• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Valeriu Steriu (UNPR): Legislația privind certificatele de depozit ar putea fi modificată în două luni

    agrointeligenta.ro

    Un grup de specialişti va lucra, timp de două luni, la modificarea legislaţiei referitoare la certificatele de depozit, potrivit deputatului UNPR Valeriu Steriu, membru al Comisiei pentru Agricultură, Silvicultură, Industrie alimentară şi Servicii specifice.

    Anunțul a fost confirmat și de un comunicat de presă al Camerei Deputaților și în care preşedintele comisiei de agricultură, deputatul PNL Nini Săpunaru, a declarat: „în urma discuţiilor recente purtate cu reprezentanţii Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România, am decis formarea unui grup de lucru pentru găsirea unei soluţii pentru a menţine preţul grâului la un nivel acceptabil pentru micii fermieri. Ne-am propus să modificăm legislaţia referitoare la certificatele de depozit, astfel încât acestea să fie funcţionale şi pentru micii fermieri, întrucât am constatat că, din anul 2009 de când funcţionează, numai 20 de companii ay avut acces la aceste certificate de depozit, iar în mare parte, acestea nu erau firme româneşti. în acelaşi context, am evidenţiat ideea creării unei Burse de cereale a Bărăganului”.

    Călăraşi nu are suficiente spaţii de depozitare a cerealelor

    Unul dintre primele trei judeţe din ţară ca producţie de cereale, Călăraşi, dispune de spaţii de depozitare doar pentru jumătate din recolta anuală, aceasta fiind principala problemă a fermierilor din zonă, potrivit aceluiași comunicat. Valeriu Steriu a declarat pentru bursa.ro că, în judeţul Călăraşi, silozurile construite cu finanţarea europeană de către fermieri au o capacitate de stocare de aproximativ 150.000 de tone, cam aceeaşi cu cea a vechilor silozuri existente în regiune, modernizate şi deţinute în prezent de marii traderi.

    Sursa: bursa.ro


    Te-ar mai putea interesa

    Lege nouă: Închisoare pentru fermierii care folosesc ilegal apă sau stropesc culturile cu pesticide interzise! „Acum 20 de ani, un fermier putea cumpăra o casă din lâna de la 600 de oi”. Daniel Buda cere schimbarea regulilor pentru vânzarea lânii Cireșe bio gratis pentru cei își culeg singuri fructele. Un pomicultor a lansat o ofertă inedită: „Cât culegeți, împărțim frățește!” Gropi săpate în pământ, folosite drept depozit pentru tone de varză murată. DSVSA a intervenit Piața cerealelor, la zi. Raportul USDA pe iulie – România: 11 milioane de tone de grâu; 3,52 milioane de tone de rapiță

    Ultimele știri

    Agricultura României intră în cel mai important ciclu de decizie din ultimul deceniu. Rolul finanțării specializate este vital în acest proces Piața cerealelor – retrospectiva săptămânii 8-17 iulie: prețuri, tendințe, producții estimate Piața cerealelor, la zi. O fereastră la grâu care nu se deschide prea des – oportunitate pentru fermierii români Imagini virale: aglomerație de camioane în portul Constanța. Și, totuși, un trader este lăudat! ASAS deschide un nou capitol al colaborării cu China: acord pentru cercetarea horticolă