• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Legea pentru interzicerea uciderii puilor de găină de sex masculin – în vigoare din 1 ianuarie 2022, în Germania

    Angelica Lefter – Agrointeligența

    Guvernul federal german a adoptat o legislaţie care interzice uciderea în masă a puilor de sex masculin începând cu 1 ianuarie 2022. Astfel, Germania este prima țară care interzice uciderea puilor de găină de sex masculin, prin lege.

    Potrivit dw.com, uciderea în masă imediat după naştere a puilor masculi va fi strict interzisă în Germania de la începutul anului 2022, a anunţat, joi – 20 mai, Bundestag.

    Practica uciderii puilor de sex masculin este una îndelung criticată. Fermele din întreaga lume sacrifică milioane de puii masculi în mod tradiţional la scurt timp după eclozare, deoarece aceştia nu pot produce ouă şi nu sunt potriviţi pentru producţia de carne, ceea ce înseamnă că creşterea lor nu ar fi viabilă din punct de vedere economic.

    Ministrul german al agriculturii Julia Klöckner, care a fost printre iniţiatorii proiectul de lege, a declarat că nu consideră că uciderea puilor după eclozare ”este acceptabilă din punct de vedere etic”.

    De asemenea, Curtea administrativă federală din Germania a decis în 2019 că preocupările privind bunăstarea animalelor depăşesc interesele economice ale fermierilor și încă de atunci a declarat că practica va mai fi permisă o perioadă scurtă de timp, ca tranziție.

    Fermierilor germani li se va cere acum să folosească tehnologia pentru a împiedica puii să se nască în primul rând, identificând sexul animalului înainte ca acesta să iasă.

    Ultima fază a tranziției, care va intra în vigoare în 2024, vor fi permise numai metodele utilizate mult mai devreme în procesul de incubaţie, cu scopul de a se asigura că embrionii nu simt dureri.

    Bundestag-ul a declarat că doreşte să acorde industriei avicole timp să se adapteze la noua situaţie juridică.

    Aproximativ 45 de milioane de pui de sex masculin sunt ucişi în fiecare an într-o practică pe care susţinătorii bunăstării animalelor o numesc ”mărunţirea puilor”, potrivit mediafax.ro care citează dw.com.


    Te-ar mai putea interesa

    Bursa agricolă în luna iunie. Prețul per tona de grâu, orz și rapiță la începutul verii Parlamentul a adoptat legea pentru plata unei subvenții de 15 euro/familia de albine AgroReclamații. Ciorile au distrus până la 95% din culturile unui fermier din Ialomița: „E un dezastru anul acesta” Daniel Bilinciuc a construit cu credință o afacere de succes. Povestea de la Mitocu Dragomirnei pentru ”Campioni pe teren” Bayer dă înapoi la contractele pentru semințe după presiunea autorităților din SUA. Ce trebuie să înțeleagă fermierii români din această mutare

    Ultimele știri

    Vot în Parlament: legarea câinilor în lanț, interzisă mai mult de două ore. Animalele pot fi confiscate Senatul a adoptat proiectul AUR care va crea parteneriate directe între micii fermieri și consumatori Dezastru la o fermă din Vaslui: 132 de oi ucise de câini vagabonzi. Paguba: 200.000 de lei Prelungirea plafonării adaosului comercial la alimentele de bază până la sfârșitul anului – vot în Parlament Bucureștiul găzduiește, în perioada 4–6 iunie 2026, cea de-a XV-a ediție a Conferinței Internaționale „Agriculture for Life, Life for Agriculture