• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • O consilieră APIA încasa subvențiile în numele fermierilor, fără știința acestora. Frauda: 300.000 lei!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Au obținut subvențiile în numele fermierilor și acum sunt judecate de Tribunalul Mehedinţi. O consilieră în cadrul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) și o directoarea a unei sucursale bancare, la date faptelor, sunt acuzate că ar fi obţinut, în numele unor fermieri, fără ştiinţa acestora, aproape 300.000 de lei. Printre infracţiunile reţinute de anchetatori se numără folosirea de documente false pentru obținerea de fonduri europene, falsul intelectual şi falsul informatic.

    Este vorba de o consilieră de la APIA Baia de Aramă şi de directoarea unei sucursale bancare, la data faptelor. Potrivit anchetatorilor, faptele ar fi fost comise între anii 2012-2014. „În perioada 2012 – 2014, inculpata M.V., în calitatea menționată mai sus, ar fi depus în numele a cinci fermieri (fără cunoștința acestora), la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), mai multe documente în care erau consemnate date false, inexacte și incomplete, în scopul de a obține în mod injust sume de bani în cadrul schemelor de plată unică.

    În cazul a trei dintre aceștia, inculpata M.V. ar fi introdus date informatice false în sistemul informatic ce deservea APIA, în scopul emiterii de către această instituție a deciziilor și ordinelor de plată, a dirijării sumelor de bani astfel obținute, în conturile bancare deschise pe numele acestora cu ajutorul celeilalte inculpate”, au precizat anchetatorii.

    Angajata APIA a obţinut aproape 300.000 de lei în numele fermierilor

    După ce subvenția APIA a fost ”aranjată” de funcționara instituției, ulterior ar fi intrat în posesia cardurilor bancare emise, fără drept, pe numele celor cinci fermieri pe care le-ar fi utilizat în folosul propriu, pentru plăți la comercianți și retrageri de numerar, de la ATM.

    ”Prin aceste demersuri, inculpata M.V. ar fi intrat în posesia sumei totale de 272.258 lei, reprezentând fonduri nerambursabile ce li se cuveneau celor cinci fermieri”, au mai precizat procurorii DNA.

    Aceştia din urmă au mai susţinut că APIA s-a constituit parte civilă în dosar, dar şi că au fost dispuse măsuri asigurătorii față de cele două inculpate.

    Acest dosar a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Mehedinţi pe 25 noiembrie 2021 şi a intrat în procedură de cameră preliminară. Pe 21 martie, instanţa a respins cererile privind nelegalitatea actului de sesizare formulate de inculpate şi a dispus începerea judecăţii. Hotărârea instanţei nu este definitivă şi poate fi contestată la Curtea de Apel Craiova.

    Te-ar mai putea interesa

    Fermierii din Cooperativa Agricolă Gheorghe Doja pun pepenii din câmp direct pe bandă. Eficiența în câmp, dublată! Fermierul Constantin Foca din Botoșani – firme în concordat și datorii de milioane de euro. Schema ”Tribunalul” Războiul fructelor: Rusia blochează importurile din Turcia după ce Ankara a oferit garanții de securitate Ucrainei Fermă amendată de Garda de Mediu după ce vecinii au reclamat mirosul de la adăpostul animalelor Lege nouă: Închisoare pentru fermierii care folosesc ilegal apă sau stropesc culturile cu pesticide interzise!

    Ultimele știri

    Este oficial: Guvernul poate crește subvențiile APIA. Decizia trebuie luată până pe 31 august! Avans APIA 2026. Prima tranșă din subvenții – mai devreme, plată mai mare pe hectar! Piața cerealelor, la zi. Tunisia plătește cu 25 dolari mai mult ca în iunie iar grâul românesc va fi tot mai căutat ”Îmi e teamă că vor fi mari conflicte”. Reacțiile oierilor la vaccinarea în masă a oilor: unii vor să iasă în stradă, alții închid ferma! Fermierii – scrisoare deschisă către ministra Diana Buzoianu. Cer o întâlnire de urgență pe noile reguli de Mediu