• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • S-a decis: Fermierii afectaţi de calamităţile anului 2013 nu vor plăti impozit pe venitul agricol

    agrointeligenta.ro

    Guvernul României a aprobat ieri Ordonanța de Urgență privind modificarea unor acte normative şi reglementarea unor măsuri fiscale, prin care se anulează impozitul pe venitul agricol, proporțional cu gradul de calamitate constatat, pentru contribuabilii care au desfășurat în anul 2013 activități agricole și care au suferit pierderi de venit, ca urmare a unor factori externi.

    Actul normativ prevede acordarea acestei facilități în cazul în care producția nu a fost asigurată și a fost calamitată în proporție de peste 30%, acest lucru putând fi dovedit printr-un document emis de autoritatea competentă, în condițiile legii. Mai mult, cei care au plătit deja contribuțiile beneficiază de restituirea sumelor achitate.

    ”Este o măsură firească de a veni în întâmpinarea problemelor pe care le au fermierii și este îndeplinirea unei promisiuni pe care am făcut-o celor care s-au confruntat cu situații foarte dificile în cursul anului trecut. Este clar că producătorii agricoli au declarat impozitul calculat pe baza normelor de venit într-un context în care au suferit pierderi economice importante cauzate de calamități. În aceste condiții, actul normativ este o facilitate care îi va ajuta să recupereze mai repede pagubele și să poată să se dezvolte în continuare”, a declarat Daniel Constantin, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale.

    Foto: stiripesurse.ro


    Te-ar mai putea interesa

    Intrarea în legalitate a tractoarelor și combinelor, fără drumuri la RAR. Soluția oferită fermierilor „Acum 20 de ani, un fermier putea cumpăra o casă din lâna de la 600 de oi”. Daniel Buda cere schimbarea regulilor pentru vânzarea lânii Fermierii din Cooperativa Agricolă Gheorghe Doja pun pepenii din câmp direct pe bandă. Eficiența în câmp, dublată! Lege nouă: Închisoare pentru fermierii care folosesc ilegal apă sau stropesc culturile cu pesticide interzise! Gropi săpate în pământ, folosite drept depozit pentru tone de varză murată. DSVSA a intervenit

    Ultimele știri

    Agricultura României intră în cel mai important ciclu de decizie din ultimul deceniu. Rolul finanțării specializate este vital în acest proces Piața cerealelor – retrospectiva săptămânii 8-17 iulie: prețuri, tendințe, producții estimate Piața cerealelor, la zi. O fereastră la grâu care nu se deschide prea des – oportunitate pentru fermierii români Imagini virale: aglomerație de camioane în portul Constanța. Și, totuși, un trader este lăudat! ASAS deschide un nou capitol al colaborării cu China: acord pentru cercetarea horticolă