• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Șefa ANM – vești despre cum va fi vremea în următoarele zile

    agrointeligenta.ro

    Elena Mateescu, directorul general al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), vine cu vești despre evoluția vremii în zilele următoare. Șefa ANM îi liniștește pe fermierii din județele una a plouat mult în ultimele zile și anunță temperaturi în creștere. Doar ziua de luni rămâne una problematică.

    ”Luni (21 iunie – n.r.) este posibil să mai consemnăm instabilitate atmosferică, în special în zonele de deal şi de munte, iar la nivel local şi în centrul, sudul şi sud-estul ţării. Marţi contăm pe o ameliorare în ceea ce priveşte aria precipitaţiilor şi mai ales cantităţile care au fost consemnate în această săptămână”, a declarat Elena Mateescu la Antena 3.

    Conform șefei ANM ”de marți vom consemna și temperaturi în creștere, de la o zi la alta, astfel încât să contăm pe valori, în special în partea de vest, sud-vest, la început, marți și miercuri, de 35-36 de grade Celsius, ulterior joi și vineri cu extindere a valorilor de temperaturi în creștere și în zonele sudice și sud-estice.

    ”Inclusiv în Capitală vom avea 34-35 de grade Celsius”, a declarat Elena Mateescu, directorul ANM.

    Vă reamintim că pentru luni – 21 iunie, ANM a emis o avertizare de cod galben de instabilitate atmosferică la nivelul a 36 de județe (vezi detalii AICI).


    Te-ar mai putea interesa

    Cireșe bio gratis pentru cei își culeg singuri fructele. Un pomicultor a lansat o ofertă inedită: „Cât culegeți, împărțim frățește!” „Acum 20 de ani, un fermier putea cumpăra o casă din lâna de la 600 de oi”. Daniel Buda cere schimbarea regulilor pentru vânzarea lânii Intrarea în legalitate a tractoarelor și combinelor, fără drumuri la RAR. Soluția oferită fermierilor MADR susține că nu știa despre legea care introduce închisoarea pentru folosirea apei din puțuri sau râuri Fermierul Constantin Foca din Botoșani – firme în concordat și datorii de milioane de euro. Schema ”Tribunalul”

    Ultimele știri

    ALERTĂ – Zborul MAXIM al dăunătorilor din culturile de porumb a fost atins ! Noul Guvern de la Kiev a reinstaurat Ministerul Agriculturii în Ucraina Războiul fructelor: Rusia blochează importurile din Turcia după ce Ankara a oferit garanții de securitate Ucrainei Familia Creițariu duce tradiția mai departe. Povestea de la Cuciulata, Brașov, pentru ”Campioni pe teren” Agricultura României intră în cel mai important ciclu de decizie din ultimul deceniu. Rolul finanțării specializate este vital în acest proces