• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ultimatum pentru fabrica de zahăr! Fermierii fac apel către premierul Ciucă și ministrul Daea să se implice!

    agrointeligenta.ro

    Miercuri, 5 octombrie, sperăm ca fabrica de zahăr de la Luduș să fie salvată, anunță fermierul sibian Teodor Aflat, unul dintre principalii cultivatori de sfeclă care furnizează materie primă pentru unitatea de procesare deținută în prezent de grupul francez Tereos.

    În luna ianuarie, fermierii cultivatori de sfeclă de zahăr au fost anunțați că fabrica de la Luduș își va închide activitatea, iar recolta din acest an nu va mai fi procesată. Între timp s-a pus lacăt pe unitatea de producție, iar fermierii din zona Ardealului se luptă să o salveze de la demolare.

    Fermierul Teodor Aflat, Membru al Asociației Forța Fermierilor care cultivă o suprafață de 9.750 de hectare în județele Sibiu și Mureș, a fost invitatul ediției de luni, 3 octombrie, al emisiunii Agrostrategia de pe TVR 1. Sibianul a vorbit despre ultimele negocieri între fermieri și proprietarii fabricii de la Luduș, grupul Tereos, pentru preluarea unității din județul Mureș.

    Aflat a declarat că săptămâna trecută a avut loc o discuție între fermierii cultivatori de sfeclă de zahăr și reprezentanții Tereos. În cadrul întâlnirii s-a stabilit data de 5 octombrie, ca zi decisivă pentru ca grupul francez să dea un răspuns producătorilor agricoli. Uniți într-o cooperativă, aceștia vor să preia fabrica și să o repornească.

    ”În urma discuțiilor de zilele trecute, să sperăm că după 5 putem să vedem ce decid. Dacă nu, ei se apucă de dezmembrat”, a declarat Teodor Aflat în cadrul emisiunii Agrostrategia de pe TVR 1, o coproducție TVR și Agrointeligența.

    Apel către premierul Ciucă și ministrul Daea

    Teodor Aflat a făcut un apel către premierul Nicolae Ciucă și către ministrul Agriculturii, Petre Daea, să sprijine demersul fermierilor de a prelua fabrica de zahăr la Luduș, județul Mureș.

    ”Noi suntem hotărâți să o cumpărăm, suntem hotărâți să plătim toate cheltuielile, atât la stat, cât și la grupul francez, în așa fel încât fabrica să nu fie demolată. Am vrea ca statul să se implice și să garanteze într-un fel pentru pentru acest transfer pe de o parte și pe de altă parte totuși să nu înceapă lucrările de demolare”, a arătat fermierul Teodor Aflat.

    Aflat a subliniat că, la acest moment, din cele 33 de fabrici de zahăr care existau în România până la Revoluție, în prezent mai funcționează una singură, la Roman – județul Neamț, și aceasta fiind deținută de un grup austriac.

    ”Cei de la Teros ne-au mai dat răgaz până în 5 octombrie, deci eu sper că din 5 încolo s-ar… că eu zic că Dumnezeu există. Noi suntem români și suntem uniți, cei care în care am cultivat sfeclă de zahăr vrem să cultivăm în continuare. Joi dimineața, ca la Papa de la Roma, scoatem fumul. Nu trebuie să fie fum alb, poate să iasă un fum mai strălungitor, românesc. Eu zic că joi românii, uniți, pot salva fabrica de zahăr de la Luduș, că s-a implicat Aflat și că s-au implicat fermierii, ca să nu să taie fabrica la fier vechi. Trebuie neapărat să intervină Guvernul pentru a spori forțele noastre”, a mai spus Teodor Aflat care a precizat că, la acest moment, în România se mai cultivă numai 7.000 de hectare de sfeclă de zahăr din cele peste 240.000 de hectare pe care le aveam odinioară cu această cultură.


    Te-ar mai putea interesa

    Bursa agricolă în luna iunie. Prețul per tona de grâu, orz și rapiță la începutul verii Dosar penal pentru oierul care a omorât ursul ce îi atacase turma de oi Guvernul lansează programul ”Diaspora Investește Acasă” cu granturi de 200.000 euro pentru noile afaceri! AgroReclamații. Ciorile au distrus până la 95% din culturile unui fermier din Ialomița: „E un dezastru anul acesta” Subvenția pe hectar pe care o vor primi fermierii români în anii următori

    Ultimele știri

    Un primar a plantat de la zero 146 de hectare de pădure cu fonduri din PNRR Vot în Parlament: legarea câinilor în lanț, interzisă mai mult de două ore. Animalele pot fi confiscate Senatul a adoptat proiectul AUR care va crea parteneriate directe între micii fermieri și consumatori Dezastru la o fermă din Vaslui: 132 de oi ucise de câini vagabonzi. Paguba: 200.000 de lei Prelungirea plafonării adaosului comercial la alimentele de bază până la sfârșitul anului – vot în Parlament