• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • DNA: Primar trimis în judecată după ce a eliberat adeverințe false pentru subvențiile APIA!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Primar și agent agricol trimiși în judecată după ce au ajutat un președinte de asociație de crescători de animale să primească subvenții APIA cu documente false. Fermierul nu deținea în realitate animale și a beneficiat ilegal de subvențiile plătite prin APIA!

    Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași informează că au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a doi inculpați care au ajutat cu documente false la fraudarea fondurilor europene. Conform DNA, este vorba despre Constantin Apostol, la data faptei primar al comunei Balș, județul Iași, acuzat de săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,

    Și Mihai Florea, la data faptelor agent agricol în cadrul Primăriei comunei Balș, județul Iași, care este trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.

    ”În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: Cei doi inculpați, în calitățile menționate mai sus, în perioada 2011-2014, i-ar fi pus la dispoziție președintelui unei asociații de crescători de animale mai multe documente false (adeverințe) din care ar fi reieșit că fermierul ar deține animale (bovine, ovine și ecvidee) pe care acesta însă nu le avea în realitate. Acesta din urmă le-ar fi depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) pentru a obține în mod injust sume de bani în cadrul schemelor de plată unică”, precizează DNA.

    Potrivit sursei citate, prin aceste demersuri, președintele asociației respective ar fi obținut pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum total de 657.837 lei sumă cu care APIA s-a constituit parte civilă în cauză.

    În cauză, a fost dispusă măsura asiguratorie a sechestrului asupra unor bunuri imobile ce aparțin inculpaților. Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Iași cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

    Te-ar mai putea interesa

    MADR susține că nu știa despre legea care introduce închisoarea pentru folosirea apei din puțuri sau râuri Intrarea în legalitate a tractoarelor și combinelor, fără drumuri la RAR. Soluția oferită fermierilor Cosmin-Alin Popescu, USV Timișoara: „Am construit un campus la standarde internaționale”. Investiții de zeci de milioane de lei în cercetare, digitalizare și viața studenților Fermierul Constantin Foca din Botoșani – firme în concordat și datorii de milioane de euro. Schema ”Tribunalul” Fermierii din Cooperativa Agricolă Gheorghe Doja pun pepenii din câmp direct pe bandă. Eficiența în câmp, dublată!

    Ultimele știri

    Fermier: Ofer apicultorilor 80 de lei/familia de albine pentru polenizarea culturii de floarea-soarelui ANSVSA începe vaccinarea oilor contra pestei micilor rumegătoare! Primele județe unde se face imunizarea ovinelor Legumicultorul Ion Păunel avertizează: Urmează prăbușirea prețului la tomate. Castraveții și-au mai revenit după blocajul din piață Piața cerealelor, la zi. Prețurile actualizate DAP Constanța: grâu – 219 euro/tonă, rapița – 530 euro/tonă Val de ploi torențiale! ANM avertizează asupra unor acumulări de peste 70 l/mp