• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ce Dumnezeu vă oprește să împușcați mistreții încât să nu mai fie un pericol pentru ferme?

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Replică acidă privind reducerea populației de mistreți, adresată chiar în Parlamentul European. Ce Dumnezeu vă oprește să împușcați porcii sau să se reducă efectivele de porci mistreți din statele membre, până la un număr optim, astfel încât să nu mai fie un pericol pentru fermele comerciale? Eu nu am găsit un răspuns nici în țara mea, nici de la nivelul Comisiei. Cine va împiedică să faceți acest lucru?, este întrebarea adresată de eurodeputatul român, Daniel Buda, unui reprezentant al Comisiei Europene.

    Daniel Buda a relatat pe pagina proprie de Facebook cum au decurs discuțiile care au avut loc miercuri – 26 ianuarie, în cadrul Comisiei pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală din Parlamentul European, al cărei vicepreședinte este.

    ”Dezvoltarea rețelei de garduri electrice în zonele cu populații concentrate de porci, o soluție ce trebuie avută în vedere de către Comisia Europeană! În această după-amiază am participat în cadrul Comisiei pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală din Parlamentul European, al cărei vicepreședinte sunt, la un schimb de opinii cu un reprezentant al Comisiei privind situația actuală a pestei porcine africane. În cadrul intervenției mele, i-am atras atenția reprezentantului Comisiei Europene, cu privire la capacitatea limitată a acestei instituții de a lua măsurile necesare și suficiente pentru a limita răspândirea pestei porcine africane”, a dezvăluit Buda pe pagina sa de Facebook.

    Acesta a explicat că în intervenția sa a atras atenția reprezentantului CE că a studiat istoricul activității sale și a identificat faptul că în 2015, îi adresa o întrebare referitoare la apariția primelor cazuri de pestă porcină africană din România, în estul României pe graniță cu Ucraina, dacă nu găsește oportun să facă garduri electrice pe zonele care sunt cu impact, astfel încât să poate fi prevenită răspândirea acestei boli distrugătoare a sectorului la nivelul Uniunii Europene.

    ”La acea dată mi-ați comunicat că aveți mecanismele necesare și suficiente să stăpâniți această boală. Uitați-vă că astăzi se demonstrează că nu aveți această capacitate. Nu apreciați că ar trebui să vă gândiți totuși la ce înseamnă dezvoltarea rețelei de garduri electrice în zonele unde populațiile de porci sunt mai concentrate? Pe de altă parte v-aș ruga să-mi răspundeți: Ce Dumnezeule vă oprește să împușcați porcii sau să se reducă efectivele de porci mistreți din statele membre, până la un număr optim, astfel încât să nu mai fie un pericol pentru fermele comerciale? Eu nu am găsit un răspuns nici în țara mea, nici de la nivelul Comisiei. Cine va împiedică să faceți acest lucru?”; a mai fost mesajul oficialului european.

    În replică, reprezentantul Comisiei Europene a punctat că de la nivel european s-a încurajat ca vânătoarea să fie aplicată, iar statelor membre li s-a cerut să prezinte Comisiei un program pentru reducerea populației de mistreți.

    ”Cum procedăm pentru a reduce răspândirea bolii și a reduce densitatea populației de mistreți? De ani de zile, avem linii directoare, am încurajat statele membre să le aplice, dar sincer, vânătorii pe teren au probleme cu implementarea acestor linii. Vânătorii, la fața locului, în păduri, au probleme în a împușca scroafe de mistreți care nu fac decât să agraveze problema. Există prea mulți mistreți, repet, există obligații pentru statele membre să ne prezinte un program pentru reducerea populației de mistreți. E greu pentru micii fermieri să obțină nivelul de biosecuritate necesar. Sperăm că vom găsi un vaccin eficient care să pună capăt acestei crize”, a spus reprezentatul CE.


    Te-ar mai putea interesa

    Bursa agricolă în luna iunie. Prețul per tona de grâu, orz și rapiță la începutul verii Daniel Bilinciuc a construit cu credință o afacere de succes. Povestea de la Mitocu Dragomirnei pentru ”Campioni pe teren” Subvenția pe pârloagă 2026. Fermierii au obligația să transmită APIA fotografii din teren până pe 5 iunie Cum va fi vremea în luna iunie: temperaturi peste normal și deficit de ploi în mai multe regiuni Parlamentul a adoptat legea pentru plata unei subvenții de 15 euro/familia de albine

    Ultimele știri

    Agrinvest Credit IFN SA schimbă regulile în agricultură: credite până la 10 ani și reducere a dobânzii de până la 10%/an pentru cei disciplinați Anunț despre banii pentru subvențiile de agro-mediu, bunăstarea animalelor și pentru agricultură ecologică Averse torențiale, descărcări electrice, vijelii – județele care intră sub alertă meteo! Fertilland Bor Max de la Rodbun – secretul unei culturi de floarea-soarelui puternice și profitabile ANSVSA a actualizat procedura prin care crescătorii trebuie să declare animalele bolnave sau moarte