• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ce spune Ludovic Orban despre fermierii care au rate la bănci sau IFN!

    agrointeligenta.ro

    Fermierii care au rate la bănci sau la instituții financiare nebancarea (IFN) nu știu dacă va exista un sprijin de la Guvern menit să îi ajute să treacă peste această perioadă dificilă. Aflat într-o vizită de lucru în Călărași, premierul Ludovic Orban a anunțat că a luat la cunoștință această problemă din sectorul agricol.

    ”Am reținut că există o reticență mare (a băncilor – n.r.) în acordarea creditelor în cadrul programului IMM invest și că o parte dintre fermieri nu beneficiat de suspendarea plății ratelor, atât a ratelor legate de bănci, cât și către instituții financiare nebancare”, a declarat Orban.

    Vă reamintim că Legea anti-secetă care prevederea amîncarea ratelor pentru fermierii afectați de secetă a fost declarată neconstituțională, la fel ca și Legea de aprobare a ordonanței privind suspendarea creditelor pe o perioadă de până la 18 luni.

    Te-ar mai putea interesa

    Guvernul a aprobat programul prin care românii din Diaspora primesc 200.000 de euro pentru a porni o afacere în România Fermierul Dacian Sabău a recoltat 7.500 kg/ha la grâu, fără un gram de fosfor aplicat. Ce produs a făcut diferența? Comisia Europeană taie puternic estimările pentru porumb și grâu. Oferta de cereale din UE se restrânge Sorin Moise, senator: ”Ce le pregătește Ministerului Mediului agricultorilor: reducerea cu 50% a pesticidelor și a fertilizanților” Samsarii de pepeni, lăsați fără marfă și fără mașini. Amenzi de 7.500 de lei

    Ultimele știri

    Rusia a atacat o navă transportatoare de grâu în Marea Neagră. Un marinar ucrainean a fost ucis Irigațiile s-au oprit în Ialomița după scăderea nivelului Dunării. Fermier: „Acum nu avem apă deloc” Cod roșu în legumicultură: caniculă și prețurile dezastruoase. Ion Păunel: Cerem sprijin pentru pierderi! Agricultură pe Cod roșu de caniculă. ”Nu putem lucra la ce uscătură este acum, se rup efectiv utilajele” Primar-fermier cu 600 de hectare: a încasat despăgubiri de secetă, apoi a vândut porumbul recoltat!