• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Direcția Silvică Vrancea a trimis la export în Germania zeci de tone de cătină și de măceșe!

    Angelica Lefter – Agrointeligența

    Zeci de tone de plante medicinale au ajuns la producătorii de ceaiuri și produse naturiste din afara granițelor. Așa cum ne-am obișnuit vindem materie primă și, de cele mai multe ori, în țară se întorc, prin import, produsele finite, la prețuri mult mai mari.

    Numai în județul Vrancea au fost recoltate aproximativ 77 de tone de cătină şi 51 de tone de măceşe, care au fost vândute ulterior în Germania, potrivit agerpres.ro.

    Foto: authenticmagazin.ro

    Alte zeci de tone de plante medicinale au fost valorificate către producătorii de ceaiuri şi produse naturiste din România în acest an, a informat, astăzi, vineri – 6 noiembrie, Direcţia Silvică Vrancea.

    „Una dintre activităţile de tradiţie ale Direcţiei Silvice Vrancea, ce semnifică în acelaşi timp şi o sursă importantă de venit pentru populaţia din zona rurală, o reprezintă activitatea de recoltare şi valorificare a plantelor medicinale şi a fructelor de pădure. În anul 2020, la nivelul celor patru ocoale silvice din subordine, au fost recoltate 77 tone cătină şi 51 tone măceşe, care au fost valorificate prin Centrul de fructe Panciu, unde acestea au fost sortate, congelate şi ambalate în vederea livrării. În urma licitaţiei, aceste fructe au fost contractate şi livrate, cu destinaţie finală Germania”, a precizat instituţia.

    Într-un comunicat de presă, se arată și că 15 tone de floare de tei şi patru tone de iarbă de sunătoare au fost recoltate şi valorificate prin licitaţie către operatori economici producători de ceaiuri şi produse naturiste din România. Anul viitor, Direcţia Silvică Vrancea şi-a propus creşterea cantităţilor de fructe recoltate la 100 de tone de cătină şi 70 de tone de măceşe.


    Te-ar mai putea interesa

    Parlamentul a adoptat legea pentru plata unei subvenții de 15 euro/familia de albine Cum va fi vremea în luna iunie: temperaturi peste normal și deficit de ploi în mai multe regiuni AgroReclamații. Ciorile au distrus până la 95% din culturile unui fermier din Ialomița: „E un dezastru anul acesta” Guvernul lansează programul ”Diaspora Investește Acasă” cu granturi de 200.000 euro pentru noile afaceri! Subvenția pe pârloagă 2026. Fermierii au obligația să transmită APIA fotografii din teren până pe 5 iunie

    Ultimele știri

    Agrinvest Credit IFN SA schimbă regulile în agricultură: credite până la 10 ani și reducere a dobânzii de până la 10%/an pentru cei disciplinați Anunț despre banii pentru subvențiile de agro-mediu, bunăstarea animalelor și pentru agricultură ecologică Averse torențiale, descărcări electrice, vijelii – județele care intră sub alertă meteo! Fertilland Bor Max de la Rodbun – secretul unei culturi de floarea-soarelui puternice și profitabile ANSVSA a actualizat procedura prin care crescătorii trebuie să declare animalele bolnave sau moarte