• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • S-au epuizat fondurile pentru românii care vor să își facă o afacere în mediul rural

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Fondurile europene pentru afacerile neagricole înființate în mediul rural s-au epuizat rapid, la doar cinci zile de la deblocarea sub-măsurii care aducea până la 200.000 de euro/proiect.

    Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale anunță printr-un comunicat remis miercuri, 10 noiembrie, către Agrointeligența-AGROINTEL.RO epuizarea fondurilor europene disponibile prin intermediul submăsurii 6.4 – Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020), care a demarat pe 2 noiembrie și avea termen limită data de 1 februarie 2022.

    Astfel, conform sursei citate, în intervalul 2 noiembrie 2021 – 7 noiembrie, AFIR a primit online 1.149 de cereri de finanțare, valoarea totală a fondurilor europene solicitate fiind de peste 204 milioane de euro, de 2 ori mai mult decât alocarea disponibilă.

    ”Precizăm că alocarea stabilită de către Autoritatea de Management pentru Programul Național de Dezvoltare Rurală a fost de 100 de milioane de euro, iar fondurile disponibile pentru depunere au reprezentat un plafon de 150 de milioane de euro, însemnând 150% din alocare. Astfel, sesiunea de depunere a proiectelor s-a închis automat, înainte de termenul limită, pentru că valoarea publică totală a proiectelor depuse (204.027.761 euro) a depășit plafonul din nivelul alocării sesiunii (150 milioane euro)”, precizează AFIR.

    Potrivit AFIR, solicitanții eligibili pentru sprijin sunt micro-întreprinderile şi întreprinderile neagricole mici existente şi nou-înființate, adică start-up-urile din spaţiul rural. Altă categorie de beneficiari eligibili sunt fermierii sau membrii unor gospodării agricole autorizați cu statut minim pe PFA, care îşi diversifică activitatea de bază agricolă prin dezvoltarea unei activități neagricole în zona rurală, în cadrul întreprinderii deja existente, încadrabile în micro-întreprinderi şi întreprinderi mici. Excepție fac persoanelor fizice neautorizate.

    Activitățile pentru s-a putut cere finanțare prin submăsura 6.4 trebuie se regăsesc în Lista codurilor CAEN eligibile, respectiv în Anexa 7 la Ghidul solicitantului. Dintre acestea, amintim: investiții noi în unitățile de primire turistică de tipul: parcuri de rulote, camping, bungalou, fabricarea produselor textile, îmbrăcăminte, articole de marochinărie, articole de hârtie şi carton, fabricarea produselor chimice, farmaceutice, fabricare produse electrice, electronice , investiții noi/modernizări/extinderi ale structurilor de alimentație publică, inclusiv punctul gastronomic local, servicii medicale, sociale, sanitar-veterinare.


    Te-ar mai putea interesa

    Bayer dă înapoi la contractele pentru semințe după presiunea autorităților din SUA. Ce trebuie să înțeleagă fermierii români din această mutare Dosar penal pentru oierul care a omorât ursul ce îi atacase turma de oi Subvenția pe pârloagă 2026. Fermierii au obligația să transmită APIA fotografii din teren până pe 5 iunie Subvenția pe hectar pe care o vor primi fermierii români în anii următori Cum va fi vremea în luna iunie: temperaturi peste normal și deficit de ploi în mai multe regiuni

    Ultimele știri

    Fertilland Bor Max de la Rodbun – secretul unei culturi de floarea-soarelui puternice și profitabile ANSVSA a actualizat procedura prin care crescătorii trebuie să declare animalele bolnave sau moarte Șef APIA: Supraglomerarea centrelor APIA – risc ca unii fermieri să piardă subvențiile! Instabilitatea guvernamentală, un pericol pentru agricultură. Avertisment: Nu merge cu „premier surogat”! România – țara cu un tractor la fiecare 58 de hectare de teren arabil