• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Carmangeria Moldovan – de la mic atelier, la brand cu tradiție

    Violina Gorcinschi-Jitaru – Agrointeligența

    Carmangeria Moldovan din localitatea Sânnicoară, județul Cluj, cu o tradiție de aproape 30 de ani, a reușit să se transforme din micul atelier din curtea casei familiei într-un brand în toată regula. Acum, deține o fermă de vaci la Mociu, care adăpostește peste 270 de bovine, iar în urmă cu câțiva ani a lansat și o gamă de produse lactate. Fiind în vizită la carmangerie, europarlamentarul Daniel Buda a fost impresionat de povestea fermei, de gestionarea procesului de producție și de modul în care au fost tratați clienții.

    o persoana intr-o fabrica de carne
    Carmangeria din județul Cluj vrea să se extindă și la nivel regional (foto: facebook.com)

    Carmangeria Moldovan – de la mic atelier, la fermă cu drepturi depline

    Aflându-se în vizită la Carmangeria Moldovan Sânnicoară, o companie cu activitate în industria cărnii, eurodeputatul român Daniel Buda a aflat detalii despre istoria brandului, cu o vechime de zeci de ani, despre modelul de afaceri abordat, dar și despre procesul de gestionare a producției.

    Povestea afacerii este cea a poveștii familiei, care din anul 1994 a pus bazele unui mic atelier de carmangerie în curtea casei din Sânnicoară. De la atelierul de producție din curtea casei, familia a investit, în 2003, într-o fermă de vaci la Mociu, ce adăpostește peste 270 de bovine.

    Firma, care are astăzi peste 400 de angajați ce lucrează în 2 schimburi pentru a menține gustul autentic și calitatea produselor, a cerut multe investiții pentru a ajunge la nivelul la care este acum. De-a lungul anilor, s-a investit constant în această afacere, reclădind din temelii spațiile de producție de la Sânnicoară, extinzând rețeaua de magazine în tot județul Cluj, diversificând portofoliul de produse și inaugurând o nouă fabrică la Dezmir. Afacerea a ajuns în prezent la o rețea de 34 de magazine distribuție în tot județul Cluj, pregătindu-se, totodată, pentru o extindere regională.

    În 2019, producătorul a lansat și o gamă de produse lactate, care înregistrează o creștere în vânzări an de an.

    „Compania și-a dezvoltat și un model de business pe verticală, plănuind ca prin această strategie să contribuie la reducerea risipei alimentare. Carnea este importată dintr-un abator extern din Baia Mare, însă ei se ocupă ulterior de procesare. Compania asigură controlul calității, în așa fel încât produsul finit să nu dezamăgească. Pe lângă preparatele din carne, producătorul a lansat în 2019 și gama de produse lactate, care înregistrează vânzări în creștere în fiecare an. A fost o plăcere să aflu mai multe despre întreaga evoluție a afacerii și am rămas impresionat de respectul pe care întreaga companie îl are față de clienți, prin grija pe care o acordă întregului proces de producție. Ne mândrim cu astfel de afaceri”, a precizat europarlamentarul Daniel Buda pe pagina sa de Facebook.


    Te-ar mai putea interesa

    Fermierul Constantin Foca din Botoșani – firme în concordat și datorii de milioane de euro. Schema ”Tribunalul” Fermierii din Cooperativa Agricolă Gheorghe Doja pun pepenii din câmp direct pe bandă. Eficiența în câmp, dublată! MADR susține că nu știa despre legea care introduce închisoarea pentru folosirea apei din puțuri sau râuri Constanța Ștefan, Asociația Țara Loviștei: 100.000 de familii de oieri vor deveni cazuri sociale dacă restricțiile ANSVSA se prelungesc „Acum 20 de ani, un fermier putea cumpăra o casă din lâna de la 600 de oi”. Daniel Buda cere schimbarea regulilor pentru vânzarea lânii

    Ultimele știri

    Agricultura României intră în cel mai important ciclu de decizie din ultimul deceniu. Rolul finanțării specializate este vital în acest proces Piața cerealelor – retrospectiva săptămânii 8-17 iulie: prețuri, tendințe, producții estimate Piața cerealelor, la zi. O fereastră la grâu care nu se deschide prea des – oportunitate pentru fermierii români Imagini virale: aglomerație de camioane în portul Constanța. Și, totuși, un trader este lăudat! ASAS deschide un nou capitol al colaborării cu China: acord pentru cercetarea horticolă