• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Recolte și vânzări record pentru castraveții românești. Fermierii din Matca: ”Cea mai mare parte a mărfii ajunge în Germania”

    agrointeligenta.ro

    Producătorii români de castraveţi, care fac la nivel de economie afa­ceri anuale de 40 de milioane de euro dintr-o recoltă de castraveţi de 102.000 de tone, nu reuşesc să facă paşi hotărâţi pe pieţele inter­na­ţio­nale de legume. România este pe locul patru în Uniunea Europeană la producţia de castraveţi, în spatele Spaniei, Olandei şi Franţei, dar la exporturile din primele opt luni piaţa locală este abia pe locul nouă.

    „La Matca produsele care merg cel mai bine la export sunt castraveţii. Cea mai mare parte a mărfii ajunge în Germania, unde este cerută de fabricile de procesare“, a explicat pentru zf.ro Mircea Croitoru, directorul executiv al Societăţii Agricole „Legume Fructe Matca“, un grup de producători al fermierilor din localitatea Matca din Galaţi.

    Exporturi duble față de anul trecut

    În primele trei trimestre ale anu­lui, exporturile de castraveţi ro­mâneşti s-au ridicat la 7 milioane de euro, fiind aproape duble decât cele din tot anul 2012, potrivit datelor Eurostat.

    Incapacitatea locală este vizi­bi­lă clar având în vedere că Olan­da, o ţară cu o producţie de castra­veţi de patru ori mai mare decât cea locală, exportă de 42 de ori mai mult, iar Spania, o ţară cu o recoltă de şapte ori mai mare, trimite la export de 37 de ori mai mult, po­tri­vit calculelor ZF, făcute pe baza datelor Eurostat.

    Una dintre explicaţiile pentru lipsa de apetit pentru export este şi nivelul preţului. Datele Eurostat ara­tă că preţul mediu de export al castraveţilor în august a fost de 2 lei/kilo­gram. În acelaşi timp, statistica Ministerului Agriculturii arată că în pieţele din Bucureşti preţul mediu al castraveţilor a variat între 1,5 şi 2,5 lei în prima jumătate a lunii august.

    Piaţa producătorilor de legume este una dintre cele mai frag­men­tate pieţe din economie, această „industrie“ fiind împărţită de câteva zeci de mii de mici fermieri. Până acum, acest sector s-a făcut cunoscut şi ca unul dintre cele mai „negre“, alături de piaţa de panificaţie sau de cea a procesării de carne.

    statistica la castravetiA crescut interesul retailerilor pentru producția locală

    Disfuncţionalitatea pieţei a fost pusă şi pe seama lipsei de co­nec­tare a producţiilor micilor fermieri de distribuitori şi reţelelor din retailul mo­dern. Abia în ultimii ani marii retaileri au făcut primii paşi către cres­cătorii locali de legume prin programe de integrare a producţiei, însă mare parte a bazinelor legumicole rămân concentrate pe vân­zările locale şi regionale.

    Sursa: Ziarul Financiar


    Te-ar mai putea interesa

    Litrul de lapte – 70 de bani în ferme și 2,4 lei în rapoartele oficiale. Daniel Buda cere explicații Cod galben de instabilitate atmosferică. Averse torențiale, vijelii și grindină în mai multe județe Șeful APIA: Fermierii care mai au de încasat subvenții pe hectar și animale! Situația APIA pe județe: Suceava – cel mai mare număr de fermieri, Timiș – record la suprafață Fermă cu stație antigrindină în curte – lovită puternic de gheață: ”Recolta este distrusă 80-95%”

    Ultimele știri

    Șeful ANSVSA – apel către oieri: Opriți imediat comerțul clandestin de ovine și caprine! Riscăm blocarea totală a exporturilor! Peste 85% dintre companiile agricole vor acces la date despre piață, consum și inputuri – sondaj AGXecutive Piața cerealelor, la zi. Coceral: România – recoltă de 12,72 milioane tone la grâu și 2,63 milioane tone la rapiță Raportul USDA pe luna iunie. România: stabilitate la grâu și porumb, rapița – în creștere Ploi de peste 40 l/mp și grindină: avertizare emisă azi de ANM pentru zone agricole importante