• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ministrul Agriculturii: Alocăm 198 de milioane de euro pentru reabilitarea livezilor și înființarea altora noi

    agrointeligenta.ro

    Sectorul pomicol din România reprezintă una dintre priorități pentru perioada 2014 – 2020, suma totală alocată pentru reabilitarea livezilor și înființarea altora noi cifrându-se la 198 de milioane de euro, a declarat astăzi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin.

    „În viitorul PNDR, vom avea un program complex pentru zona de pomicultură cu o alocare generală de aproape 200 de milioane de euro. Efectele pe care le dorim sunt de reabilitare a livezilor existente pe un program de reconversie și replantare de noi livezi similar cu cel din viticultură. De asemenea, prin fondurile alocate procesării, vom gândi proiecte integrate nu numai pentru partea de livezi, ci și de colectare și de procesare a produselor respective pentru a avea valoare adăugată”, a spus Constantin.

    Obiectivul MADR este ca, până în anul 2020, România să atingă o suprafață de 200.000 de hectare cu livezi, de la 140.000 hectare în prezent.

    Patrimoniul pomicol românesc ocupă în prezent suprafața de 142.200 hectare, în continuă scădere în ultimii cinci ani, de la 207.000 hectare. Lipsa investițiilor în domeniu a adus multe livezi în declin și paragină.

    Potrivit datelor MADR, producția totală de fructe în anul 2012 a fost de 1,1 milioane de tone, cele mai importante fiind producțiile de mere — 462.900 tone, și de prune — 424.000 tone.

    Producția internă asigură 70% din necesarul de consum cifrat la 1,4 milioane de tone.

    Anul trecut, România a importat în jur de 127.646 tone și a exportat doar 22.000 de tone.

    Specialiștii din pomicultură afirmă că producția de fructe realizată în România nu reflectă potențialul real al țării, principalele cauze fiind determinate de faptul că 90% din fermele existente sunt sub trei hectare, când ar trebui să existe ferme viabile de 10 — 20 de hectare, acestea fiind în prezent administrate de producători persoane fizice.

    De asemenea, există un grad redus de dotare a exploatațiilor cu mijloace tehnice moderne de producție și recoltare.

    Sursa: Agerpres.ro

    Te-ar mai putea interesa

    APIA a început plata subvenției anuale de 100 de euro pe hectar. Termen final: 31 august APIA – plăți autorizate pentru aproape 10.000 de fermieri. Banii, în conturi de săptămâna viitoare Primar-fermier cu 600 de hectare: a încasat despăgubiri de secetă, apoi a vândut porumbul recoltat! Fermierii își fac propria fabrică de murături pentru a nu mai arunca legumele nevândute Primele terenuri care pierd subvențiile APIA din acest an!

    Ultimele știri

    Rusia a atacat o navă transportatoare de grâu în Marea Neagră. Un marinar ucrainean a fost ucis Irigațiile s-au oprit în Ialomița după scăderea nivelului Dunării. Fermier: „Acum nu avem apă deloc” Cod roșu în legumicultură: caniculă și prețurile dezastruoase. Ion Păunel: Cerem sprijin pentru pierderi! Agricultură pe Cod roșu de caniculă. ”Nu putem lucra la ce uscătură este acum, se rup efectiv utilajele” Guvernul a aprobat programul prin care românii din Diaspora primesc 200.000 de euro pentru a porni o afacere în România