• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Cursuri gratuite pentru micii producători care vor să învețe cum să își vândă produsele

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Micii producători care vor să își construiască un brand și să-și prezinte produsele astfel încât să ajungă la consumatorii finali primesc un ajutor din partea Agenției Beam. Fermierii pot obține gratuit peste 6 ore de conținut de specialitate din zona de comunicare și branding pentru afacerea lor.

    Agenția Beam pune la dispoziția micilor producători agricoli, gratuit, peste 6 ore de materiale de branding, comunicare și marketing, a dat vestea bună pentru fermieri, pe pagina sa de Facebook, deputatul Alin Prunean.

    Cursul oferit gratuit constă în peste 6 ore de conținut de specialitate din zona de comunicare și branding pentru mici producători.

    ”Pentru că în activitatea noastră am vizitat zeci, dacă nu sute, de mici producători și am înțeles complet dificultățile pe care le au în a-și construi un brand și a-și comunica produsele astfel încât să ajungă la consumatorii finali, punem la bătaie un produs în valoare de 250 de euro pentru a contribui, măcar atât cât putem, la o abordare cât mai locală a zonei de produse agricole”, se arată pe site-ul Agenției Beam.

    Înscrieri și detalii complete găsiți aici: https://www.workwithbeam.com/mici-producatori

    Pentru a primi materialul, cei interesați trebuie să completeze un formular și să ofere informațiile solicitate. În urma completării formularului, Agenția Beam își rezervă dreptul de a selecta micii producători care primesc acces la materialul gratuit.

    ”Când spunem „mici producători” ne referim la gospodării și afaceri care sunt la început de drum, care își administrează singuri paginile de Social Media și care nu dispun de resursele necesare de a apela la agenții de marketing care să le preia zona aceasta. Ne bazăm pe bunul simț al comunității noastre și pe faptul că înțelegeți că acest efort este dedicat strict micilor producători iar acest termen este subiectiv interpretat de către colectivul BEAM”, menționează agenția.

    Cursul este pus la dispoziție micilor producători de Alexandra Crăciun, care lucreează de 15 ani în comunicare și branding.

    Masterclass-ul oferit gratuit se găsește aici: https://www.workwithbeam.com/masterclass

    Te-ar mai putea interesa

    Legumicultorul Ion Păunel avertizează: Urmează prăbușirea prețului la tomate. Castraveții și-au mai revenit după blocajul din piață O cunoscută afacere de familie s-a închis după 16 ani: „Nu lipsa clienților ne-a pus la pământ, ci administrația” Avans APIA 2026. Prima tranșă din subvenții – mai devreme, plată mai mare pe hectar! Producție dublă la ceapă cu tehnologie sud-coreeană. Recolte de peste 90 de tone la hectar Piața cerealelor, la zi. Tunisia plătește cu 25 dolari mai mult ca în iunie iar grâul românesc va fi tot mai căutat

    Ultimele știri

    Strategia pentru conservarea biodiversității, aprobată: 25% din banii de subvenții, pe scheme ecologice Încep controale la fântâni! Decizie pentru depistarea consumului abuziv de apă Cartofi dați vacilor după prăbușirea prețurilor. Fermier: „E sfâșietor să vezi că toată munca nu valorează nimic” Traderii de cereale nu mai trimit nave în porturile din Ucraina. Ministru: Nu vă grăbiți să vindeți cerealele! ANM anunță două zile cu furtuni și vijelii. Cod galben pentru mai multe județe din țară