    Agricultura României intră în cel mai important ciclu de decizie din ultimul deceniu. Rolul finanțării specializate este vital în acest proces Piața cerealelor – retrospectiva săptămânii 8-17 iulie: prețuri, tendințe, producții estimate Piața cerealelor, la zi. O fereastră la grâu care nu se deschide prea des – oportunitate pentru fermierii români Imagini virale: aglomerație de camioane în portul Constanța. Și, totuși, un trader este lăudat! ASAS deschide un nou capitol al colaborării cu China: acord pentru cercetarea horticolă