• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • O familie de fermieri a înființat prima cooperativă a crescătorilor de oi din sudul Republicii Moldova

    Angelica Lefter – Agrointeligența

    Oieritul în Republica Moldova capătă noi forțe, prin înființarea de către doi crescători de oi, soț și soție, a primei cooperative a crescătorilor de ovine. Soții Maria și Ilie Tonciu sunt din Giurgiulești, din raionul Cahul, la graniță cu România și au reușit să înființeze și să administreze una dintre cele mai mari ferme de oi din sudul Republicii Moldova, potrivit tvrmoldova.md.

    Foto: tvrmoldova.md

    Cu sprijinul Organizaţiei Internaţionale a Muncii, ei au creat, în acest an, 2020, şi prima cooperativă a crescătorilor de oi, la care au aderat mai mulţi crescători de animale din regiune.

    Cei doi crescători de ovine, au hotărât să-şi extindă afacerea şi au procurat pe lângă oi, şi câteva vaci de lapte de prăsilă de peste hotare, totul cu asistența oferită de Organizaţia Internaţională a Muncii.

    Foto: tvrmoldova.md

    Astfel le-a fost deschisă calea şi pentru alte proiecte de diversificare a afacerii.

    ”Momentan am 120 de oi şi vacile le aşteptăm din Danemarca şi oi avem procurate, o sută de oi de rasă Asaf, care dau trei litri de lapte la zi. Acum am creat cooperativa să avem piaţă de desfacere, am putea şi în Europa, şi în centru, şi la magazine mai mari, am putea să ne dezvoltăm mai bine”, a declarat antreprenorul oier Ilie Tonciu.

    Inspirați și indrumați de Organizația Internațională a Muncii, cei doi fermieri au creat un brand pentru brânza de Cahul şi astfel vor putea face şi export.

    Ferma este una tehnologizată, așa că soții Tonciu dispun şi de utilaje performante care le uşurează munca şi îi ajută să economisească timp.

    ”Cooperativa ne-a oferit utilaje, o uşurinţă pentru că noi acum am muncit cu utilaje mai vechi, de calitate mai slabă. Acum avem utilaje mai puternice, sunt de calitate înaltă, mai curat se lucrează. Aceasta e pompa de muls, e foarte puternică, putem mulge o sută de oi şi o sută de vaci odată”, a menționat fermierul Ilie Tonciu.

    Foto: tvrmoldova.md – Ilie Tonciu

    Și calitatea produselor contează foarte mult, de aceea fermierii urmează întocmai indicațiile pentru verificarea indicilor.

    ”După ce am muls, laptele îl punem în răcitor, înainte de a-l pune la răcitor îi luăm analizele, îi aflăm grăsimea, impurităţile. Din răcitor îl pompăm în sala de prelucrare a laptelui. Aici îl separăm, scoatem smântâna, în partea asta scoatem untul”, mai spune fermierul.

    Foto: tvrmoldova.md – Maria Tonciu/fermier

    Pentru că produsele familiei Tonciu erau la mare căutare, fermierii abia făceau față cererii, însă cu noi echipamente, familia îşi propune să extindă afacerea şi să creeze noi locuri de muncă.

    ”Ieşeam la piaţă timp de zece minute nu mai aveam nimic, nimic, erau oamenii supăraţi, dar acum, datorită proiectului, datorită că vom înmulţi numărul de vaci, de oi, vom avea posibilitatea să mărim şi cantitatea de produs finit, ca să putem vinde ca să săturăm toată piaţa locală şi să avem oameni fericiţi. Precoizăm să deschidem şi un butic cu produse ţărăneşti de carne, de lactate, de caşcavaluri”, a declarat, la rândul său, Maria Tonciu.

    Parteneriatul Local de Ocupare din Cahul este o o iniţiativă a proiectului Organizaţiei Internaţionale a Muncii „Promovarea ocupării forţei de muncă pentru tineri” implementat pentru prima dată în Republica Moldova, în raionul Cahul.

    Prin acesta se creează locuri de muncă pentru tinerii expuşi excluziunii sociale, inclusiv pentru persoanele cu dizabilităţi, apar noi oportunităţi de dezvoltare a afacerilor şi sunt posibilităţi de instruire a şomerilor.

    Parteneriatului Local de Ocupare a fost lansat în aprilie 2019, cu implicarea a peste 20 de parteneri publici şi privaţi de nivel naţional şi local.

    Până în prezent, proiectul a contribuit la crearea a peste 260 de locuri de muncă. Costul proiectului este de aproximativ 404 mii de dolari.
    Din aceștia, 184 de mii de dolari reprezintă contribuţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii, iar 15 mii de dolari este contribuţia partenerilor locali. Organizaţia pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii a contribuit cu peste 204 mii de dolari, prin programe de granturi.


    Te-ar mai putea interesa

    Cum va fi vremea în luna iunie: temperaturi peste normal și deficit de ploi în mai multe regiuni Daniel Bilinciuc a construit cu credință o afacere de succes. Povestea de la Mitocu Dragomirnei pentru ”Campioni pe teren” Parlamentul a adoptat legea pentru plata unei subvenții de 15 euro/familia de albine Bayer dă înapoi la contractele pentru semințe după presiunea autorităților din SUA. Ce trebuie să înțeleagă fermierii români din această mutare AgroReclamații. Ciorile au distrus până la 95% din culturile unui fermier din Ialomița: „E un dezastru anul acesta”

    Ultimele știri

    Agrinvest Credit IFN SA schimbă regulile în agricultură: credite până la 10 ani și reducere a dobânzii de până la 10%/an pentru cei disciplinați Anunț despre banii pentru subvențiile de agro-mediu, bunăstarea animalelor și pentru agricultură ecologică Averse torențiale, descărcări electrice, vijelii – județele care intră sub alertă meteo! Fertilland Bor Max de la Rodbun – secretul unei culturi de floarea-soarelui puternice și profitabile ANSVSA a actualizat procedura prin care crescătorii trebuie să declare animalele bolnave sau moarte