• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Cine va fi noul ministru al Agriculturii. Petre Daea, pe lista cu ”cinci-șase variante”

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Cine va prelua funcția de ministru al agriculturii în locul lui Adrian Chesnoiu, șeful MADR din ultima jumătatea de an, care și-a dat demisia. Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că social-democrații au mai multe variante pentru înlocuirea lui Adrian Chesnoiu la ministerul Agriculturii iar unul dintre numele propuse de către ”anumiți colegi” este Petre Daea, fost ministru al Agriculturii.

    „Am avut discuţii telefonice şi ieri la sediu şi alaltăieri la sediu, cu colegii mei. Avem vreo cinci sau şase variante. Din cele cinci-şase variante, o să venim cât mai repede cu o propunere”, a spus Marcel Ciolacu într-o declaraţie acordată presei luni, 27 iunie, potrivit B1.ro.

    Liderul PSD a fost chestionat de către jurnaliști și dacă Petre Daea ar putea reveni la minister. „Este unul dintre numele propuse de către anumiţi colegi. Vom vedea”, s-a limitat să declare Ciolacu.

    Votul pentru ridicarea imunității parlamentare pentru Adrian Chesnoiu va avea loc marți

    Parlamentul se mobilizează într-un ritm fără precedent pentru o ridicare de imunitate parlamentară, în cazul lui Adrian Chesnoiu, acuzat de DNA de abuz în serviciu, potrivit www.b1tv.ro. DNA a trimis joi – 23 iunie solicitarea de ridicare a imunităţii pentru Chesnoiu, acuzat că a luat parte la trucarea unor concursuri în sistemul public, iar în aceeaşi zi conducerea Camerei Deputaţilor a decis ca redactarea raportului Comisiei juridice să aibă loc luni, iar votul să fie marţi, după şedinţa de plen comun.

    Conform sursei citate, PSD, PNL USR şi Forţa Dreptei deja au anunţat că votează pentru ridicarea imunităţii, ceea ce înseamnă că deja există majoritate conturată. Chesnoiu s-a şi autosuspendat din PSD, dar va rămâne în funcţia de deputat. De asemenea, el le-a cerut personal deputaţilor vot pentru ridicarea imunităţii parlamentare.

    Acesta a subliniat ferm într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook că nu a săvârșit nicio faptă de natură penală sau de corupție și și-a desfășurat mereu cu integritate și cu dedicare activitatea sa executivă. Adrian Chesnoiu a decis într-un timp foarte scurt după comunicatul DNA privind solicitarea de ridicare a imunității, să demisioneze din funcția de ministru al agriculturii.

    Potrivit www.hotnews.ro, premierul Nicolae Ciucă a transmis vineri – 24 iunie președintelui României, Klaus Iohannis, propunerea de nominalizare a vicepremierului Sorin-Mihai Grindeanu ca ministru interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Prin același document s-a luat act de demisia ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu.

    De precizat că până la ora publicării acestui articol pe site-ul Administrației Prezidențiale nu a fost publicat vreun decret de numire a vreunui ministru interimar.

    Te-ar mai putea interesa

    Producție dublă la ceapă cu tehnologie sud-coreeană. Recolte de peste 90 de tone la hectar Legumicultorul Ion Păunel avertizează: Urmează prăbușirea prețului la tomate. Castraveții și-au mai revenit după blocajul din piață ANM anunță două zile cu furtuni și vijelii. Cod galben pentru mai multe județe din țară Avans APIA 2026. Prima tranșă din subvenții – mai devreme, plată mai mare pe hectar! Piața cerealelor, la zi. Tunisia plătește cu 25 dolari mai mult ca în iunie iar grâul românesc va fi tot mai căutat

    Ultimele știri

    Schimbare fulger la Agricultură în R. Moldova: după demisia ministrului, fermierii vin cu propria propunere! Fermierii, azi la MADR! Au cerut plata urgentă a subvențiilor restante și ajutorul de 68 euro/vacă! Contract-cadru între fermieri și procesatori! Producătorii vor ca modificările de preț să fie anunțate din timp DNA confirmă trimiterea în judecată a șefilor APIA și ANF. Adrian Pintea și Romeo Șoldea, suspendați din funcție Prețurile cerealelor cresc și în România. Grâul a ajuns la 225 euro/tonă în Portul Constanța