• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Afacerea cu afine – investiția în agricultură cu care Virgil Măgureanu se mândrește la 74 de ani

    agrointeligenta.ro

    Pe 19 martie, Virgil Măgureanu va împlini 74 de ani și, după o carieră agitată, venerabila vârstă îl prinde implicat în agribusiness. Primul director al Serviciului Român de Informații a intrat în afaceri agricole în urmă cu câțiva ani, totul pornind de la livada de lângă casă pe care a extins-o de la an la an. Despre afacerea cu afini și cât de rentabilă este cultura de afine, Măgureanu vorbește cu plăcere în fiecare interviu pe care îl acordă presei.

    Dacă pe scena politică și nu numai, Măgureanu este o figură controversată, el a rămas discret în afacerile sale legate de sectorul agricol. De câțiva ani, el a pus bazele fabricii de prelucrare a fructelor de pădure, companie denumită ”Afinul”.

    Deține 10 hectare de livadă

    Livada lui Virgil Măgureanu se întinde astăzi pe o suprafață de 10 hectare. ”Livada am extins-o treptat, cumpărând terenurile din jurul nostru, terenuri care erau dezafectate. Așa am ajuns la 10 hectare, unde am plantat toate fructele sezoniere, iar pe o suprafață de 6,5 hectare am realizat piesa de rezistență a livezii: o plantație de afini de cultură”, a povestit, mulțumit, fostul director SRI într-un interviu acordat recent revistei Infoaliment.

    Cea mai mare investiție din agribusiness a lui Măgureanu este fabrica ”Afinul”, cu o suprafață utilă de procesare de 3.800 de metri pătrați și utilaje aduse din China. ”Au venit chinezii doar ca să ne ajute să montăm fabrica. Dar, în rest, lucrez cu specialişti români, în frunte cu inginerul Gabriel Marinescu. Fabrica însă are un spaţiu modest: are o hală, făcută după cerințele aparaturilor moderne. De aproximativ un an de zile am pus fabrica în funcțiune, dar ea a funcționat parțial, pentru că n-am avut fondurile suficiente pentru a face un marketing de succes și să devenim cât mai rapid cunoscuți. Fabrica are o valoare de cca 21 milioane lei: 50% din fonduri au provenit din bani europeni, mai exact 2 milioane de euro. Restul a fost contribuția noastră”, mai spune Măgureanu.

    Despre concurența de pe piață, Măgureanu nu crede că piața e plină și producătorii autohtoni nu mai au loc pe piață. ”Marile supermarket-uri au rafturile pline de produse importate. Noi putem suplini rapid necesarul care acum se importă, am și avut discuții cu câteva lanțuri. Le-am propus, dacă vor dori, să le oferim produsele noastre sub brandul lor, produse pe care ei astăzi, le import”, se mai destăinuie cel care a condus SRI din 1990 până în 1997, când a demisionat din funcție.

    Deși cultura de afini este printre cele mai profitabile, Virgil Măgureanu spune că încă nu și-a amortizat investiția și că încă se află în faza de investiții, urmând ca în curând să și culeagă roadele primei sale afaceri din agribusiness.


    Te-ar mai putea interesa

    AgroReclamații. Ciorile au distrus până la 95% din culturile unui fermier din Ialomița: „E un dezastru anul acesta” Bayer dă înapoi la contractele pentru semințe după presiunea autorităților din SUA. Ce trebuie să înțeleagă fermierii români din această mutare Dosar penal pentru oierul care a omorât ursul ce îi atacase turma de oi Daniel Bilinciuc a construit cu credință o afacere de succes. Povestea de la Mitocu Dragomirnei pentru ”Campioni pe teren” Subvenția pe hectar pe care o vor primi fermierii români în anii următori

    Ultimele știri

    Agrinvest Credit IFN SA schimbă regulile în agricultură: credite până la 10 ani și reducere a dobânzii de până la 10%/an pentru cei disciplinați Anunț despre banii pentru subvențiile de agro-mediu, bunăstarea animalelor și pentru agricultură ecologică Averse torențiale, descărcări electrice, vijelii – județele care intră sub alertă meteo! Fertilland Bor Max de la Rodbun – secretul unei culturi de floarea-soarelui puternice și profitabile ANSVSA a actualizat procedura prin care crescătorii trebuie să declare animalele bolnave sau moarte