• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Fonduri europene agricultură. Fermierii vor putea accesa mai multe proiecte în același timp

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Fermierii români vor putea depune începând din 2023 mai multe proiecte pentru bani europeni, fără să fie limitați la o singură finanțare cum se întâmpla până acum. Anunțul a fost făcut de ministrul Agriculturii Petre Daea.

    Pentru prima dată am ales să nu îngrădim fermierilor să depună mai multe proiecte, și am zis noi să aibă trei proiecte de investiții, fie în vegetal prin dotarea de mijloace cu utilaje, tractoare, mașini agricole, combine, doi în zootehnie și o investiție non-agricolă în perdele de protecție știind nevoia în acest domeniu. Pentru aceste investiții în cele două domenii mari care se coroborează prin acțiunea sinergică a noastră în domeniul investițiilor, s-au repartizat 907 milioane euro. Al doilea domeniu, tot de investiții, sunt irigațiile, a se vedea lupta cu vicisitudinile naturii, cu constrângerile de mediu pe care nu le putem nivela dacă nu facem investiții. Aici avem două domenii: investițiile în sistemele secundare, cum a fost Măsura 4.3, de către asociații, practic de către fermieri. Și a doua investiție, este nouă aici, în sisteme locale. Următorul domeniu de investiții este de depozitare și procesare”, a anunțat ministrul într-o conferință care a avut loc miercuri, 7 decembrie.

    Ce sume vor fi alocate prin Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) 

    Banii alocați pentru proiecte europene se vor încadra în Pilonul II de plăți, sume finanțate Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), care are un buget de 5,87 miliarde euro. Banii europeni se împart astfel:

    Investiții în dezvoltarea fermei, din care:

    – sector vegetal, inclusiv perdele de protecție: 672,5 milioane euro;
    – sector zootehnic: 234,6 milioane euro;

    Irigații, din care:

    -zonale: 400,0 milioane euro;
    -locale: 102,4 milioane euro;

    Măsuri dedicate tinerilor fermieri, din care:
    – investiții: 169,6 milioane euro;
    – instalare: 250,7 milioane euro;

    Depozitare și procesare:

    -375,2 milioane euro.


    Te-ar mai putea interesa

    Lege nouă: Închisoare pentru fermierii care folosesc ilegal apă sau stropesc culturile cu pesticide interzise! Intrarea în legalitate a tractoarelor și combinelor, fără drumuri la RAR. Soluția oferită fermierilor Cireșe bio gratis pentru cei își culeg singuri fructele. Un pomicultor a lansat o ofertă inedită: „Cât culegeți, împărțim frățește!” „Acum 20 de ani, un fermier putea cumpăra o casă din lâna de la 600 de oi”. Daniel Buda cere schimbarea regulilor pentru vânzarea lânii Piața cerealelor, la zi. Raportul USDA pe iulie – România: 11 milioane de tone de grâu; 3,52 milioane de tone de rapiță

    Ultimele știri

    Agricultura României intră în cel mai important ciclu de decizie din ultimul deceniu. Rolul finanțării specializate este vital în acest proces Piața cerealelor – retrospectiva săptămânii 8-17 iulie: prețuri, tendințe, producții estimate Piața cerealelor, la zi. O fereastră la grâu care nu se deschide prea des – oportunitate pentru fermierii români Imagini virale: aglomerație de camioane în portul Constanța. Și, totuși, un trader este lăudat! ASAS deschide un nou capitol al colaborării cu China: acord pentru cercetarea horticolă