• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Surse: Discuțiile pe fondurile mutuale dintre parlamentari și reprezentanții fermierilor ar putea fi cu ușile închise

    agrointeligenta.ro

    Începutul săptămânii viitoare va aduce primele discuții între deputați și reprezentanții fermierilor pentru completarea propunerii legislative de înființarea fondurilor mutuale.

    Potrivit surselor noastre, întâlnirea va fi una informală, menită să clarifice unele lucruri privind modul în care fermierii se vor asocia la fond, dacă această aderare este obligatorie și ce autoritate va supraveghea modul în care sumele adunate vorfi administrate.

    ”Probabil se va încerca o discuție cu ușile închise, ca să nu fie presiuni din partea presei. Deja s-au încins spiritele pe acest subiect, dar important este să se ajungă la un compromis și să fie ajutați fermierii”, ne-au spus sursele noastre.

    De altfel, la ultima ședință a Comisiei de agricultură din Camera Deputaților, președintele Nini Săpunaru a declarat că în următoarele două săptămâni vor avea loc ședințe ale unui grup de lucru. ”Că vor fi aici (la sale de ședințe, n.r.) sau la mine în birou, vom vedea. Dar e urgent să discutăm, să lămurim lucrurile”, a spus liberalul vrâncean.

    În cadrul târgului INDAGRA 2013, președintele Nini Săpunaru s-a arătat încrezător că până la finele lunii noiembrie, proiectul fondurilor mutuale agricole va fi adoptat de Parlament.

    “Este un subiect sensibil, întrucât agricultorii români aşteaptă cu interes implementarea măsurii de gestionare a riscurilor prin intermediul fondurilor mutuale, măsură inclusă în propunerea de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind sprijinul acordat pentru dezvoltarea rurală acordat din FEADR pentru perioada 2014-2020”, a declarat deputatul PNL Nini Săpunaru.

    “Având în vedere că în aceste zile se lucrează la creionarea bugetului de stat pentru anul 2014, dacă nu chiar la un buget gândit multianual, este imperios necesar să discutăm şi să evaluăm toate resursele de la bugetul de stat pentru a ne asigura că, anul viitor, fermierii vor beneficia de tot sprijinul de care au nevoie şi pe care îl merită, ca reprezentanţi ai celui mai important sector economic al României. În cadrul Comisiei, am avut ocazia să ne consultăm şi cu domnul secretar de stat Achim Irimescu care ne-a prezentat proiectul Ministerului Agriculturii. Alături de colegii din Camera Deputaţilor, am decis ca, în următoarele două săptămâni, un grup de lucru din cadrul Comisiei să vină cu propuneri şi amendamente astfel încât să găsim cea mai bună formă de înfiinţare şi de funcţionare pentru aceste fonduri mutuale vitale în activitatea agricolă. Ca întotdeauna, consultările cu fermierii şi asociaţiile acestora sunt prioritare pentru noi”, a subliniat deputatul liberal Nini Săpunaru, preşedintele Comisiei pentru agricultură din cadrul Camerei Deputaţilor.


    Te-ar mai putea interesa

    Cum va fi vremea în luna iunie: temperaturi peste normal și deficit de ploi în mai multe regiuni Bayer dă înapoi la contractele pentru semințe după presiunea autorităților din SUA. Ce trebuie să înțeleagă fermierii români din această mutare Dosar penal pentru oierul care a omorât ursul ce îi atacase turma de oi Bursa agricolă în luna iunie. Prețul per tona de grâu, orz și rapiță la începutul verii Parlamentul a adoptat legea pentru plata unei subvenții de 15 euro/familia de albine

    Ultimele știri

    ANSVSA a actualizat procedura prin care crescătorii trebuie să declare animalele bolnave sau moarte Șef APIA: Supraglomerarea centrelor APIA – risc ca unii fermieri să piardă subvențiile! Instabilitatea guvernamentală, un pericol pentru agricultură. Avertisment: Nu merge cu „premier surogat”! România – țara cu un tractor la fiecare 58 de hectare de teren arabil Situație critică într-un județ unde 75.000 de hectare riscă să rămână fără subvenții APIA